How'd you like THEM apples?!

Oh, yeah...that's the stuff! Listen 'till your ears bleed, buoy!

Definitely one of the best songs I've heard. EVER!

If it were me, this is what it'd be playin' at my funeral!

Treaba cu banii de cadouri...

Nota catre sine: Poate ca ar trebui sa fac o categorie speciala a articolelor care au titluri ce incep cu "Treaba cu...". Da. E o idee buna. O s-o inaugurez. Azi.

Simt ca fumeg...cel putin imi inchipui aburii care par ca ies din capul meu care (din nou in imaginatia mea afectata foarte mult de Cartoon Network) e rosu-grena si sta sa plesneasca. De mult nu m-a mai ofticat ceva asa de tare. Dar am simtit-o. Stiam ca vine. It was a storm that was long brewing.

Asa cum incep toate lucrurile "marete", e vorba de o picatura; la fel ca si una din cele mai faimoase torturi si anume aceea chinezeasca.

De cand m-am intors la munca am descoperit ca a inceput obiceiul oarecum dragut de a pune bani sa cumparam ceva colegilor care isi sarbatoresc zilele de nastere. So far, so good. Sigur, mi-ar fi placut sa primesc si eu ceva de ziua mea in cei doi ani in care am tot adus prajituri si suc sa ii servesc pe cei din echipa, dar pe atunci cred ca se strangeau numai pentru cei care erau cu adevarat prieteni, ori pentru sefi (daca erai mai pupincurist din fire), dar totul trebuie sa inceapa de undeva asa ca, intre timp, s-a instituit un fel de regula nescrisa de a strange pentru toti, fara exceptii...sau aproape fara exceptii. Which again, is good. Macar e mai corect decat situatia precedenta.

Numai ca pentru unii nu e suficient. Trebuie sa ne probam atasamentul si spiritul de colegialitate prin mai mult decat suma (nu chiar modica) pe care o dai de fiecare data cand urmeaza ziua unui om din echipa, ci trebuie sa fii un adevarat Mos Craciun, ori Iepurasul de Paste si sa cotizezi de fiecare data cand e ziua onomastica, nunta, ba chiar botezul copilului vreunui coleg/colege. Intrebarea mea e "de ce?". Nu blocheaza pe multi, stiu, nici nu vroiam sa sochez prin simplitatea dilemei mele, dar ma gandeam care ar fi motivul sa incep sa cotizez eu mai ceva decat la Fisc pentru ca o colega isi boteaza progenitura? Asta in situatia in care eu nu particip la respectivul eveniment...

Deci, ca sa recapitulez un pic (simt nevoia, ca poate imi scapa ceva): eu nu sunt invitat acolo, dar am cumva "obligatia" de a fi un bun coleg si sa o fericesc cu partea mea din cadoul pe care il primeste...In cuvintele unui personaj din Two stupid dogs "well, idn't that cute...BUT IT'S WROOOOOONG!!!"

Observati ca nici nu m-am atins aici de capitolul "preferinte sau antipatii personale". Un coleg e un coleg si trebuie sa fii un bun profesionist. Sa il respecti si sa fii respectat. That I can reason with. Sa ma dau prietenul cuiva in afara biroului, is where I draw the line. De aceea refuz sa fac gesturi pe care consider ca le pot incadra in categoria "let's be best of buddies" daca nu sunt sincere.

Probabil ca as fi spus mai multe, dar trebuie sa recunosc ca e o metoda de terapie foarte buna sa scriu despre chestii care ma scot din sarite si m-am mai calmat un pic. Which is also good.

Avand in vedere ca am folosit de vreo 3 ori cuvantul "good", o sa concluzionez aici ca acest articol este unul...bun. And I don't care what others will say.

PS: Mai e putin pana la Craciun. Jur pe ce am mai sfant ca daca primesc vreun email ca se strang bani pentru vreunul din "puradeii" colegelor din echipa, o sa bag in spam respectiva persoana. Asta e cea mai non-ofensiva solutie la care ma pot gandi acum.

Idol din chip cioplit

Inainte de a scrie acest articol, o sa fac cateva precizari, poate nu chiar necesare:

1. nu tin cu Steaua;
2. nu tin cu vreo echipa din campionatul romanesc - nu consider ca merita vreuna...si nici nu va merita vreodata;
3. nu tin cu vreo echipa din campionatul european - dar mi-ar placea sa o mai vad pe Barcelona ridicand cupa macar inca o data;
4. nu tin cu vreo echipa din campionatul mondial - desi am cochetat o vreme buna cu ideea de a sustine echipa Olandei...acum cativa ani;
5. nu sunt un fan al fotbalului - nici pe departe.

Iar acum sa trecem la "what really grinds my gears" (cum zicea inteleptul Peter Griffin) si anume o sa fac niste eforturi mai mult sau mai putin intelectuale de a da 10 motive pentru care George a.k.a. "Gigi" BeRBEcali este un cretin notoriu:
1. pentru ca se implica in organizarea si antrenarea echipei, ori a tacticii jocului;
2. pentru ca schimba antrenorii ca pe sosete si se crede stapanul absolut al clubului;
3. pentru ca isi conduce propriul Maybach. Nu ma intelegeti gresit! Nu pentru ca ARE un Maybach (respect!), ci pentru ca e asa de cretin incat sa nu realizeze ca tot confortul in acea masina e in spate;
4. pentru ca a ajuns un subiect de interes international in momentul in care a efectuat propria "reparatie" a limuzinei cu...o ranga;
5. pentru ca gura vorbeste fara el si pentru ca debiteaza numai tampenii de fiecare data cand o deschide;
6. pentru ca este exemplul clasic de "prostul pana nu e si fudul, parca nu e prost destul" - dicit de aceea se crede intelectual si incearca sa o demonstreze citand din Paulo Coelho - Razboinicul luminii (nu ca ar fi o carte slaba sau proasta, dar o vad mai degraba ca o carte de noptiera si nu una de capatai);
7. pentru ca locuieste intr-un "palat"...in care are un autoportret, la fel ca orice mic Napoleon...de la spitalul 9, sectia "Agitati";
8. pentru ca are impresia ca este credincios...dar injura, bea si sechestreaza persoane, da mita (ma rog, incearca) si nimeni nu stie exact cum a facut toata averea. Intr-adevar, modelul clasic de "bun crestin", nu?
9. pentru ca are impresia ca...asa cum zicea Ludovic "l'état c'est moi" adica el e Steaua si Steaua e EL!
10. pentru ca orice lobotomizat se poate identifica cu el, fara probleme.

Iar pentru cei care cred ca am scris acest articol din invidie, ii provoc sa isi traga o punga de plastic pe figura de manelist si sa si-o lege strans de gat!

Si eu o iu...

Sa dam Cezarului ce e al Cezarului...prima "vizionare" a fost acum cateva minute aici. Chiar incepusem sa ma indoiesc daca ar trebui sa mai frecventez acest blog...cu toata parerea de rau, dar acum, intram in prelungiri!

Da, te iubesc!

For all of y'all...Enjoy!

In jur...

Incercand sa gasesc niste versuri ale unei melodii mai vechi de la Parazitii, am descoperit ca e chiar un lucru mult mai dificil decat as fi crezut initial. Ba, mai mult, intregul album se pare ca a fost o gaura neagra a discografiei lor, cel putin din punctul de vedere al Gugalului, care cu greu il gaseste. Ce sa mai vorbim de o lista a pieselor ori versurile in sine? Rara avis, va zic eu!

Nu vreau sa mentin suspansul prea mult. Albumul de care vorbesc e unul din primele, mai precis al treilea, iar pentru profani, se numeste "Suta" si a fost ultimul album Parazitii slobozit doar pe caseta, pentru ca urmatorul a intrat cu amandoua picioarele (si ghetele pline de noroi) in era digitala si a marcat momentul primului album hip-hop lansat pe CD la noi in tara. Din nou, pentru necunoscatori, acel album s-a intitulat "Nici o problema", albumul meu preferat si in mod evident un moment de referinta pentru trupa, pentru ca a avut un continut foarte omogen de piese bune si foarte bune.

