Treaba cu eMAG - update

Am trait s-o vad si p-asta (ca-n reclama aia de cacat care ma scoate din minti) si anume, ziua de maine. Adica asa cum povesteam in articolul trecut, a venit ziua in care m-au anuntat daca si cand imi pot livra unul din produse. Verdictul a sosit si, deocamdata, imi este favorabil: pot sa ma prezint poimaine (sau chiar maine, daca tin cont de emailul de confirmare) si sa imi salt produsul. N-o sa va spun ce e, ca sa nu ziceti ca ma dau mare...dar, apropo, vrea careva vreo doua kit-uri (2x2GB) de DRAM3 Corsair la 1600MHz, in total 8GB ca eu tocmai facui upgrade?

Oricum, pana nu ma vad cu "obectul" in mana, nu ma linistesc si nici macar atunci nu ii absolv pe baieti de vina de a ma fi stresat si faptul ca ma tin in continuare in suspans cu "la pièce de resistence"... Poate iese de acolo partea a treia a seriei de articole, mai stii? Pana atunci: ia RAM-ul, neamuleee!!!

Treaba cu eMAG - part 2

Da, nu a trecut chiar mult si eMAG-ul da iar cu mucii-n fasole si ma calca pe bataturi, iar daca va intrebati de ce, trageti un scaun si luati aminte:

M-am hotarat eu intr-o zi ca vreau sa imi fac un vis sa devina realitate. Obtinand toate aprobarile necesare de la forurile superioare (executive si legislative), am pus mana pe mouse si i-am capacit o comanda online prea-maritului eMAG, de sa ma tina minte. Aparent, am trezit bestia si nu prea i-a convenit animalei, ca uite-asa am ajuns sa primesc un email cum ca acel produs desi pe site aparea ca disponibil "La comanda", nu este in stoc la furnizor si nici nu se stie daca sau cand va sosi. Am fost intrebat, totusi, politicos, daca doresc sa astept (pana la sfantul Asteapta, nu mai departe) pana mi se lungesc urechile un pic sa vad daca nu cumva mult-stimatul furnizor binevoieste sa isi dea silinta sa obtina produsul de peste mari si tari si zari si bari si gari si alte cuvinte care se termina in "ari".

OK, chestii de-astea se intampla si la case mai mari...I say live and let die si trec peste. Dar vorba aia, sa nu ma potolesc? Cei care ma cunosc stiu ca nu imi sta in fire, asa ca am pornit eu din nou, temerar, si am mai facut o comanda de alt produs, care, de data asta, aparea ca "In stoc furnizor". Probabil v-ati cam prins deja ca am primit un raspuns asemanator si pe comanda asta, numai ca acum mi se spunea ca voi fi contactat mañana sa mi se spuna (da, din nou) daca si cand va putea fi livrat. Now that did it!

Rabdarea mea (atat de putina cat e ea) a ajuns cam la sfarsit asa ca le-am spus dragalasilor de la eMAG ca asa ceva e innaceptabil si frizeaza tragi-comicul: ambele produse trebuiau sa fie pe un status gen "Momentan indisponibil", nicidecum sa ma lase sa dau comanda numai ca sa ma frece pe mine la icre si sa ma ia cu alba-neagra ca poate le livreaza, dar poate (si posibil) ca nu. Le-am solicitat un raspuns rapid cu statusul celor doua comenzi si acum astept cu nerabdare... Ah, si le-am zis ca daca ma mai streseaza cu fazele astea de curtea scolii, o sa imi mut toate viitoarele comenzi la alt retailer, ca, vorba aia, mai are balta peste.

Tinand cont de articolul trecut si de titlul curent, pot spune cu certitudine "this is strike 2" (doar nu degeaba am vazut in week-end Moneyball). Ma rog si sper sa nu se ajunga la strike 3 si sa trebuiasca sa imi pun in aplicare amenintarile, din pacate, sunt destul de sigur ca se va intampla si asta. Important ar fi sa treaca ceva timp pana atunci ca sa am timp sa-i mai iert.

