De ce nu pot sa scriu si eu ceva amuzant?
Poate pentru ca nimic in viata mea nu e amuzant in ultima vreme. De fapt, daca stau bine si ma gandesc, ma mir cum de nu “hang” cu Cheloo (“if you wanna hang with me, you need a good rope”). Probleme peste probleme si chiar si atunci cand incerc sau cred ca am gasit un motiv de bucurie, ma apropii de el si vad ca e de fapt tot un rahat.
Si chiar nu imi place sa imi asum rolul de vesnic nemultumit, dar asa sunt in ultima vreme. Lucrurile nu merg asa cum am sperat, cum mi-am dorit, cum pareau la un moment-dat sa se aseze. Cred ca am ajuns in stadiul la care daca am cumva norocul sa castig la Loto (desi nici macar nu joc la inseLoteria Nationala – ceea ce ar fi cu atat mai iesit din comun), nici macar nu o sa ies din casa de frica vreunui traznet sau ca o sa intre vreunul beat cu masina pe trotuar si o sa ma alerge pana o sa ii ajung cu creierii pe cauciuc (cam grafica imaginea, dar sper eu de efect).
Certuri peste certuri, oameni care ma desconsidera, obiective neatinse si vise care raman in stadiul de planuri fara sa dea vreun semn ca s-ar materializa in viitorul apropiat. Chiar ca simt acum ce vroia sa zica Fred Durst cand zicea: “…everything is fucked! Everybody sucks!”, inclusiv eu.
Uneori mi-e greu sa imi dau seama care e scopul meu in viata in afara de cel ca nu concep sa ii pun capat? Continui sa traiesc doar pentru ca nu accept inca alternativa? Un pic stupid si o dovada de logica circulara, parerea mea. Si cred ca aici am facut si autocritica.
E greu sa te simti singur, dar e mai greu sa te simti singur in mijlocul unei multimi de oameni. E greu cand ceilalti nu te inteleg, e si mai greu cand ceilalti nici nu se obosesc sa te inteleaga si e cu adevarat greu atunci cand nici tu nu te mai intelegi.
Poate ca asta e doar oboseala care vorbeste sau durerea (usoara, dar enervanta) de cap pe care o am acum, dar nu inteleg de ce nu pot avea si eu ce au altii? O slujba (eventual bine platita), colegi care sa nu-ti sara la beregata si cu care poti discuta civilizat, o relatie ce duce catre un scop comun, un grup de prieteni care sa fie acolo de cate ori am nevoie si libertatea de a lua decizii exact cum ma taie mintea mea bolnava. De unele dintre ele sunt mai aproape, dar de majoritatea sunt foarte departe de a le avea.
Dar, eu astept in continuare. Uneori astept o mana intinsa, trebuie sa recunosc, uneori mi-ar placea sa fiu ajutat chiar daca nu cer asta din mandrie sau pentru ca nu vreau, iar alteori astept sa imi vina si mie randul sa am noroc si sa capat cele 5 minute de “glorie”. Imi spun in continuare “every dog has its day” si sper ca a mea e aproape. Preferabil mai aproape decat doamna cu coasa.
Rabdare si iar rabdare…oare cata rabdare inseamna prea multa rabdare? Tema pentru acasa…Neah, mai bine nu stau sa ma mai gandesc si la asta. Si-asa am deja tema sa nu mai gandesc asa mult. Amuzant, nu? Cum sa faci sa nu mai gandesti atat? Cred ca ar trebui sa pun robinet. Asta ar rezolva problema (doar in cazul in care nu e Made in Romania ca altfel e posibil sa dau pe afara de ganduri care mai de care mai nastrusnice), dar oare chiar vreau sa fac asta? Un intelept spunea: “cugit ergo sum”, dar daca nu mai gandesc, oare mai exist? Dintotdeauna faptul ca sunt mai cerebral decat se cere a fost ceea ce m-a scos din multime, iar acum oare vreau sa ajung in acea gloata fara chip si care se amesteca intr-un melanj de nuante de gri pentru ca nimeni nu e in stare sa adopte albul sau negrul si sa vada astfel lucrurile?
Nu! Lipsa de curaj nu cred a-mi fi caracteristica. Mai degraba suport consecintele decat sa stau cu capul la cutie! Macar acum, cat inca nu sunt constrans de teama ca depind si altii de mine sa imi fac de cap spunand ceea ce gandesc chiar daca asta ma prejudiciaza, dar sentimentul de implinire pe care ti-l da faptul ca, macar pentru cateva momente, ai fost sclavul ce a ridicat capul si l-a scuipat in fata pe stapan pentru ca exact asta merita, nu poate fi egalat de nimic altceva!
