Da, iata ca m-am hotarat (in sfarsit) sa mai scriu si eu ceva in nenorocul asta de blog. Mi-am dat seama ca de obicei scriu aici cand am sentimente foarte puternice (de obicei furie sau frustrare), desi mi-ar fi placut sa fac un articol demn de adresa pe care i-am dat-o acestui blog, se pare ca nu am mai avut acea zi buna in care sa pot sa imi exprim si sentimentele de bucurie sau multumire fata de ceea ce sunt, unde am ajuns si ceea ce se petrece cu viata mea, cuvinte pe care sa pot sa le recitesc atunci cand am nevoia sa fiu "in my happy place".
Any day now...O sa vina si timpul meu sa ma bucur, sa ma simt bine unde am ajuns si de ceea ce am reusit sa castig. Deocamdata viata mea se desfasoara intr-o stare de incertitudine permanenta, de promisiuni incalcate si amagiri ce nu fac altceva decat sa imi sporeasca starea de anxietate. Din punctul asta de vedere cred ca mai am un mic pas pana la primul meu atac de panica.
Scriind aceste randuri imi dau seama ca ajung sa seman din ce in ce mai mult cu Cioran sau cu scrierile lui, cel putin (neavand pretentia ca am ajuns la nivelul dibaciei de a scrie al acestui monstru sacru al scrierilor de ganduri negre si inima albastra) ca ma identific din ce in ce mai mult cu starea lui de spirit.
Mai rau e cand cea mai buna rezolvare care mi se da este sa "fac ceva" sa ies din starea asta. Ei bine, daca cineva imi explica acest "ceva", eu fac legamant sa il pun in aplicare! Pana atunci, ma tem ca putine lucruri mi se pot intampla care sa ma scoata din rahatul in care am ajuns sa ma scald fara voia sau acordul meu expres.
Mda, si stiu ca cineva o sa ma critice ca iar am pus un articol din asta si ca nu mai ajung si eu odata happy, dar eu nu-i spun decat atat: "God forbid you have to wake up in my shoes,/ Cause then you really might know what it's like to sing the blues!"
S-auzim de bine!
PS: Nu aveti cum sa intelegeti daca nu imi cunoasteti situatia, asa ca va rog sa nu lasati comment-uri decat strict la obiect si fara banalitati de genul "o sa fie bine".
Any day now...O sa vina si timpul meu sa ma bucur, sa ma simt bine unde am ajuns si de ceea ce am reusit sa castig. Deocamdata viata mea se desfasoara intr-o stare de incertitudine permanenta, de promisiuni incalcate si amagiri ce nu fac altceva decat sa imi sporeasca starea de anxietate. Din punctul asta de vedere cred ca mai am un mic pas pana la primul meu atac de panica.
Scriind aceste randuri imi dau seama ca ajung sa seman din ce in ce mai mult cu Cioran sau cu scrierile lui, cel putin (neavand pretentia ca am ajuns la nivelul dibaciei de a scrie al acestui monstru sacru al scrierilor de ganduri negre si inima albastra) ca ma identific din ce in ce mai mult cu starea lui de spirit.
Mai rau e cand cea mai buna rezolvare care mi se da este sa "fac ceva" sa ies din starea asta. Ei bine, daca cineva imi explica acest "ceva", eu fac legamant sa il pun in aplicare! Pana atunci, ma tem ca putine lucruri mi se pot intampla care sa ma scoata din rahatul in care am ajuns sa ma scald fara voia sau acordul meu expres.
Mda, si stiu ca cineva o sa ma critice ca iar am pus un articol din asta si ca nu mai ajung si eu odata happy, dar eu nu-i spun decat atat: "God forbid you have to wake up in my shoes,/ Cause then you really might know what it's like to sing the blues!"
S-auzim de bine!
PS: Nu aveti cum sa intelegeti daca nu imi cunoasteti situatia, asa ca va rog sa nu lasati comment-uri decat strict la obiect si fara banalitati de genul "o sa fie bine".
2 comments:
Daca bine n-o sa fie, poate nici mai rau n-o sa fie. Sau nu? Sau da? Sau nu? :D
Ok, e si asta o varianta. Point taken!
Post a Comment