Ah, sa nu uit...piesa despre care vorbeam este "La Nemtzi" si o cautam pentru ca imi tot sunau in cap primele cuvinte "Salutam, fratii de departe! Alemaine! Alemaine!...", dar as fi vrut mai mult. As fi vrut sa imi amintesc ce urmeaza. Tough luck! Dupa cum ziceam, Gugle nu stie de "Suta", nu vrea sa auda de "La Nemtzi", decat in varianta mp3, iar asta, din pacate, nu e tocmai sfw. In timpul cautarii am dat peste niste forumuri sau pagini unde se vorbea de "piese pierdute" cu referire la piesele de pe acest album. Nu incerc sa gasesc o explicatie. Ar fi foarte anevoios si nu sunt innebunit dupa istorie. Dar e ciudat, cel putin.

Am avut totusi, o tentativa de a reinvia trecutul si am zis ca poate Yahoo! va reusi acolo unde Google a esuat lamentabil. Mare greseala! Nici nu am ajuns pana pe pagina 2 a cautarii ca mi-am dat seama de ce nu am mai incercat sa folosesc functia de motor de cautare a Yahoo-ului. Nu degeaba a ajuns Google nr.1. Si aici nu vreau sa ii fac reclama, nu ca mi-ar fi rusine. Desi cele doua site-uri nu sunt, teoretic, competitoare (Google este motor de cautare, iar Yahoo! este director de cautare - daca vreti, cred puteti folosi Wikipedia pentru a vedea detalii despre aceasta afirmatie), parerea mea e ca baietii de la Yahoo ar trebui sa ramana la ceea ce se pricep mai bine: Messenger si Mail. Din punctul asta de vedere, GTalk si GMail suck big time, pana la punctul in care nu merita sa fie folosite, adica eu nu vad nicio latura buna a celor doua...chestii.

Anywho, sa nu divagam. Plecasem de la o cautare...a unei piese apartinand unei trupe de hip-hop arhicunoscute, o piesa care a sfarsit, insa, prin a fi data uitarii din motive care imi raman destul de neclare. Pacat! Materialele de pana in 2000 sunt cele mai reusite si e interesant sa auzi vocile de adolescenti ale celor doi rapperi. Eu voi continua sa ascult cu placere "Nici o problema" si o sa il recomand tuturor fanilor genului, ca fiind un fel de carte de capatai a hip-hop-ului romanesc. Si cu asta inchei si monologul asta si va las sa ascultati...

Parazitii - La Nemtzi

Man or machine...?

Moto: "Hey, I'm here now and in one piece,
so that's gotta count for something!" - Me

Stiu ca unii o pot numi inconstienta, altii poate o vor condamna. Sincer sa fiu si cu toata parerea de rau va anunt de la inceput ca ma doare fix in spatele casei, la 5 metri...

Despre ce e vorba? Despre ultima mea isprava...in ale sofatului.

Ca sa o punem un pic in cifre (care nu inseamna foarte mult poate la prima vedere, dar o sa intelegeti mai multe in paragraful imediat urmator) o sa enumar asa:

5 tari
aproximativ 28 de ore
tot aproximativ 32 de ore
si inca un aproximativ de 42 de ore
iar la final, cca. 2.200km

Toate astea insumate, fac, si anume, o calatorie de peste 2.200 kilometri ce a traversat vreo 4 tari si a durat, per total, aproximativ 32 de ore (daca nu am uitat artimetica invatata in generala) din care am condus efectiv, dupa parerea mea, cam 28 de ore.


Ma scuzati putin... "Sora! Imi mai puneti un Red Bull in perfuzie? ca iar mi se incetoseaza privirea..."


Poate ca asta nu ar fi asa de impresionant...daca nu as adauga si faptul ca am stat treaz mai bine de 42 de ore pentru a duce la bun sfarsit trebusoara asta. Cu aceasta ocazie, as vrea sa aduc multumiri inventatorilor de bauturi energizante si in mod deosebit Red Bull-ului, traiasca-i familia! ca altfel cine stie prin ce copac mi-as fi facut cuib...

Daca tot am inceput sa ma laud si sa imi fac propria-mi statuie (in chipul si asemanarea mea...), o sa adaug ca nu e prima oara cand imi pun la incercare si imi intrec asteptarile in ceea ce priveste rezistenta. De fapt, e chiar fix a treia si, cu putin noroc, sper sa fie si ultima.

Nu ma intelegeti gresit, ma mandresc cu faptul ca am reusit o asemenea performanta, dar nici nu as recomanda-o sau nu m-as omori (la propriu sau la figurat) sa mai repet experienta.

Un mic rezumat al "realizarilor" din acest domeniu ar incepe acum 2 ani jumate cand am facut o calatorie foarte asemanatoare ca lungime, dar cu plecare si destinatie diferite, iar cu un timp record de numai 25 de ore de la plecare pana la sosire, din care 24 de ore de condus efectiv (take that, Le Mans suckers!). Acelasi rezumat se continua cu un drum cu o configuratie si mai apropiata de cea despre care v-am povestit, numai ca timpul s-a prelungit un pic, ajungand la 27 de ore, in care se numara si doua pauze de somn de aproximativ o ora jumate (desi am dormit mai putin de o ora - somnul in masina nu e chiar prima mea alegere cand vine vorba de odihna).

Cel mai important din toate drumurile pe care le-am facut este ca am supravietuit, as zice eu, impotriva sortilor. Un fapt imbucurator este ca nici nu am avut parte de incidente sau accidente, deci nu au fost pierderi materiale sau de vieti omenesti, iar asta in sine...nu poate fi numita decat minune.

Da, sunt constient ca asa ceva nu este bine sa povestesti nepotilor si nici sa o recomanzi vreodata cuiva, dar asta nu inseamna ca nu ma pot autofelicita ca am avut puterea sa trec prin asta si ca acum pot vorbi despre ea.

Anywho...sunt sigur ca voi auzi multe critici si voci spunand (poate pe buna dreptate, pana la proba contrarie) "esti nebun", dar pana atunci, eu o sa ma bat pe umar si o sa privesc cu satisfactie in urma...

Marketing-ul romanesc - baba si mitraliera

Daca va aduceti aminte, acum vreo jumatate de an (give or take a few years), o banca destul de respectabila din Romania incepuse o campanie de marketing atat de agresiva incat a devenit gretoasa de-a dreptul, lucru punctat si de Badea intr-una din emisiunile sale fiind pe buna dreptate agasat (sentiment cu care rezonez si eu) de aparitiile extrem de dese atat la televizor cat si pe un alt site care e mai plin de reclame decat de stiri, si anume Mediafax (pentru fiecare click treci printr-o pagina de reclama, iar apoi ti se deschide si un pop-up de toata frumusetea).

Atunci era vorba de o reclama a BCR-ului care se extindea pe toata pagina de fiecare data cand aterizai pe site-ul reclamofil si cu pretentii de sursa de informatii. Zambetul individului care, pana la urma, nu avea nicio vina era deja mai rau decat o imagine cu Elena Udrea in timp ce se apleaca sau, intr-o ipostaza mai recenta, in timp ce topaie (sau tropaie) in sus pe scari, cu miscari elegante de tata din varful dealului de la Dalga.

In sfarsit, trecand peste minunatele amintiri cu o campanie de marketing care, dupa cum ziceam, m-a ingretosat, BCR-ul recidiveaza cu o campanie cel putin penibila, dar lovita in mod sigur de prostie si cretinism de cote maxime. Sigur ati avut macar o vizionare a incredibilei "productii" cu meciul de tenis (da, stim, BCR este sponsor oficial al Romanian Open Tour - who gives a fuck?) in care cea mai mare grija a celui care urma la serva era daca si-a transferat Euroii din tara in Elvetia sau invers, ori daca i-a mai ramas ceva in cont dupa sesiunea de shopping a nevestei (fie ea barbat sau femeie - nu trebuie exclusa nicio posibilitate).