Intre timp parca vad ca povestea asta se va transforma intr-o noua saga si cred ca va primi si "dicstinctia" de a fi primul articol cu "part 3" in coada.

Ramane de vazut...Stick around!

Treaba cu eMAG

Don't get me wrong, I like eMAG...

Pentru ce? Pentru faptul ca au o gama foarte mare de produse, servicii aproape ireprosabile, branduri cunoscute, iar procesul de lansare al unei comenzi este relativ simplu, DAR daca s-ar gandi vreodata sa implementeze o promotie de genul "returnam de 10 ori diferenta daca gasesti mai ieftin in alta parte", va garantez fara urma de dubiu ca ar da faliment in mai putin de o luna.

Din nou, nu vreau sa fiu inteles gresit, majoritatea preturilor lor sunt corecte, ba chiar uneori mai ieftine decat in alta parte (chiar si mai ieftine decat la Altex, trust me), dar si cand dau baietii cate un tun...se simte. Si nu se intampla la maruntisuri gen agrafe sau cabluri SATA, ci la sofisticaturi de sute si mii de lei si va dati seama ca aceste diferente ajung chiar la 25% din pret! Oh, da! Belie' that!

Daca ar fi sa despic firul in patru, nici la capitolul livrare nu sunt cei mai tari, asta in parte, pentru ca se bazeaza pe serviciile mega CURierULUI Fan Curier (pe care, alaturi de CosmoSte si eRDeeSh le pun pe lista firmelor "out of this world"), dar si pentru ca atunci cand sunt foarte aglomerati si numarul comenzilor creste foarte mult, nu au decenta de a te anunta ca nu au apucat macar sa emita factura, desi site-ul spune ca vei primi comanda la timp. Si aici o spun din proprie experienta. Ba, mai mult, atunci cand am sunat la call center sa ii intreb ce se intampla, numai cand am ridicat tonul si am luat-o un pic la suturi pe don'soara care a binevoit sa ma anunte ca am stat acasa degeaba o zi intreaga asteptand comanda, care urma sa ajunga abia a doua zi, am primit si o scuza, cu care ar fi trebuit sa inceapa, de fapt sus-numita reprezentanta a supermagazinului online.

Si acum probabil ca toti (aia putini care cititi articolul) va intrebati: cum ramane cu bannerele si cu faptul ca am spus ca imi place, totusi eMAG-ul. Ei bine, nu sunt sadic sa inchei articolul aici. Nu de data asta.

