De mult ma chinuie talentul sa mai scriu un articol. Si avusei vreo doua idei...dar numai nu am prins momentul propice sa si le pun pe hartie. Asa ca o sa incep cu cea mai "stringenta" problema.
Nu ma consider un "plangacios", deci cand o sa spun ca sunt handicapat, poate ca o sa surprind...Bineinteles ca multi rautaciosi se vor grabi sa imi dea dreptate, dar pe aia ii trimit eu in Geneza.
Ce este pana la urma un handicapat? O persoana care nu se poate descurca singura, ori din motive de lipsuri fizice, ori psihice. Iar aici e diferenta dintre ce simt eu si ce ar vrea sa creada altii. Ei bine, in momentul in care ajungi sa nu te mai poti ridica de unde te-ai asezat singur, eu zic ca esti handicapat. In momentul in care ajungi sa ai nevoie de ajutor sa iti iei pantalonii pe tine, atunci esti tot handicapat. Daca nu poti macar sa tusesti sau sa stranuti fara sa cazi din picioare sau sa fii foarte aproape de a-ti pierde echilibrul, ghici ce? Esti handicapat.
Prin asemenea situatii am trecut mai mult sau mai putin in ultimele luni si mai rau e ca inca nu s-a terminat. Aici trebuie sa imi recunosc partea de vina. Desi tanti doctorul m-a trimis sa ma caut pe la Reumatologie and stuff, am zis ca deocamdata simt nevoia sa termin niste chestii importante (si pe care le-am amanat prea mult - din motive obiective, bineinteles) la munca si dupa aia o sa ma apuc sa ma caut. Nu a fost singurul motiv, ca de obicei, lucrurile nu sunt asa de simple ca la prima vedere. Asa cum sunt destul de sigur ca nici durerile mele nu sunt la fel de simple cum am mai auzit pe ici, pe colo, pe la oamenii bine intentionati care si-au dat cu parerea despre ce leac ar fi mai indicat.
Vestea buna e ca nu am renuntat cu totul la ideea ca o sa ajung, totusi, si la doctor. Ba chiar sper eu sa fie in zilele imediat urmatoare (adica saptamana asta in mod destul de cert), dar ramane de vazut. In ultima vreme viata mi-a rezervat numai surprize, de cele mai multe ori neplacute, deci incep sa devin precaut in afirmatii. As indrazni chiar sa spun ca sunt un pic indiferent la ce se mai intampla in viata mea. Cred ca trebuie, altfel nu rezisti.
Anywho, cred ca atat am avut de spus momentan. O sa incerc sa revin cu o continuare, o data ce voi avea si un diagnostic, poate chiar un tratament prescris si, de ce nu, o stare fizica ameliorata considerabil.
S-auzim de bine!
Nu ma consider un "plangacios", deci cand o sa spun ca sunt handicapat, poate ca o sa surprind...Bineinteles ca multi rautaciosi se vor grabi sa imi dea dreptate, dar pe aia ii trimit eu in Geneza.
Ce este pana la urma un handicapat? O persoana care nu se poate descurca singura, ori din motive de lipsuri fizice, ori psihice. Iar aici e diferenta dintre ce simt eu si ce ar vrea sa creada altii. Ei bine, in momentul in care ajungi sa nu te mai poti ridica de unde te-ai asezat singur, eu zic ca esti handicapat. In momentul in care ajungi sa ai nevoie de ajutor sa iti iei pantalonii pe tine, atunci esti tot handicapat. Daca nu poti macar sa tusesti sau sa stranuti fara sa cazi din picioare sau sa fii foarte aproape de a-ti pierde echilibrul, ghici ce? Esti handicapat.
Prin asemenea situatii am trecut mai mult sau mai putin in ultimele luni si mai rau e ca inca nu s-a terminat. Aici trebuie sa imi recunosc partea de vina. Desi tanti doctorul m-a trimis sa ma caut pe la Reumatologie and stuff, am zis ca deocamdata simt nevoia sa termin niste chestii importante (si pe care le-am amanat prea mult - din motive obiective, bineinteles) la munca si dupa aia o sa ma apuc sa ma caut. Nu a fost singurul motiv, ca de obicei, lucrurile nu sunt asa de simple ca la prima vedere. Asa cum sunt destul de sigur ca nici durerile mele nu sunt la fel de simple cum am mai auzit pe ici, pe colo, pe la oamenii bine intentionati care si-au dat cu parerea despre ce leac ar fi mai indicat.
Vestea buna e ca nu am renuntat cu totul la ideea ca o sa ajung, totusi, si la doctor. Ba chiar sper eu sa fie in zilele imediat urmatoare (adica saptamana asta in mod destul de cert), dar ramane de vazut. In ultima vreme viata mi-a rezervat numai surprize, de cele mai multe ori neplacute, deci incep sa devin precaut in afirmatii. As indrazni chiar sa spun ca sunt un pic indiferent la ce se mai intampla in viata mea. Cred ca trebuie, altfel nu rezisti.
Anywho, cred ca atat am avut de spus momentan. O sa incerc sa revin cu o continuare, o data ce voi avea si un diagnostic, poate chiar un tratament prescris si, de ce nu, o stare fizica ameliorata considerabil.
S-auzim de bine!
No comments:
Post a Comment