Desi aparent este o idee "originala", mie mi se pare pur si simplu imbecila. Probabil ca oamenii s-au gandit ca vor sa faca o reclama in care neaparat sa apara tenis-ul (din motivul mentionat mai sus), dar vroiau sa se laude cu ce servicii super tari ofera ei, de nu a mai vazut viezurele si aluna. Stupid. A rezultat un clip publicitar directionat catre oligofreni si debili mintali care introduce si un "neologism" importat in forma lui bruta si oarecum inutil, anume "banking-ul".

Suna...cum spuneau Parazitii intr-o melodie de-a lor "ca o pula, n-aveti caracter!". Sigur, ei se refereau la premiul Pulitzer, asta nu inseamna ca au mai putina dreptate sau ca eu ma insel cand atribui aceeasi calitate acestui cuvant de rahat...Ce sa-i faci? Acum toata lumea se murdareste de...engleza pe la gura, chiar si cand nu isi are rostul.

Nu, nu sunt lupul moralist. Stiu ca si articolele mele sunt pline de expresii in engleza sau chiar sunt in intregime in "limba lui Shakespeare", dar eu nu am pretentia ca am audienta nationala si ca platesc bani grei unei echipe de maimute bine antrenate ca sa imi faca un spot publicitar demn de pus la colt de strada la cersit.

Iar pe langa toate astea, sa difuzezi in disperare o astfel de atrocitate la ore de maxima audienta si pe vreo 10 posturi...trebuie sa fii un pic lobotomizat, zic eu.

Pana una-alta, eu o sa trec tentativa asta de "hai sa ne cacam pe noi ca sponsorizam ceva si ca facem banking" in categoria Stupid is what stupid does, ca nu degeaba exista si o sa trec mai departe...ca vorba aia: "unde arunca prostul o piatra..."degeaba ma chinui eu sa o ridic.

Iar pentru un final apoteotic, luati de-aici un cuvant englezesc pe care il meritati cu prisosinta:

LOSERS!!!

Un fel de...

Acum cateva articole scriam despre un nesuferit care probabil ca a "conceput" un bot si l-a trimis brambura sa posteze comentarii pe bloguri, printre care si al meu. Desi aveam activata o chestie de tip "introdu textul din imagine in casuta alaturata", probabil ca omul descoperise o cale de a o pacali si, de fiecare data cand eu postam un articol, botul era prezent cu cate un comentariu...zic eu in chineza, dar nu numai.

Si asa am pornit eu temerar atunci sa fac ceva in legatura cu animalul care ma stresa si am gasit o solutie. Mai surprinzator este ca aceasta chiar pare sa fi functionat pentru ca, iata, cateva articole mai tarziu, nu vad decat comentarii legitime, ale utilizatorilor pe care chiar ii cunosc si care, bineinteles ca nu sunt spam.

Deci nu ma plang ca a trebuit sa transpir un pic pana am reusit sa implementez solutia pentru ca a meritat. Iar articolul asta, la randul lui, o sa confirme impresia mea.

Iar ca sa fie si un fel de update la update, in dimineata asta aveam un mesaj de la blogspot cum ca au introdus niste modificari pentru a proteja impotriva spamului si ca ar fi bine sa verific daca nu cumva sunt marcate si comentarii ok drept spam. Eu nu zic decat atat:

Too little, too late, my friends!

And yet we live

Sunt foarte multe lucruri care, desi par destinate sa te doboare, nu reusesc sa isi atinga tinta, iar tu iesi "invingator" si cu ceva experienta de viata. Ce-i drept, momentul de "glorie" e unul foarte placut, dar ce conteaza cu adevarat sunt dificultatile si momentele grele pentru ca atunci trebuie sa iti aduni toate puterile pentru a face fata si sa rezisti, adica asa cum spune americanul: "live to fight another day".

Da, chiar asa! De multe ori nici nu trebuie sa faci mare lucru decat sa gasesti puterea interioara de a face urmatorul pas. Si inca unul. Urmat de un altul. Si tot asa. Pentru ca, inevitabil, orice are un sfarsit. Nu numai "all good things", cum zice Nelly Furtado.

Iar cand totul revine la asa-zisa normalitate, incepi sa iesi din stres si sa auzi bazaitul transformatorului electric de langa bloc, masina de spalat care merge si face in continuare rufele "mai albe, mai curate" si multe alte chestii cat se poate de banale care demonstreaza inca o data ca Pamantul nu a stat pe loc cat timp te-ai zbatut tu sa vezi licuriciul de la capatul tunelului.

What else can I say?

Thank God it's Friday!

Tot ce e bun tre sa dispara

Acu descoperii si eu ca "amicii" mei Parazitii au mai produs un album. Unul pe care nici macar nu am apucat sa il "citesc" bine, daramite sa il ascult, dar care ma entuziasmeaza mai ales, poate, pentru ca nu ma asteptam.

Si uite-asa am descoperit ca au si un nou videoclip. Am ciudata senzatie ca l-am mai vazut, totusi, pe undeva, dar uite ca l-am gasit chiar la ei pe site si ca sa va scutesc de cateva clickuri, uite-aici bucata:

Update: nu stiu daca e incompetent cel care a facut codul embed de pe site-ul lor sau daca il interpreteaza aiurea blogspot, dar nu am reusit cu niciun chip sa il fac sa mearga asa ca...traiasca YouTube!

Sa gugalim

Vi s-a intamplat vreodata sa dati o cautare pe Google iar in casuta de sugestii sa apara niste siruri de cuvinte care nu prea au sens sau, mai rau, sa aiba niste sensuri de-a dreptul bizare de te intrebi cine a putut cauta asa ceva?

Stiti ca Google (daca nu ma insel eu) au fost printre primii care au bagat chestia asta cu cautarea "predictiva" bazata pe cautarile mai mult sau mai putin asemanatoare cu ale altor utilizatori. Uneori este foarte utila, alteori insa...stai si te crucesti.

Nu pot sa va dau exemple personale. Desi aproape cu siguranta ca mi s-a intamplat, am uitat deja acele cautari, dar stati sa vedeti peste ce "perla" am dat eu in timp ce imi verificam niste statistici ale blogului (da, am reusit cumva sa imi aduc aminte contul dupa atata timp).

Aparent un utilizator s-a impiedicat de bloguletul aista in momentul in care a cautat urmatorul sir: "men made to pee like ladys". Din moment ce este citat, nu am corectat greseala de ortografie, tocmai pentru a indica faptul ca pe langa fetisul aparent bizar al personajului, se pare ca ar fi si dislexic sau macar analfabet(a).

Eu stiu ca el a aterizat pe articolul asta. Si stiu ca articolul e super amuzant. Dar ce te-ar putea determina sa cauti "men made to pee like ladys"? Vreo frustrare?

Oricum, povestea nu se opreste aici. Am dat un serci pe IP-ul respectiv ca sa il localizez, desi vazusem ca utilizatorul facuse cautarea pe domeniul google.co.uk, deci banuiam deja ca e vorba de un britanic.

Dar ca sa nu prelungesc suspansul prea mult, o sa o spun asa: stiati ca exista o insula in "arihpelagul britanic" numita Isle of Man?! Ei bine...de acolo a venit omul cu cautarea!

Va inteleg daca nu vi se pare amuzant, dar mie mi s-a parut de-a dreptul hilar! In rest...toate bune!

Oh, happy day!

E un cantec ce nu are deloc acelasi sens cu bucuria pe care o simt eu acum. E un cantec religios, probabil gospel care incepe cu "Oh, happy day! Ooohh, happy day! Oooh happy daaaay! Oh, happy day!". Nu stiu de ce ma chinui. Probabil pentru ca sunt sub influenta. Ar fi mai simplu sa linkuiesc, sa inteleaga tot tolomacul.

Nimeni nu isi poate inchipui acum cat de fericita e ziua asta pentru mine! Nu aveti de ce. Nici nu o sa intru in detalii. Sa spunem doar ca in sfarsit a rasarit soarele si pe strada mea. Si, macar o data pot spune ca am obtinut ce mi-am dorit asa de mult in ultima vreme.