Asa ca o va spun de ce continui sa comand (APROAPE exclusiv) de la ei si, ca sa fiu organizat, incep de la capat, cu liniuta (cum ne zicea invatatoarea in 1-4):
- de obicei prefer sa imi ridic comenzile de la showroom. Din prima scap de stresul de a astepta ceva ce nu ajunge la timp si nu mai conteaza daca e de vina sistemul de facturare al eMAG-ului sau faptul ca cei de la FAN Curier mai au destule de invatat cand vine vorba de "clientul nostru, stapanul nostru", oricat ar zice ei "oriunde, cu placere". Stiu, asta e un fel de workaround, dar cate alte magazine se mai pot "lauda" cu o asemenea alternativa?
- tot legat de livrare as putea spune ca tocmai faptul ca exista un showroom de unde pot ridica "marfa" este un atu. Pentru ca asta ma scuteste de plata transportului chiar si la comenzi cu valoare mica, pe cand majoritatea celorlalte magazine online te pun sa platesti chiar si pentru livrari in orasul unde isi desfasoara activitatea, indiferent de valoare sau punand niste praguri de valoare minima aproape ridicole.
- un alt punct foarte important ar fi faptul ca atunci cand vine vorba de garantii, pana acum cel putin, nu am fost dezamagit. Ba chiar recent am returnat un produs in cele 10 zile de la livrare si nu s-au facut niciun fel de mofturi in a-mi inapoia banii pe loc. Hats down for that! Mai ales ca am avut parte si de reversul medaliei cu un alt retailer online pe care as vrea sa il vad pe lista falimentarilor, anume Cel.ro, dar povestea lor, poate altadata (dar probabil ca nu va mai fi niciun "altadata").
- comoditatea este iar un factor de decizie, iar aici contribuie doua elemente destul de importante: faptul ca gasesc aproape tot ce imi trazneste prin cap (in materie de electronice, cel putin) pe un singur site, la care se adauga faptul ca in aproximativ 3 clickuri, comanda a fost plasata, iar daca produsul e pe stoc in urbea de domiciliu, il pot ridica in mai putin de o ora.
- cea mai spinoasa problema ar ramane pretul. Ei bine, aici trebuie un pic de mestesug si o groaza de creier ca sa nu te trezesti ca ai platit mult mai mult decat face, asa ca mie imi place sa imi exersez muschiul numit creier si sa imi dau silinta sa fac niste comparatii pana ma apuc sa dau cu adevarat comanda. Si nu e vorba numai de a gasi mai ieftin in alta parte, dar sa imi dau seama si daca obiectul respectiv merita banii aia, deci bag un pic de munca de investigator si ma mai culturalizez cu niste review-uri ca asa ii sta bine unui utilizator de internet si client de magazine online (mama, ce m-am periat aici...me so shiny!) care este.

De ce va spun toate astea? Probabil ca sa ma descarc de niste chestii care s-au adunat in timp si pentru ca azi a venit si picatura care a umplut paharul. Un produs pe care mi l-as dori in visele mele frumoase si pe care eMAG-ul il vinde cu peste 1800 de lei, iar eu l-am gasit la aproximativ 1400... Chiar cu livrare gratuita oriunde in tara, just to get that out of the way. Dupa cum ziceam nu ar fi prima oara cand imi inseala asteptarile. Mi s-a mai intamplat acum vreo jumatate de an sa comand de pe alt site un produs mai bun decat ce vroiam eu sa cumpar initial de la eMAG si la un pret un pic mai mic... Dar chiar si asa, din moment ce nu e o graba sa imi iau respectivul produs, imi permit "luxul" de a astepta para malaiata...Rabdare si tutun...

In rest, numai de bine, dar ar fi dragut ca eMAG-ul sa sesizeze problemele astea pana nu e prea tarziu si pierd rand pe rand, clientii. Intr-o astfel de piata, aflata in continuare in criza generalizata, fiecare client conteaza. Cu atat mai mult clientii fideli si cei care se orienteaza catre produse high-end ori, in general, scumpe, pentru ca exact acolo e calcaiul lui Ahile si acolo ii doare cel mai tare pe oameni: la portofel.

Daca ati inteles ceva din articolul asta, eu ma declar multumit ca am reusit sa fiu coerent in timp ce intreprindeam activitati de "multitasking", daca nu, atunci va rog scuzati stangacia si sper sa reusiti voi mai bine in comentariile sau articolele pe care le scrieti.

Peace out sau cum ar spune un italian in vizita in Malta: piss on you, you son'a'ma'bitch! Cunoscatorii vor rade, ceilalti (sper) ca vor face efortul de a cauta - nu va spun unde.

1 2 3 Treaba cu blogul...

Prin februarie (daca va vine sa credeti) am inceput articolul asta. Ma rog, i-am pus titlul ca sa nu uit ideea si faptul ca vroiam sa scriu ceva. Din pacate a trecut atat de mult timp si eu mai-mai ca am uitat sa il si finalizez, ba chiar am uitat ideea de la care am pornit.