Anywho, ca sa nu o mai lungesc aiurea, ca nici macar nu stiu unde duce tot monologul asta, o sa zic doar ca acel “silver linning” de care tot vorbesc americanii imi cam scapa momentan. Adica eu inca nu vad partea buna la tot ceea ce mi se intampla. Si sa n-aud replici de genul “las’ ca inveti ceva din toate astea”, ca…”ceea ce nu te omoara…” BULLSHIT!!! Ce nu te omoara te lasa cu sechele pe viata, asta as zice eu daca imi permiteti sa parafrazez si daca nu imi permiteti, e problema voastra, eu tot asta scriu si gandesc.
Trebuie sa nu uit sa imi spun mereu: EVERY DOG HAS ITS DAY!
Poate pentru ca nimic in viata mea nu e amuzant in ultima vreme. De fapt, daca stau bine si ma gandesc, ma mir cum de nu “hang” cu Cheloo (“if you wanna hang with me, you need a good rope”). Probleme peste probleme si chiar si atunci cand incerc sau cred ca am gasit un motiv de bucurie, ma apropii de el si vad ca e de fapt tot un rahat.
Si chiar nu imi place sa imi asum rolul de vesnic nemultumit, dar asa sunt in ultima vreme. Lucrurile nu merg asa cum am sperat, cum mi-am dorit, cum pareau la un moment-dat sa se aseze. Cred ca am ajuns in stadiul la care daca am cumva norocul sa castig la Loto (desi nici macar nu joc la inseLoteria Nationala – ceea ce ar fi cu atat mai iesit din comun), nici macar nu o sa ies din casa de frica vreunui traznet sau ca o sa intre vreunul beat cu masina pe trotuar si o sa ma alerge pana o sa ii ajung cu creierii pe cauciuc (cam grafica imaginea, dar sper eu de efect).
Certuri peste certuri, oameni care ma desconsidera, obiective neatinse si vise care raman in stadiul de planuri fara sa dea vreun semn ca s-ar materializa in viitorul apropiat. Chiar ca simt acum ce vroia sa zica Fred Durst cand zicea: “…everything is fucked! Everybody sucks!”, inclusiv eu.
Uneori mi-e greu sa imi dau seama care e scopul meu in viata in afara de cel ca nu concep sa ii pun capat? Continui sa traiesc doar pentru ca nu accept inca alternativa? Un pic stupid si o dovada de logica circulara, parerea mea. Si cred ca aici am facut si autocritica.
E greu sa te simti singur, dar e mai greu sa te simti singur in mijlocul unei multimi de oameni. E greu cand ceilalti nu te inteleg, e si mai greu cand ceilalti nici nu se obosesc sa te inteleaga si e cu adevarat greu atunci cand nici tu nu te mai intelegi.
Poate ca asta e doar oboseala care vorbeste sau durerea (usoara, dar enervanta) de cap pe care o am acum, dar nu inteleg de ce nu pot avea si eu ce au altii? O slujba (eventual bine platita), colegi care sa nu-ti sara la beregata si cu care poti discuta civilizat, o relatie ce duce catre un scop comun, un grup de prieteni care sa fie acolo de cate ori am nevoie si libertatea de a lua decizii exact cum ma taie mintea mea bolnava. De unele dintre ele sunt mai aproape, dar de majoritatea sunt foarte departe de a le avea.
Dar, eu astept in continuare. Uneori astept o mana intinsa, trebuie sa recunosc, uneori mi-ar placea sa fiu ajutat chiar daca nu cer asta din mandrie sau pentru ca nu vreau, iar alteori astept sa imi vina si mie randul sa am noroc si sa capat cele 5 minute de “glorie”. Imi spun in continuare “every dog has its day” si sper ca a mea e aproape. Preferabil mai aproape decat doamna cu coasa.
Rabdare si iar rabdare…oare cata rabdare inseamna prea multa rabdare? Tema pentru acasa…Neah, mai bine nu stau sa ma mai gandesc si la asta. Si-asa am deja tema sa nu mai gandesc asa mult. Amuzant, nu? Cum sa faci sa nu mai gandesti atat? Cred ca ar trebui sa pun robinet. Asta ar rezolva problema (doar in cazul in care nu e Made in Romania ca altfel e posibil sa dau pe afara de ganduri care mai de care mai nastrusnice), dar oare chiar vreau sa fac asta? Un intelept spunea: “cugit ergo sum”, dar daca nu mai gandesc, oare mai exist? Dintotdeauna faptul ca sunt mai cerebral decat se cere a fost ceea ce m-a scos din multime, iar acum oare vreau sa ajung in acea gloata fara chip si care se amesteca intr-un melanj de nuante de gri pentru ca nimeni nu e in stare sa adopte albul sau negrul si sa vada astfel lucrurile?