Romania = Grecia reloaded

Vazand cum se zbat in propriile fluide preamaritii nostri conducatori ca sa explice cum si de ce am intrat in criza si cum se face ca pe ei nu prea i-a afectat, m-a indemnat si pe mine, un personaj deloc important in procesul decizional al acestor minti luminate, sa imi dau cu parerea de pamant in legatura cu motivele pentru care s-a ajuns aici si cum se face de nu mai iesim.

Mai deunazi, am avut o discutie foarte interesanta si pertinenta cu o persoana si am ajuns la concluzia ca merita efortul de a consuma cativa neuroni sa astern toate ideile si parerile pe care le am in ceea ce priveste subiectul asta. Singura intrebare care ramane este: de unde sa incep?

Cred ca ar fi un punct bun sa incep cu afirmatia ca romanii, per total, sunt condusi de niste mentalitati cat se poate de vicioase si viciate in acelasi timp. Mentalitati de tipul: "daca mie imi merge rau, aluia de ce sa ii mearga bine?" sau "de ce sa accept sa imi fie rau acum ca sa imi fie bine mai tarziu, cand poate sa imi fie bine acum, ca cine stie daca mai apuc ziua de maine?", si altele, bineinteles.

Nu spun ca romanii sunt rai. Dar multi dintre ei, cu siguranta sunt prosti. Iar altii pur si simplu ar fi trebuit inghititi la nastere asa cum am mai spus-o, adica asa cum fac unele animale care au bunul simt sa nu iroseasca aerul celorlalte daca vad ca progenitura nu se ridica la standarde minime.

Iar acum, ca am captat atentia si bunavointa cititorilor, sa trecem la treburile cu adevarat "arzatoare"! De ce s-a ajuns in situatia asta?

Simplu, pentru ca tot ce incepe cu "politic" se termina in "interes propriu" sau "grup de interese". In primul rand as vrea sa spun ca in Romania NU EXISTA politica. Singura credinta a celor din aparatul de conducere a statului este banul. Iar acesta vine din "vanzari anterioare" sau de la sus-numitele grupuri. Iar pentru asta, omul nu poate astepta sa ii intre asa...banii in buzunar, ci trebuie sa voteze legi si sa para ca isi da interesul pentru binele natiunii.

Sigur, despre ei as putea scrie multe, dar as vrea sa ma limitez pentru moment, pentru ca voi mai avea destule ocazii sa dezvolt subiectul. Cu siguranta.

Deoarece asta este starea de fapt, este si normal ca tara se vede intr-o situatie cat se poate de...maro. Da, multe alte state se lupta cu efectele crizei. State in care coruptia are un nivel mult mai mic (sa nu ne amagim ca ar fi un loc unde nu exista coruptie) si unde politicienii chiar si-au facut treaba, dar sa recunoastem si faptul ca la ei lucrurile nu stau la fel de rau ca la noi.

Daca este nevoie de dovezi cum ca oamenii care ar trebui sa ne ghideze spre noi culmi ale gloriei neamului scuipa pe politica de partid si alearga infrigurati dupa o sursa de venit substantiala (da, chiar mai substantiala decat lefurile grase pe care si le indexeaza nu numai de fiecare data cand au sansa, dar chiar si cand logica i-ar impiedica sa o faca) din orice directie ar fi ea (ca doar, vorba aia: fa-te frate cu dracul...) nu trebuie decat sa va uitati la coalitiile ce s-au format numai ca sa nu scape ciolanul din labele lor murdare si ca sa poata sa isi continue "munca" de inavutire pe bani ai contribuabililor, sau, mai bine spus, ai plebei.

As da chiar un contra-exemplu de actualitate. In Olanda, pentru ca nici un partid nu a reusit sa obtina o majoritate absoluta se duc negocieri intense de luni de zile pentru formarea unui cabinet care sa satisfaca ideologiile destul de diferite ale partidelor interesate sa intre la guvernare. Iar aceste negocieri nu se duc pe baza banilor, ci chiar pe baza promisiunilor din campanie si a politicii de partid. Pentru ca un partid de dreapta nu poate deveni asa, hocus-pocus, de stanga si sa intre intr-o coalitie, doar pentru ca are posibilitatea sa jupoaie ceva in urmatorii ani, asa cum se intampla in RoManica. Pentru ca asa cum nici membrii nu fac salturi incredibile prin care se trezesc brusc in partea diametral opusa a ideologiilor. De fapt, stiti ceva? As vrea sa ii intreb pe cativa politicieni din Romania care este ideologia fundamentala a partidului din care fac parte. Cati credeti ca vor sti raspunsul? Eu mizez pe un mare 0.

Cartea de capatai a partidelor din Romania (partide cu istorie, nu cele aparute ca ciupercile dupa ploaie) sta undeva, foarte bine, ingropata prin arhivele lor, roasa de soareci si uzata doar de trecerea timpului. Nimeni nu mai stie sau nu mai vrea sa stie de notiunile de baza de la care au plecat cei care au intemeiat respectivele partide.

Dar destul despre asta! Sa trecem mai departe ca sunt multe lucruri pe care as vrea sa le mai spun si sa nu raman fara spatiu pe pagina...

Vorbind de mentalitati, am zis-o pe aia cu "sa imi fie rau acum, dar bine mai tarziu". Clasa politica nu merge niciodata pe varianta asta. Desi incearca din rasputeri sa faca sa para asa cateodata. Daca exista o alegere intre o masura cu efecte negative pe termen scurt si cu imbunatatiri masive pe parcurs, deci efect benefic pe termen mediu si lung, iar de celalata parte o "carpeala" cat sa tina pana se termina mandatul, presupun ca cei care nu au fost lobotomizati o sa isi dea seama ce va fi aprobat si ce nu.

Asta s-a intamplat de la revolutie incoace si asta a contribuit major la deteriorarea situatiei si ne-a adus in pragul falimentului. Da, al falimentului, pentru ca eu sustin ca nu va mai dura mult pana vom intra in colaps si ne vom vedea sufocati de greve si "miscari sindicale" exact ca in mai indepartata noastra vecina, Grecia.

Semnele sunt deja acolo, o vad chiar si cei din afara. Luam imprumuturi de la FMI, acceptam orice ni se spune, numai sa fie fonduri pentru pensii si salarii. Eu zic ca oricum este prea tarziu si se procedeaza asa cum am spus, la prelungirea inevitabilului.

Tot aici as vrea sa mai spun ceva despre o chestie care ma roade de mult timp. O mentalitate care chiar ma enerveaza si e raspandita la scara larga, si am vazut-o foarte bine reprezentata acum cred ca vreun an sau ceva de genul, intr-o emisiune in care era invitat, parca, un primar de sector sau asa ceva, un administrator de la parcuri...nu mai conteaza. Ideea era ca omul asta facuse o investitie. Cheltuise niste bani publici. Nu mai tin minte exact pe ce.

Mai intai de toate, l-au intrebat de ce in vreme de criza el cheltuie banii pe nu stiu ce tampenii, ca banii aia ar trebui utilizati pentru alte treburi mult mai arzatoare. Tipul mi s-a parut un om foarte inteligent, care a dat un raspuns foarte bun: pentru ca treaba mea este sa ma ocup de parcuri. Deci eu voi investi banii in sectorul acesta. Nu pot eu sa repar gropile din drum sau sa dau pensii ori salarii celor ce nu au sau nu se ajung. Nu vi se pare normal?

Iar apoi (si aici vine partea la care mi-as dori sa moara cu adevarat in chinuri cei ce gandesc asa) a fost intrebat ceva de genul "bine, dar atunci nu ar fi mai bine sa cheltuiti banii astia mai cu grija, mai cu taraita, decat sa investiti sume mari pe chestii extravagante in timp ce oamenii mor de foame?"

OK, nu am pretentia ca am fost vreun student eminent. Nici ca facultatea mea e cea mai tare care s-a inventat vreodata. Ba nici macar ca toata populatia planetei trebuia sa termine o facultate de profil economic, dar nu iti trebuie doctorate sa stai un pic si sa te gandesti logic la urmatorul lucru: banii publici cheltuiti (chiar si pe asa-zisele prostii - desi nu e situatia ideala) ajung la niste romanasi. Romanasii platesc taxe (care ajung, ati ghicit, la buget). Romanasii cumpara bunuri, iar comerciantii castiga. Comerciantii apeleaza la producatori pentru a suplimenta oferta, iar producatorii au nevoie de oameni pentru a mari productia. Si de aici, ciclul incepe din nou.