Dar chiar azi explicam unui prieten care e treaba cu blogul. Pai, lucrurile stau cam asa: atunci cand evenimentele din viata ta te impiedica sau par ca te impiedica sa scrii, intri intr-un fel de letargie. Subiectele par inabordabile, nu sunt demne de blog, ba chiar dai vina pe lipsa de inspiratie. Iti spui si recunosti ca nu ai chef si tot asa. Intri intr-un cerc vicios care are doar efecte negative asupra blogului si psihicului.

Pe de alta parte, daca scrii in fuga un articol, chiar si dupa o perioada mai indelungata de inactivitate (asa, ca mine), parca ti se deschide apetitul. Si ca sa mentin analogia cu gastronomia, e exact ca in vorba aia: pofta vine mancand. Din ce scrii, din aia gasesti mai multe subiecte si mai multa vointa/dorinta de a scrie. Parca te-ai intalni cu cineva si incepi sa ii spui bancuri. Cu cat spui mai multe, cu atat iti amintesti mai multe. And so on, and so forth...ma rog, ati prins deja ideea.

Deci treaba cu blogul? Eu descriu blogul meu cu un singur cuvant: terapie. Asta e pentru mine. Fie ca sunt mahnit, deprimat, nervos, siderat, socat sau pus pe glume, de fiecare data ma pot baza ca ma voi simti bine sa scriu pe blog. Nu cred ca am terminat de postat un articol vreodata si sa fiu dezamagit sau suparat pe rezultat.

Am pornit acest blog la indemnurile lui Dorian si ii multumesc pe aceasta cale. Mi-a oferit posibilitatea de a-mi da frau liber creativitatii si imaginatiei deopotriva, precum si o foarte binevenita supapa de refulare a tuturor gandurilor, viselor si frustrarilor care s-ar fi acumulat si poate ca m-ar fi doborat la un moment-dat.

In concluzie, recomand oricui care are o idee si putin timp liber sa isi porneasca propriul "jurnal public" pe care sa scrie de cate ori au chef si de cate ori il paleste inspiratia.

Spor la scris!

Treaba cu spatele

De mult ma chinuie talentul sa mai scriu un articol. Si avusei vreo doua idei...dar numai nu am prins momentul propice sa si le pun pe hartie. Asa ca o sa incep cu cea mai "stringenta" problema.

Nu ma consider un "plangacios", deci cand o sa spun ca sunt handicapat, poate ca o sa surprind...Bineinteles ca multi rautaciosi se vor grabi sa imi dea dreptate, dar pe aia ii trimit eu in Geneza.

Ce este pana la urma un handicapat? O persoana care nu se poate descurca singura, ori din motive de lipsuri fizice, ori psihice. Iar aici e diferenta dintre ce simt eu si ce ar vrea sa creada altii. Ei bine, in momentul in care ajungi sa nu te mai poti ridica de unde te-ai asezat singur, eu zic ca esti handicapat. In momentul in care ajungi sa ai nevoie de ajutor sa iti iei pantalonii pe tine, atunci esti tot handicapat. Daca nu poti macar sa tusesti sau sa stranuti fara sa cazi din picioare sau sa fii foarte aproape de a-ti pierde echilibrul, ghici ce? Esti handicapat.

Prin asemenea situatii am trecut mai mult sau mai putin in ultimele luni si mai rau e ca inca nu s-a terminat. Aici trebuie sa imi recunosc partea de vina. Desi tanti doctorul m-a trimis sa ma caut pe la Reumatologie and stuff, am zis ca deocamdata simt nevoia sa termin niste chestii importante (si pe care le-am amanat prea mult - din motive obiective, bineinteles) la munca si dupa aia o sa ma apuc sa ma caut. Nu a fost singurul motiv, ca de obicei, lucrurile nu sunt asa de simple ca la prima vedere. Asa cum sunt destul de sigur ca nici durerile mele nu sunt la fel de simple cum am mai auzit pe ici, pe colo, pe la oamenii bine intentionati care si-au dat cu parerea despre ce leac ar fi mai indicat.

