Treaba cu interviul

Pai, chiar asa: cum sta, dom’le treaba cu interviul?

Pai sta cam asa monser: fost-am saptamana trecuta la un interviu. Interviu care se desfasura la o societate…sa zicem nu tocmai in centrul orasului, ba chiar un pic mai spre margine adica fix la mama naibii, unde a intarcat dracu’ puii de gaina, la vreo 40-50 minute de mers pe jos (iar lumea se plange de obicei cand merge cu mine – adica merg relativ repede – deci va dati seama ca nu e tocmai aproape).

Mi s-a spus sa fiu acolo la 4 fara un sfert, deci eu, ca un candidat constiincios ce ma aflu, am ajuns acolo pe la fara 20 ca nu cumva sa intarzii si sa fac o parere proasta. Bineinteles ca secretara dintr-o ochire si-a dat seama cine sunt si ce ambitie stupida m-a adus pe usa ei, asa ca m-a si intampinat: “pentru interviu? Luati loc!”

Mda, bun, normal, am ajuns cu 5 minute mai devreme, trebuie sa astept. De-abia am timp sa ma “compose myself” si sa imi limpezesc gandurile. Si uite ca incepe asteptatul. Intre timp un telefon de la fata, se mai intrerupe, iar un telefon la fata, timpul trece. Pune telefoanele pe profil de “taci-ca-ti-o-iei, inventie-diabolica-ce-te gaseste-cantatul-numai-cand nu-trebuie” si asteapta. Bun se face fara vreo 7 minute, apare o duduie draguta care ma anunta ca imediat vine si “domn derector” si putem incepe. Bun, asa o fi! De ce sa nu o cred? Si, intr-adevar! Vine si domn derector dupa numai vreo 3 minute.

Intru in sala, oamenii se prezinta (eu uit sa le memorez numele sau functiile, ca prin ceata imi amintesc ca ea este director de resurse umane, iar el…derector – mai mult nu stiu, nici sa ma bati) iau loc si incep ostilitatile. Cu CV-ul in fata, oamenii formuleaza intrebari pertinente, eu incerc sa le dau raspunsuri competente si sa nu ma fac de ras. Interviul decurge OK, oamenii sunt de treaba si eu plec dupa 40 si ceva de minute multumit ca am facut o treaba buna si fara sa imi fac prea multe reprosuri.

Ieri, un alt telefon de la o firma foarte apropiata, chiar inrudita cu cea de saptamana trecuta. Mi se spune aceeasi adresa, dar eu, stiind ca sunt, totusi 2 firme diferite, nu mentionez intamplarea de saptamana trecuta. Asa ca, iata-ma-s din nou pe drumul meu de 50 minute pe jos, imbracat la tol festiv de se uitau toti tiganii (pardon, rromii) dupa mine, zona fiind una unde populatia bastinasa fiind in principal provenienta din India.

De data asta mi s-a dat ora 4 trecute fix sa fiu la interviu. Am ajuns la…fara un sfert. Mi-am calculat timpul cam prost, iar faptul ca a trebuit sa grabesc pasul pentru a depasi o tiganca cu puradelul dupa ea pentru a evita asfixia in “trena” de mirosuri ce o lasa in urma m-a “ajutat” in aceasta intamplare nefericita.

Dupa cum spuneam, deja aveam un sfert de ora de asteptat. Ma resemnez cu acest gand si ma asez. De data asta stiam ca fata nu o sa ma mai tina macar un minut de vorba (n-aveam eu norocul asta) pentru ca ea avea alte treburi sau dormea, asa ca mi-am scos mai intai un telefon, l-am pus pe profilul “taci-fi-ti-ar-capu’-a-naibii-nu-vezi-ca-sunt-ocupat-cu-don’soara?” si am asteptat.

Intre timp, mai apare un omustean care mormaie ceva secretarei ce il expediaza foarte formal: “luati loc langa domnul”, indicand cu privirea spre mine (wow, am ajuns domn, de unde mai ieri tanti de la chios nu vroia sa imi vanda o cutie de bere de-aia sukara cu Heineken, ca am vazut si eu reclama si vroiam sa vad daca e la fel de gustoasa si cutia precum berea).

Se aseaza omul, ii pun o intrebare stupida ca sa facem conversatie, mai imi zice cum e la munca la el, una-alta, dar moare conversatia. Tot e bun ca am aflat ca el fusese chemat la fara un sfert. Deci trebuia sa fi intrat deja. Dar nu era nimeni acolo. Si asteptam. Ma uit la ceas si vad ca aurolacul deja era si 10. Ei, ce? Au intarziat doar 10 minute fata de ora stabilita pentru mine. Dar cu nenea asta de langa mine cum ramane? Pe el trebuiau sa il bage cu 15 min inaintea mea. Hmm… In sfarsit. Tanti secretara se prinde ca se ingroasa gluma si mai scoate 2 scaune. Eu imi dau seama ca e vorba de o “coada” ce se va forma la acest interviu, desi data trecuta fusesem singur. Si, suspiciunile mi se confirma cand mai apare un candidat. Mai trec 15 minute. Noi, tot acolo. La un moment-dat, o tanti isi face mila de noi si ne intreaba daca am venit pentru interviu.

“Din pacate a durat sedinta mai mult si domnul director vine imediat, ne cerem scuze!” OK, era de asteptat. Hai sa mai asteptam, nu e decat si 25. Peste vreo 10 minute mai arunca o privire. Eu zic colegului de pe scaunul alaturat: “Da, suntem tot aici! Nu am plecat! Suntem mai masochisti din fire! Ne place sa asteptam…”

Peste inca vreo 5 minute, intr-adevar apare si “domn derector”. Eu acum va provoc sa ghiciti cine era? Ei bine, era acelasi de saptamana trecuta! No wonder! Era doar aceeasi locatie ca si cu o saptamana inainte, domnisoara diferea. A intrat in sala si l-a luat pe colegul programat la fara un sfert.

Stiti ca v-am zis ca eram programati din sfert in sfert de ora. Ei bine, l-au tinut pe om pana la fix. Si, pana la urma, am intrat si eu.

Domnul ma si recunoaste si scapa un “ah!” de genul “pai tu la ce ai mai venit, ca deja am vorbit saptamana trecuta”. Ma asez, tanti se prinde ca ceva nu e in regula. El ii explica situatia si ii zice ca sa imi puna si ea cateva intrebari sa isi faca o parere. Si-a facut-o, omuletul imi repeta ca ma vor anunta de rezultat imediat ce termina de intervievat candidatii si ca este vorba de aceleasi posturi care sunt scoase la nivelul grupului de firme.

Dupa 15 minute eram inapoi in strada, cu un zambet tamp pe fata si ma intrebam de ce nu m-am intepat eu la faza ca adresa era aceeasi si sa ii fi spus don’soarei care m-a sunat ca am fost deja saptamana trecuta, scutindu-ma astfel de o asteptare de o ora si un sfert si o ora si 40 de minute de mers de jos pentru 15 minute de interviu.

Concluzia: sa fiti punctuali la interviu, ca nu se stie niciodata! (nu va asteptati, nu?)

Bafta mare, interviuri usoare!