Sigur, asta e o situatie pur ipotetica si ramane la nivel teoretic, din pacate. Dar asta nu o anuleaza in intregime. Intr-adevar, nu tine cont de banii care se "pierd" pe parcurs, care sunt deturnati si se trezesc in bezna buzunarelor politrucilor, dar important e sa iti dai seama ca, in final, cheltuielile respective ajuta societatea, per ansamblu si pe termen mediu.

Asa cum am spus-o nu mai tarziu de ieri: romanii sunt incapabili sa vada mai departe de fix 2 centimentri in fata nasului.

In campaniile electorale se arunca cu promisiuni, bani si mariri in toate partile. Cati sunt naivi sa creada ca lucrurile vor ramane asa? Pai, in primul rand, toti cei care se apuca si voteaza din aceste motive. Mai degraba castigi oameni cu "nu suntem in criza, deci ne permitem" decat cu "trebuie sa prevenim criza, deci vom lua masuri de austeritate".

Iar aici cred ca ajung la alta buba la fel de hidoasa si plina de toate scursurile caracterului uman: am spus ca nu ne putem baza pe clasa politica pentru ca e corupta si guvernata de interese mai mult sau mai putin proprii si ca, de aceea, nu ia masurile adecvate nici inainte, nici in timpul si nici dupa trecerea crizei (presupunand ca se va intampla vreodata), dar sa nu fim ipocriti! Cati dintre romani ar accepta cu stoicism daca s-ar lua adevaratele decizii in vederea unor solutii draconice, dar cu efecte benefice in timp? Eu spun ca mai degraba atunci s-ar revolta "popoul suveran" decat daca ii minti pe fata si le tai cate un pic din portie pana nu mai au putere sa isi puna nici bretelele la pantaloni.

Si asta duce la completarea cercului vicios: conducatorii nu sunt in stare sa ia decizii pentru binele natiunii, dar nici poporul nu ar fi in stare sa le duca, daca ar fi vreodata cazul.

Asa ca o sa stam ca netotii si o sa urmarim in continuare cum unele partide trag intr-o parte (din care vin niste bani) si celelalte in directia opusa (din care vin alti bani), mancand seminte si comentand ca la meci, crezand ca ceea ce vedem este lupta pentru putere si ca cei care o poarta dau un rahat degerat pe ce se intampla cu tara si locuitorii ei.

Si nimeni nu va intreprinde nimic sa ii opreasca pentru ca romanul este cetateanul permanent revoltat care nu va ridica nici macar un deget cand vine momentul sa treaca la concret.

Oare ar fi viata mult prea simpla daca lucrurile nu ar sta asa?

Why?

Atentie! Continut filozofic! (sau filfizonic, depinde de gusturi)

Acum muuulti ani, pe cand era Udrea fata mare iar fundul ii cantarea mai putin de 100 de kilograme, am decis ca o sa incerc sa nu mai gasesc asemanari intre muzica pe care o ascult si starile mele de spirit sau trairile mele sentimentale, oricum ati vrea sa le numiti.

Era o replica intr-un film care exprima destul de bine dilema muzicii si a starii de spirit. Zicea ceva cam asa: "...eram deprimat pentru ca ascultam disco sau ascultam disco pentru ca eram deprimat?" Citatul era al unui personaj jucat de John Cusack, daca nu ma insel, iar filmul se numea Serendipity. Nu cred ca as putea sa va fac un rezumat al actiunii. De fapt, e posibil sa ii fi vazut doar trailerul si am retinut acest "tag line". Prea putin mai conteaza.

Ideea era ca si eu, la momentul respectiv, simtindu-ma mai sensibil si oarecum fragil, ascultam si deveneam atent la multe melodii pe care parca un DJ invizibil le punea ori ca sa descrie ceea ce simteam, ori ca sa imi "transmita" ce ar trebui sa fac. Nu ma intelegeti gresit. Nu aud voci. Nici mesaje subliminale, doar ca versurile respective spuneau cum a procedat personajul sau artistul ajuns in anumite situatii pe care eu le consideram identice sau asemanatoare.

Oare era o prostie? Nu stiu daca pot da un raspuns direct. Cert este ca la un moment-dat m-am gandit ca ar trebui sa ascult muzica, nu sa o simt, pentru ca in felul asta nu o sa ma mai invart in jurul acelorasi stari, lasand versurile sa imi aminteasca de lucruri la care era mai bine sa nu ma gandesc.

Timpul a trecut, eu am continuat sa ascult versurile, dar o schimbare a avut loc si situatia, inevitabil, a trecut, fara prea mare legatura cu decizia mea.

Intre timp, dar mult mai de curand, am observat ca am inceput sa gasesc asemanari intre situatia in care ma aflam si cartile pe care le citesc. Now isn't that something? Ciudat? Poate. Stupid? As inclina sa spun ca da (si multi dintre voi se vor grabi sa ma aprobe). Dar, de data asta nu caut sa mai iau decizii, ci, mai degraba, imi pun intrebarea: ce ne face sa gandim astfel? De ce "cautam" asemanarile astea intre realitatea cotidiana si lucruri care vorbesc despre situatii mai mult sau mai putin...fantastice?

Stiti ce? Cat m-as chinui, nu prea imi dau seama. Sigur ca as putea spune ca e pentru ca nu ai ceva mai bun de facut sau ca atunci cand esti deprimat, tinzi sa acorzi atentie unor detalii aproximativ insignifiante si sa le dai importanta fara sa o merite.

Ori...poate ca acele carti/cantece sunt asa de nasoale incat nu te poti abtine sa nu compari cu ceva real pentru ca preferi sa iti trimiti gandurile cu sorcova, in alta parte, decat la ceea ce citesti!

Da! Asta o fi! Iar cu aceste vorbe de duh, mai inchei un articol "de-a-mpixul".

S-auzim de bine!

Invazia chineza si furcile Caudine

Blestemata fie clipa in care un asiatic (sau poate mai multi - despre care eu cred ca ar fi de origine chineza) a gasit blogul meu si s-a gandit, in infinita-i intelepciune, sa isi faca reclama prin postarea de comentarii la articolele mele (la inceput la articolele mele mai vechi, iar apoi la aparitia oricarui nou articol)!

Uite asa m-am pricopsit eu cu acest Jimmy Chu al blogurilor care ma asalteaza cu mesajele lui mai mult sau mai putin in chineza mandarina pe care nici nu le inteleg si nici nu mi le doresc pe blog.

Cum nu imi doresc sa transform blogul intr-un regim totalitarist si nici nu vreau sa ma obosesc sa aprob fiecare comentariu in parte (asa cum am fost apostrofat la inceputurile mele timide in ale blogaritului, cand testam si eu ce stie sa faca o functie sau alta), am inceput sa caut alternative. Auzisem eu pe blogurile pe care le frecventez ca "banez asta" si "i-am dat ban aluia", deci, teoretic, ar trebui sa pot sa ii pun si eu un semn cu "kick me in the face" in frunte chinezului meu "preferat" si sa il trimit la dracu'-n praznic, in...Tibet.

Asa ca am dat un serci pe Gugle si am gasit ceva, cred eu folositor. Dar, asa cum se intampla de obicei, mai intai trebuie sa fie mai rau, ca sa fie mai bine, deci procesul de tranzitie nu a fost chiar unul simplu. Mai intai a fost faza de implementare (care trebuie sa recunosc ca nu a fost foarte complicata), iar pe urma...ei bine, pe urma m-am trezit fara niciun fel de comentarii. Stupoare! Urmata de panica! Urmata de nervi. Urmata de frustrare.

Si dai, si lupta, si lupta si dai, si pana la urma am razbelit eu cumva sa "resurectez" comentariile din eter sau unde s-or fi dus, ca tare mi-ar fi parut rau, dupa ce ca sunt putine, sa le pierd si pe alea. Imi face placere, din cand in cand, sa imi recitesc articole din arhiva, iar daca au comentarii, e cu atat mai bine.