Vestea buna e ca nu am renuntat cu totul la ideea ca o sa ajung, totusi, si la doctor. Ba chiar sper eu sa fie in zilele imediat urmatoare (adica saptamana asta in mod destul de cert), dar ramane de vazut. In ultima vreme viata mi-a rezervat numai surprize, de cele mai multe ori neplacute, deci incep sa devin precaut in afirmatii. As indrazni chiar sa spun ca sunt un pic indiferent la ce se mai intampla in viata mea. Cred ca trebuie, altfel nu rezisti.

Anywho, cred ca atat am avut de spus momentan. O sa incerc sa revin cu o continuare, o data ce voi avea si un diagnostic, poate chiar un tratament prescris si, de ce nu, o stare fizica ameliorata considerabil.

S-auzim de bine!

Treaba cu banii de cadouri...

Nota catre sine: Poate ca ar trebui sa fac o categorie speciala a articolelor care au titluri ce incep cu "Treaba cu...". Da. E o idee buna. O s-o inaugurez. Azi.

Simt ca fumeg...cel putin imi inchipui aburii care par ca ies din capul meu care (din nou in imaginatia mea afectata foarte mult de Cartoon Network) e rosu-grena si sta sa plesneasca. De mult nu m-a mai ofticat ceva asa de tare. Dar am simtit-o. Stiam ca vine. It was a storm that was long brewing.

Asa cum incep toate lucrurile "marete", e vorba de o picatura; la fel ca si una din cele mai faimoase torturi si anume aceea chinezeasca.

De cand m-am intors la munca am descoperit ca a inceput obiceiul oarecum dragut de a pune bani sa cumparam ceva colegilor care isi sarbatoresc zilele de nastere. So far, so good. Sigur, mi-ar fi placut sa primesc si eu ceva de ziua mea in cei doi ani in care am tot adus prajituri si suc sa ii servesc pe cei din echipa, dar pe atunci cred ca se strangeau numai pentru cei care erau cu adevarat prieteni, ori pentru sefi (daca erai mai pupincurist din fire), dar totul trebuie sa inceapa de undeva asa ca, intre timp, s-a instituit un fel de regula nescrisa de a strange pentru toti, fara exceptii...sau aproape fara exceptii. Which again, is good. Macar e mai corect decat situatia precedenta.

Numai ca pentru unii nu e suficient. Trebuie sa ne probam atasamentul si spiritul de colegialitate prin mai mult decat suma (nu chiar modica) pe care o dai de fiecare data cand urmeaza ziua unui om din echipa, ci trebuie sa fii un adevarat Mos Craciun, ori Iepurasul de Paste si sa cotizezi de fiecare data cand e ziua onomastica, nunta, ba chiar botezul copilului vreunui coleg/colege. Intrebarea mea e "de ce?". Nu blocheaza pe multi, stiu, nici nu vroiam sa sochez prin simplitatea dilemei mele, dar ma gandeam care ar fi motivul sa incep sa cotizez eu mai ceva decat la Fisc pentru ca o colega isi boteaza progenitura? Asta in situatia in care eu nu particip la respectivul eveniment...

Deci, ca sa recapitulez un pic (simt nevoia, ca poate imi scapa ceva): eu nu sunt invitat acolo, dar am cumva "obligatia" de a fi un bun coleg si sa o fericesc cu partea mea din cadoul pe care il primeste...In cuvintele unui personaj din Two stupid dogs "well, idn't that cute...BUT IT'S WROOOOOONG!!!"

Observati ca nici nu m-am atins aici de capitolul "preferinte sau antipatii personale". Un coleg e un coleg si trebuie sa fii un bun profesionist. Sa il respecti si sa fii respectat. That I can reason with. Sa ma dau prietenul cuiva in afara biroului, is where I draw the line. De aceea refuz sa fac gesturi pe care consider ca le pot incadra in categoria "let's be best of buddies" daca nu sunt sincere.