Nu! Lipsa de curaj nu cred a-mi fi caracteristica. Mai degraba suport consecintele decat sa stau cu capul la cutie! Macar acum, cat inca nu sunt constrans de teama ca depind si altii de mine sa imi fac de cap spunand ceea ce gandesc chiar daca asta ma prejudiciaza, dar sentimentul de implinire pe care ti-l da faptul ca, macar pentru cateva momente, ai fost sclavul ce a ridicat capul si l-a scuipat in fata pe stapan pentru ca exact asta merita, nu poate fi egalat de nimic altceva!
Anywho, ca sa nu o mai lungesc aiurea, ca nici macar nu stiu unde duce tot monologul asta, o sa zic doar ca acel “silver linning” de care tot vorbesc americanii imi cam scapa momentan. Adica eu inca nu vad partea buna la tot ceea ce mi se intampla. Si sa n-aud replici de genul “las’ ca inveti ceva din toate astea”, ca…”ceea ce nu te omoara…” BULLSHIT!!! Ce nu te omoara te lasa cu sechele pe viata, asta as zice eu daca imi permiteti sa parafrazez si daca nu imi permiteti, e problema voastra, eu tot asta scriu si gandesc.
Trebuie sa nu uit sa imi spun mereu: EVERY DOG HAS ITS DAY!
5 comments:
Ok, deci chiar ca ar fi timpul sa faci din happy place un happy place, chiar daca pentru asta ar trebui sa te scremi o postare cu un subiect din nimic.
Si daca "every dog has its day" si "the day" nu mai vine, poate ar trebui sa stai mai mult treaz noaptea... ;)
Crede-ma ca am incercat, dar din moment ce nu a aparut inca nimic pe blog, inseamna ca am esuat lamentabil in tentativele mele de a parea "happy". Chiar si azi am incercat ceva, dar suna total aiurea asa ca a ramas in stadiul de draft.
O sa iau in considerare totusi sugestia ta cu noaptea, desi, faptul ca ma odihnesc putin ma face din ce in ce mai deprimat, deci nu prea cred ca se aplica. Oricum, o voi tine minte, for future reference.
Be well!
It's all about the attitude my friend!I'm not here to criticize yours, but with a "down" attitude your days will all be down. My advice is: set goals. But set them objectively and then don't let anything, but anything stay in your way to them. Fight as much as you can and your dreams will become true. And if they don't you can still have the satisfaction of fighting till the end, doing the best you could do. Don't take multiple roads to the same end. You will end up walking on one road, getting borred of not reaching the end, turning back, and taking another road. Take one road and walk it till the end! Oh..and another thing..stay motivated. Don't let anything weaken your strenghts...each thing is a new challenge.
This is about all I had to say and I didn't mean to make a list of "dos" and "donts". I just wanted to show you a few steps:dream, fight, succeed.
It's up to you now!
Good luck!
Ei bine, desi comentariul tau e plin de truisme, apreciez faptul ca ai lasat un semn al trecerii tale pe aici si mi-a placut formularea. Sper sa mai citesc comentarii de-ale tale.
Ah, iar momentele de "being down" sunt atat: momente, maxim perioade, dar nu e o stare generala a lucrurilor.
Anywho, looking forward to hear from you!
Ciao!
Sa nu mai spui ca gandesti prea mult.Faptul ca anlizezi tot ce a intereactionat cu tine si problemele le percepi ca pe obstacole e foarte bine.Multi nu gandesc si doar accepta situatia ca pe o povara ... ei flash news chiar asta sunt obstacole care le depasesti sau ..esti coplesit de ele... oricum te marcheaza, depinde de finalitate.... fie te vei simti looser fie winner....
Adori analiza unei situatii si asta te face sa gandesti mai mult decat media... chiar dak cei care se ridica la acest nivel sunt mai putini decat 'turma' sunt mai de calitate dar sa stii ca la fiecare nivel apar probleme deci timp ai sa le rezolvi, doar ca tu nu stii cat timp disponibil ai(numai sa nu astepti pana vine tanti cu coasa si sa nu faci nimic)Ar fi fain sa stii care e scopul tau pe lumea asta ,poate te-ar ajuta sa vezi ca ai impact in vietile altor persoane sau sa stii cum esti perceput, pe cine ai ajutat,langa cine ai fost aproape... anyway nu vad chestia asta cu scopul prezentei unei persoane pe pamant ca fiind ceva batut in cuie.... e un punct ce evolueaza dar mai trebuie sa il si descoperi.... si mai important e sa devii tu om de valoare.
Good Luck in finding the answer!
Post a Comment