Anywho, dupa o serie de transpiratii reci, dupa cum spuneam, se pare ca am reusit sa recuperez ceea ce consideram pierdut pe vecie, iar de acum sper sa fiu pregatit pentru un nou atac la baioneta din partea temerarului asiatic si il voi astepta cu drag sa il trimit in geneza cu tot neamul lui de cretinoid (aici ma refer la familie, nu la rasa).

So, in the words of...some great wise man (I'm sure):

Bring it on, grandma!

Something for my over-religious pals...

FUCK church!

Moto: Never underestimate the power
of stupid people in large groups!

Nu stiu daca am mai zis-o, dar o sa mai precizez o data: nu am nimic cu religia...atata timp cat aceasta nu intervine in modul meu de viata, atata timp cat nu ma incomodeaza. Ba chiar pot sa respect credinta oricui (in limite rezonabile), atata timp cat acea persoana nu incearca cu obstinatie sa isi impuna punctul de vedere (din experienta proprie, nu eu sunt primul care ramane fara argumente oricum...). Acelasi lucru se aplica si pentru preoti. Nu ii venerez, nu plec urechea la ce au de spus, dar am intalnit destui oameni de toata isprava care purtau sutana si stiu ca unii traiesc viata despre care vorbesc, in timp ce altii merita sa fie impuscati si lasati pe marginea drumului. Dar ce urasc cu inversunare si nu pot sa suport sub nicio forma este orice semn a ceea ce eu consider fanatism, acest fapt, rasfrangandu-se asupra mea.

Spre exemplu, nu o sa inteleg niciodata de ce ar interzice "Dumnezeu" sa te uiti la televizor. Nu inteleg de ce "Dumnezeu" te-ar pedepsi ca nu ai tinut post, pentru ca sanatatea nu ti-o permite, ori de ce "Dumnezeu" nu ti-ar da voie sa folosesti curentul sau ar avea ceva impotriva sa accepti tratamente, iar lista continua, practic, la infinit. De ce? Pentru ca OAMENII sunt niste animale foarte creative si pot interpreta orice cuvant si pot inventa mii de idei dintr-o simpla propozitie, doar pentru ca vor sa fie, de ce nu?, mai catolici decat Papa.

Dar ce am eu impotriva bisericii? Pentru mine, biserica (institutia, nu cladirea) este lucrul care imi sta ca un ghimpe in coasta, o barna in ochi sau un stalp in fund. Pentru ca, spre deosebire de un om, biserica este cea care are puterea sa imi altereze stilul de viata, prin impunerea anumitor decizii clericale asupra vietii mele, cat se poate de laice.

Sa nu uitam cine e responsabila pentru Inchizitie. Cine a fost responsabila pentru multe neajunsuri ale Evului Mediu. Cine a spus "crede si nu cerceta" si a incercat sa ne tina in intuneric, atunci cand incercam sa ne emancipam si sa ne ridicam mai sus decat maimuta care se scarpina in fund si isi miroase degetul.

Daca biserica este cea care ma impiedica sa fac cumparaturi duminica, pentru ca toate magazinele sunt obligate sa fie inchise, then I say "fuck church". Daca biserica isi "vara coada" si interzice vreo emisiune la televizor, then, guess what? FUCK church! Daca biserica are ceva impotriva faptului ca eu am ceva de munca duminica sau ca vreau sa spal, sa ma tund sau sa tai frunza la caini duminca, atunci FUUUUUUUUUUUUUCK church!

Peste toate astea, cred ca biserica este o institutie cat se poate de perversa, care este condusa de interese pur laice ale unor oameni meschini si corupti care nu au nicio tangenta cu religia sau cu divinitatea...whatever that may be.

Iar daca cineva crede ca lucrurile astea au logica sau ca religia, biserica si preotii vin la pachet si trebuie sa le iubesti in egala masura, then you people need to check your brains cause they're wired all wrong! There! I've said it!

Mie nu mi-ar putea pasa mai putin de credintele spirituale ale unei persoane si nu cred ca mi-as schimba parerea despre cineva daca el/ea crede sau nu crede in vreo forma a divinitatii. Pentru mine faptul ca alegi sa crezi sau nu, e ceva strict personal, oarecum intim si trebuie pastrat pentru sine. Nu trebuie sa ne transformam automat in preoti, profeti sau anticristi, ori sa etichetam persoanele in felul asta. Asa cum nu poti justifica faptul ca incerci sa iti impui credinta asupra celorlalti doar pentru ca tu crezi ca stii ce e mai bine pentru ei. Asa cum nici nu ar trebui sa duci credinta sau necredinta la extrem.

Iar pentru cei care inteleg ce am vrut sa spun aici... Peace out!

Sunt...

...fan Nokia (cand vine vorba de telefoane mobile)
...fan Sony (cand vine vorba de multe electronice)
...fan Samsung (cand vine vorba de monitoare, TV si, in general, chestii care au legatura cu vizionatul filmelor)
...fan Logitech (cand vine vorba de accesorii pentru computatoare)
...fan Heineken (cand vine vorba de bere)
...fan Jackie Daniels (cand vine vorba de whiskas)
...fan Coca-Cola (pentru ca e cea mai buna bautura racoritoare inventata vreodata!)
...fan Durex (pentru 100 de milioane de motive...)
...fan...(poate voi continua intr-un articol viitor)

Iar astea sunt 9 lucruri pe care numai cateva persoane le puteau sti sau banui despre mine. Atat.

The pursuit of happyness

Moto: Nu sunt fericiti cei care au mult,
ci cei care se multumesc cu putin.

Pentru cei care vor sari repede cu gura ca "stie ei mai bine" si nu se scrie happyness, ci happiness o sa ii dezamagesc si o sa le spun ca stiam deja, numai ca acest titlu corespunde unui film. Un film pe care l-am vazut acum ceva timp in urma si despre care am vrut sa scriu chiar atunci, numai ca, evident, am intarziat un pic.

Filmul este cu adevarat emotionant si m-a impresionat din multe puncte de vedere, unul din cele mai importante fiind chiar povestea in sine, adica modul in care un om lupta cu toate puterile sa isi asigure lui si copilului sau un trai decent.

Acest tata trece prin iadul cotidian, reuseste sa isi pastreze cumpatul si sa persevereze in aceasta lume care pur si simplu pare sa i se impotriveasca la fiecare pas...de ce? Nu de ce i se impotriveste lumea, ca am ajuns si eu sa cred ca asta e rolul "mamei natura", sa ti se impotriveasca, ci de ce persevereaza tipul asta care traieste o poveste destul de des intalnita (dar nu neaparat comuna, asa cum am fost tentat chiar eu sa o numesc), pana la urma?

Stiu ca am citit eu pe undeva...poate chiar prin ceva Constitutie, (acum parafrazez dupa ureche, daca intr-adevar exista scris prin vreun document oficial al vreunui stat din lume) ca dreptul la fericire si bunastare personala e garantat.

Ca sa ne intoarcem la film, omul asta, dupa cum ziceam, pur si simplu se incapataneaza sa isi garanteze chiar el acest drept. Se lupta pentru o cauza nobila si, desi sortii ii erau potrivnici, reuseste sa isi intoarca soarta si sa obtina, in final, ceea ce isi dorea...fericirea de a sti ca nu mai trebuie sa aiba grija zilei de maine, ca fiul lui e in siguranta si ca nu ii lipseste nimic.

Sigur, fiind un film, lumea se asteapta la un happy end si acesta vine, negresit. Acum stau si ma intreb: de cate ori se intampla asta in viata reala?

Cati dintre voi imi pot spune ca au fost intr-o situatie similara si ca au avut propriul lor final fericit? Nu vreau sa fiu pesimist, dar pe zi ce trece, vad ca lumea parca se inraieste. Te uiti in stanga si-n dreapta si parca te astepti din ce in ce mai des sa mai primesti o lovitura: ori in buget, ori in vintre, ori in psihic. Atunci se pune o alta intrebare: cat poti rezista intr-o asemenea situatie, care parca nu face altceva decat sa se deterioreze? Dar, poate mai important ar fi sa (te) intrebi: oare ce a avut omul ala asa de special de a reusit, pana la urma sa se impuna in fata vicisitudinilor vietii? Si, negresit, urmat de o alta: oare am si eu aceleasi calitati sau ceva echivalent care mi-ar putea da aceeasi sansa?