Probabil ca as fi spus mai multe, dar trebuie sa recunosc ca e o metoda de terapie foarte buna sa scriu despre chestii care ma scot din sarite si m-am mai calmat un pic. Which is also good.

Avand in vedere ca am folosit de vreo 3 ori cuvantul "good", o sa concluzionez aici ca acest articol este unul...bun. And I don't care what others will say.

PS: Mai e putin pana la Craciun. Jur pe ce am mai sfant ca daca primesc vreun email ca se strang bani pentru vreunul din "puradeii" colegelor din echipa, o sa bag in spam respectiva persoana. Asta e cea mai non-ofensiva solutie la care ma pot gandi acum.

Treaba cu interviul

Pai, chiar asa: cum sta, dom’le treaba cu interviul?

Pai sta cam asa monser: fost-am saptamana trecuta la un interviu. Interviu care se desfasura la o societate…sa zicem nu tocmai in centrul orasului, ba chiar un pic mai spre margine adica fix la mama naibii, unde a intarcat dracu’ puii de gaina, la vreo 40-50 minute de mers pe jos (iar lumea se plange de obicei cand merge cu mine – adica merg relativ repede – deci va dati seama ca nu e tocmai aproape).

Mi s-a spus sa fiu acolo la 4 fara un sfert, deci eu, ca un candidat constiincios ce ma aflu, am ajuns acolo pe la fara 20 ca nu cumva sa intarzii si sa fac o parere proasta. Bineinteles ca secretara dintr-o ochire si-a dat seama cine sunt si ce ambitie stupida m-a adus pe usa ei, asa ca m-a si intampinat: “pentru interviu? Luati loc!”

Mda, bun, normal, am ajuns cu 5 minute mai devreme, trebuie sa astept. De-abia am timp sa ma “compose myself” si sa imi limpezesc gandurile. Si uite ca incepe asteptatul. Intre timp un telefon de la fata, se mai intrerupe, iar un telefon la fata, timpul trece. Pune telefoanele pe profil de “taci-ca-ti-o-iei, inventie-diabolica-ce-te gaseste-cantatul-numai-cand nu-trebuie” si asteapta. Bun se face fara vreo 7 minute, apare o duduie draguta care ma anunta ca imediat vine si “domn derector” si putem incepe. Bun, asa o fi! De ce sa nu o cred? Si, intr-adevar! Vine si domn derector dupa numai vreo 3 minute.

Intru in sala, oamenii se prezinta (eu uit sa le memorez numele sau functiile, ca prin ceata imi amintesc ca ea este director de resurse umane, iar el…derector – mai mult nu stiu, nici sa ma bati) iau loc si incep ostilitatile. Cu CV-ul in fata, oamenii formuleaza intrebari pertinente, eu incerc sa le dau raspunsuri competente si sa nu ma fac de ras. Interviul decurge OK, oamenii sunt de treaba si eu plec dupa 40 si ceva de minute multumit ca am facut o treaba buna si fara sa imi fac prea multe reprosuri.

Ieri, un alt telefon de la o firma foarte apropiata, chiar inrudita cu cea de saptamana trecuta. Mi se spune aceeasi adresa, dar eu, stiind ca sunt, totusi 2 firme diferite, nu mentionez intamplarea de saptamana trecuta. Asa ca, iata-ma-s din nou pe drumul meu de 50 minute pe jos, imbracat la tol festiv de se uitau toti tiganii (pardon, rromii) dupa mine, zona fiind una unde populatia bastinasa fiind in principal provenienta din India.

De data asta mi s-a dat ora 4 trecute fix sa fiu la interviu. Am ajuns la…fara un sfert. Mi-am calculat timpul cam prost, iar faptul ca a trebuit sa grabesc pasul pentru a depasi o tiganca cu puradelul dupa ea pentru a evita asfixia in “trena” de mirosuri ce o lasa in urma m-a “ajutat” in aceasta intamplare nefericita.

Dupa cum spuneam, deja aveam un sfert de ora de asteptat. Ma resemnez cu acest gand si ma asez. De data asta stiam ca fata nu o sa ma mai tina macar un minut de vorba (n-aveam eu norocul asta) pentru ca ea avea alte treburi sau dormea, asa ca mi-am scos mai intai un telefon, l-am pus pe profilul “taci-fi-ti-ar-capu’-a-naibii-nu-vezi-ca-sunt-ocupat-cu-don’soara?” si am asteptat.

Intre timp, mai apare un omustean care mormaie ceva secretarei ce il expediaza foarte formal: “luati loc langa domnul”, indicand cu privirea spre mine (wow, am ajuns domn, de unde mai ieri tanti de la chios nu vroia sa imi vanda o cutie de bere de-aia sukara cu Heineken, ca am vazut si eu reclama si vroiam sa vad daca e la fel de gustoasa si cutia precum berea).

Se aseaza omul, ii pun o intrebare stupida ca sa facem conversatie, mai imi zice cum e la munca la el, una-alta, dar moare conversatia. Tot e bun ca am aflat ca el fusese chemat la fara un sfert. Deci trebuia sa fi intrat deja. Dar nu era nimeni acolo. Si asteptam. Ma uit la ceas si vad ca aurolacul deja era si 10. Ei, ce? Au intarziat doar 10 minute fata de ora stabilita pentru mine. Dar cu nenea asta de langa mine cum ramane? Pe el trebuiau sa il bage cu 15 min inaintea mea. Hmm… In sfarsit. Tanti secretara se prinde ca se ingroasa gluma si mai scoate 2 scaune. Eu imi dau seama ca e vorba de o “coada” ce se va forma la acest interviu, desi data trecuta fusesem singur. Si, suspiciunile mi se confirma cand mai apare un candidat. Mai trec 15 minute. Noi, tot acolo. La un moment-dat, o tanti isi face mila de noi si ne intreaba daca am venit pentru interviu.

“Din pacate a durat sedinta mai mult si domnul director vine imediat, ne cerem scuze!” OK, era de asteptat. Hai sa mai asteptam, nu e decat si 25. Peste vreo 10 minute mai arunca o privire. Eu zic colegului de pe scaunul alaturat: “Da, suntem tot aici! Nu am plecat! Suntem mai masochisti din fire! Ne place sa asteptam…”

Peste inca vreo 5 minute, intr-adevar apare si “domn derector”. Eu acum va provoc sa ghiciti cine era? Ei bine, era acelasi de saptamana trecuta! No wonder! Era doar aceeasi locatie ca si cu o saptamana inainte, domnisoara diferea. A intrat in sala si l-a luat pe colegul programat la fara un sfert.

Stiti ca v-am zis ca eram programati din sfert in sfert de ora. Ei bine, l-au tinut pe om pana la fix. Si, pana la urma, am intrat si eu.

Domnul ma si recunoaste si scapa un “ah!” de genul “pai tu la ce ai mai venit, ca deja am vorbit saptamana trecuta”. Ma asez, tanti se prinde ca ceva nu e in regula. El ii explica situatia si ii zice ca sa imi puna si ea cateva intrebari sa isi faca o parere. Si-a facut-o, omuletul imi repeta ca ma vor anunta de rezultat imediat ce termina de intervievat candidatii si ca este vorba de aceleasi posturi care sunt scoase la nivelul grupului de firme.

Dupa 15 minute eram inapoi in strada, cu un zambet tamp pe fata si ma intrebam de ce nu m-am intepat eu la faza ca adresa era aceeasi si sa ii fi spus don’soarei care m-a sunat ca am fost deja saptamana trecuta, scutindu-ma astfel de o asteptare de o ora si un sfert si o ora si 40 de minute de mers de jos pentru 15 minute de interviu.

Concluzia: sa fiti punctuali la interviu, ca nu se stie niciodata! (nu va asteptati, nu?)

Bafta mare, interviuri usoare!