Bineinteles ca nu am cum si nu pot sa raspund la aceste intrebari, pentru ca daca ar avea cineva toate raspunsurile...viata ar fi foarte plictisitoare. Presupun ca, in final, totul se poate reduce la un lucru. Un instinct primar si cat de dezvoltat e in fiecare din cei care isi pun aceste intrebari. Este vorba de instinctul de supravietuire. Cu cat acesta e mai puternic, cu atat ai mai multa vointa sa treci peste orice obstacol si cu totii trebuie sa speram ca la capatul tutoror obstacolelor exista ceea ce cu sau fara stiinta cautam mereu: fericirea.

Da, asta face sa merite totul. Daca pierzi speranta ca la un moment-dat nu va mai trebui sa lupti sa faci inca un pas, atunci totul se prabuseste si nu mai exista nici o cale de redresare. Esti in vrie si nu o sa te opresti pana nu ajungi la 2 metri sub pamant, mai devreme sau mai tarziu, dar cel mai probabil, cat se poate de curand.

Nimeni nu poate defini cu adevarat fericirea. Nici nu cred ca exista vreun om sanatos la cap care sa iti poata da o reteta a fericirii. Fiecare are un drum propriu si un mod propriu de a-si identifica si obtine aceasta stare de spirit atat de ravnita.

Cu totii traim viata pe muchie, din punctul asta de vedere pentru ca, de fiecare data cand faci un pas care te aduce mai aproape de a fi fericit, constientizezi (sau poate ar trebui) ca in orice moment e posibil sa pierzi tot. Poti ajunge miliardar peste noapte si a doua zi sa afli ca ai cancer, asa cum poti sa iti gasesti sufletul pereche pentru ca a doua zi sa ai un accident. De aceea trebuie sa pretuim fiecare "moment de glorie" pentru ca nu se stie daca vei mai avea vreunul sau cat o sa dureze.

Stiu, o cam dau in Mahatma Ghandi or some shit like that, dar despre asta am chef sa scriu and by God, that's what I'm gonna do! Si-asa la cati vizitatori are blogul asta, as putea la fel de bine sa il numesc jurnal intim.

Anywho...is life worth living? Definitely! Dupa cum spuneam, daca raspunsul ar fi nu, inseamna ca ai pierdut deja lupta. Cred ca asta e scopul pana la urma...sa luptam. Noi cu viata, intr-o inclestare de la viata pana la moarte.

Asa cum mi-a spus cineva odata, atunci cand ti se intampla un lucru pe care il consideri incredibil de rau, trebuie sa astepti un pic, pentru ca, in timp ti se va demonstra ca a fost cel mai bun lucru posibil. Imi place sa cred asta si pot spune ca deja mi s-a intamplat, cel putin o data. Oare e prea mult sa cer un encore?

I could really use a wish right now...

Acum aproximativ un an (give or take a month) scriam despre cum e sa te simti singur in mijlocul unei multimi de oameni si descoperisem o melodie superba de-a lui Eminem pe care inca o ascult cu mare placere.

Iata ca istoria se repeta, intr-o oarecare masura, si, recent, am gasit un nou "personal favourite" care se potriveste cu ceea ce mi-as dori si eu acum.

Pentru cei pe care i-am facut curiosi, includ melodia aici, sper sa o ascultati pana la refuz...I know I will!

100 bottles of beer on the wall...

Dupa ce am publicat articolul de ieri, am realizat un lucru destul de interesant: I broke the 100 posts barrier... Nu stiu daca e o chestie super tare sau cea mai grozava treaba care s-a vazut vreodata, dar eu sunt placut surprins ca am atins "venerabila varsta" de 101 articole...cu asta 102. Cel putin asa zice numaratoarea din Dashboard (apropo, acum imi dau seama cat de stupid suna "Tablou de bord"...idiots).

Nu mi-am propus niciodata sa scriu nu stiu cate articole, si inca ma minunez ca am reusit la un moment-dat intr-o singura luna sa public 25, dar sunt sigur ca mi-a prins bine sa pot sa ma exprim liber, sa rad sau sa refulez dracii pe care mi i-a provocat unul sau altul.

Mi-am dorit, insa, de multe ori sa am un an in care sa public macar un articol pe luna...daca va uitati in arhiva, o sa vedeti ca planul asta a fost un mare "fail" din partea mea, dar inca nu am murit si nici nu planuiesc in urmatoarele luni, deci sper ca voi "remedia" situatia in anii ce vor urma.

Oricum, raman de parere ca aici scriu nu pentru a demonstra ceva sau pentru cineva, deci nu am obiective de atins pentru ca asta ar afecta creativitatea si liberul arbitru. Nu se merita sa scriu doar de dragul de a publica ceva. Si chiar ma streseaza blogurile care pun cate 10 videoclipuri pe zi, fara prea multe idei proprii sau pareri exprimate, transformandu-se in copii sau sateliti ai youtube-ului.

Fuck that! Daca ceva mi se pare amuzant sau daca ceva ma scoate din sarite, ori daca sunt deprimat si simt nevoia sa ma descarc, atunci scriu. Daca nu, nu are rost sa ocup spatiul virtual cu niste tampenii care nu imi apartin si care nu ilustreaza nimic altceva decat faptul ca stiu sa folosesc functia de cautare de pe Google sau mai sus-numitul YouTube.

Asta imi aminteste de un blog pe care il frecventez aproape zilnic si care in ultima vreme a ajuns sa ma calce pe nervi. E vorba de blogul lui Mircea Badea, care are o emisiune foarte tare, dar din pacate nu aloca destul timp blogului, iar atunci cand o face, arunca niste statistici despre audiente (pe care le gasesc de-a dreptul enervante si total neinteresante), ori niste poze din vacante (pot si eu sa gasesc destule pe Gugal) sau vreun anunt umanitar ori filmulet al vreunei batai. That is just a big load of fuckin' crap! Si peste toate astea, e plin de reclame! I mean...why?!?

Da, stiu, sunt un invidios, un "blogaras" care se infurie pe propria micime... Eu zic asa: daca nu poti sa fii creativ si sa ai un blog unde sa te regasesti si sa iti recitesti postarile cu placere, chiar si la ani dupa ce le-ai publicat, atunci mai bine iti faci un site si pui acolo toate statisticile INSOMAR si filmuletele YouTube, la care atasezi si vreo pagina de Picasa unde sa iti pui escapadele de weekend, iar ca slujba platita, iti pastrezi frumoasa emisiune in care esti cu adevarat creativ si ai ceva de spus.

Dar sa nu transform articolul asta intr-un "hate post", pentru ca, asa cum spuneam, imi place emisiunea lui si il consider un tip foarte inteligent, dar in ceea ce priveste blogul, ma asteptam la mai mult. Mult mai mult.

Anywho, revenind la blogul meu si bariera de 100, sper sa fiu in continuare prolific si sa am subiecte, chef si timp sa continui aceasta mica placere pentru cat mai mult timp de acum incolo. Nu stiu cati se vor bucura si cati nu, dar eu sigur o sa ma simt bine sa scriu si uneori sa recitesc ce am scris. Iar in ce priveste reclamele, raman la parerea ca e un mod de a te prostitua.

102 and counting...

Tu za biici!

Nu ma intrebati, ca nu imi dau seama cum de nu mi-a trecut in cap pana acum sa scriu un articol despre cel mai fain moment din ultimele 7 zile. Pur si simplu nu m-am gandit...adica nu am gandit. Am fost prea preocupat sa injur si sa blestem saptamana ce trecu (nu s-ar mai termina o data, doar-doar urmatoarea o fi mai acatari).

Dar sa nu va plictisesc cu detalii despre cum am ajuns eu sa blestem si sa ma tai (la propriu, dar involuntar), ci mai bine sa va povestesc despre mare....marea cea mare...parte din ocean...poate m-oi invrednici vreodata sa ma iau de mana cu iubita mea si sa il trecem sa vedem cum arata lumea privita de pe malul celalalt.

Cum ziceam, to za biici (atentie! nu "za bici" ca nu am nimic cu vecina)! Nu stiu cati s-ar incumeta sa faca plaja pe la 23 de grade, dar sunt destul de sigur ca numarul celor care ar intra in apa cand are mai putin de 15 grade sunt chiar si mai putini! Eh...eu cred ca as putea spune ca, din punctul asta de vedere, am recidivat.

Se facea ca eram prin clasa a XII-a (ati vazut ca stiu sa scriu si in latina? pizdos, nu?) si, fiindca mai aveam cateva saptamani si incepeam bacul, am participat la asa-numitul banchet (care, apropo, petrecerea in sine nu fu mare sfaraiala, dar e bine ca ne-am distrat in zilele de dinainte si in noaptea ce a urmat) si, ca sa imi sarbatoresc ziua, am facut doua lucruri, poate un pic bizare: m-am barbierit pentru prima oara si am facut o baie in mare, desi era doar sfarsitul lunii mai.

Ei bine, iata ca, acum, la atatia ani distanta, am reusit performanta sa ma ud dupa urechi intr-o apa la fel de "calda", desi, de data asta, nu mai era aceeasi mare. Asta nu schimba cu nimic placerea pe care mi-a provocat-o si de care sunt sigur ca nu ma voi satura vreodata.

Daca voi avea vreodata norocul sa mi se indeplineasca macar un vis, sper sa ajung la un moment-dat, sa locuiesc macar o perioada intr-o casa pe malul marii. O casa gen cum vezi prin filme, cu terasa, geamuri imense care acopera pereti intregi, iar nisipul sa inceapa acolo unde treptele terasei se termina.

Nu cred ca am fost extraordinar de coerent. Spre surprinderea multora, probabil, as vrea sa precizez ca nu am "consumat" inainte sa ma apuc de tastat, nu ca asta ar conta prea mult (am de gand sa recuperez imediat ce apas butonul de publicare), oricum...asa cum spun versurile unei melodii "abia astept sa o fac inca o data". Si, avand in vedere ca este chiar la indemana, poate o sa imi fac un "abonament".

Anywho...ca sa inchei in aceeasi nota nebuna in care am scris articolul asta, o sa atasez doua melodii...as zice eu Oldies but goldies, oricum, se potrivesc ca viezurele in barca si ca frunza in bec. Poate.

Ascultati refrenul...ma unge la inima!

Si cu asta v-am lasat...

E jale la vara, la mare... Ne chinuie marea, pe toti...

Warning! Nuclear core meltdown detected!

Daca ar fi sa fac o recapitulare a problemelor mele de sanatate din ultima saptamana, as zice ca sunt de-a dreptul ramolit. Adica aproape cu un picior in proverbiala groapa, nu alta.

Desi in ultimii doi ani as putea spune ca m-am bucurat de o sanatate "de fier" (cu exceptia, poate, a unor banale raceli sau dureri de cap - oricum, in limitele normalului), incepand cu duminica trecuta, my "lucky streak" a fost curmata intr-un mod destul de abrupt. In mai putin de doua zile am ajuns la dentist, dupa care, mai-mai sa recidivez (oarecum) si sa ii fac o vizita si oftalmologului, suspectand o conjunctivita buclucasa.

Iar peste toate astea as putea adauga faptul ca de cateva zile am descoperit si o amorteala a obrazului, pe partea unde s-a facut interventia la maseaua de care povesteam in articolul precedent...

Zau acum, voi nu v-ati pune intrebari? Adica...ce urmeaza? O sa imi cada vreo ureche? Dupa ce am fost destul de norocos incat sa nu trebuiasca sa dau cu ochii de doctor decat la televizor atata timp, acum sa fiu pe punctul de a ajunge pe scaunul a doi?! Damn!

Dar, totusi, sa nu exageram. Maseaua e ca si rezolvata, ochiul a incetat sa mai faca pe nebunul, iar amorteala...sunt sigur ca o sa treaca si ea, one way or another. Bine ca nu e vorba de durere sau alte chestii care m-ar fi dus cu gandul la vreo complicatie. Asa...poate e "romantismul, tataie!"...And I can live with that, if you know what I mean.

Deci nu va grabiti sa puneti mana pe lopeti si sa imi "dati o mana de ajutor" ca mai stau pe aici un pic, macar pentru a stresa populatia bastinasa si pe cei care se incapataneaza sa imi citeasca articolele.

Pana o sa ma gandesc sa imi fac testamentul, s-auzim numai de bine!

Mi-a murit nervul

Mai precis, mi-a fost asasinat. Cu premeditare. Ba chiar cu permisiunea mea explicita.

Daca cineva mi-ar fi spus de "obturatie de canal" acum doua zile, probabil ca m-as fi ingalbenit subit la fata si as fi inceput sa tremur precum un caine la injectie (si, ca sa fim corecti, comparatia e chiar reusita).

Dar asa are "soarta" cateodata grija sa te aduca exact in situatiile de care iti este mai tare teama. Asa se face ca, acum vreo doua zile, m-am trezit cu o durere de masea, God damn it! Era o problema oarecum mai veche.

Acum vreo doi ani, o bucata buna din maseaua respectiva a plecat "pa" in timp ce mestecam niste guma, iar cateva luni mai tarziu, mi-am dat seama ca nu mai puteam manca pe partea respectiva pentru ca era dureros si m-am vazut nevoit sa apelez la serviciile unui profesionist. Si, multumesc providentei, am gasit un adevarat artist. Un om cu adevarat pasionat de ce face si care isi iubeste meseria cu fiecare por al fiintei lui, si chiar mai mult decat atat, un tip sociabil, care stie sa se simta bine si sa ii faca sa se simta bine pe cei din jurul lui. Iar avand in vedere ca vorbim de dentist, unde 90% din oameni sunt cu adevarat "scared shitless", asta e inca un lucru de apreciat!

El a fost primul meu dentist (desi mai aveam o plomba pusa cand aveam doar vreo 14 ani, am hotarat sa nu o iau in seama) si singurul, pana de curand. Nu numai ca m-a ajutat cu problema mea, dar chiar a reusit sa imi "salveze" maseaua, desi, dupa cum a descris el gaura aparuta in urma "alunecarii de teren" ce avusese loc, diferea de pestera Scarisoara, doar prin faptul ca a mea era un pic mai calda...

Ce-i drept, am avut de tras un pic. Din nou, tot din spusele artistului meu preferat, pardon, dentistului meu preferat, exista 3 lucruri de care trebuie sa tii cont in ceea ce priveste materialele din care sunt facute plombele in ziua de azi: priza pe care o fac la masea, rezistenta (durabilitatea) si cat de "prietenoase" sunt cu tesutul. Iar aici intervine partea complicata. Tot asa cum ne invata viata, nu poti sa le ai pe toate. Iar in cazul de fata, se pare ca cele 3 elemente sunt ca un fel de grafic cu 3 axe. Deci cu cat doua din atribute cresc, cu atat al treilea scade. Ma rog, poate nu e foarte reusita comparatia, dar intelegeti voi. Nu sunt matematician.

Ca sa revin la...maselele mele, dupa prima mea vizita la dentist, am avut nevoie de vreo 3 saptamani pana au incetat durerile si lucrurile au revenit la normal, eu cu toate maselele in gura si cu o plomba de toata frumusetea, de nici mama nu isi dadea seama ca nu mi-a facut-o ea.

Dupa ce am vazut eu cam cum sta treaba, mi-am dat seama ca prefer sa previn decat sa mai ajung in situatia asta din nou. Asa ca mi-am facut programare la DentistOOL meu si l-am mai vizitat de multe ori, incercand sa repar tot raul facut de cariile pe care le aveam in gura, fie ele mici sau mari.

Regretul meu este, insa, ca, la un moment-dat, din pricina unor probleme personale si financiare, nu am mai reusit sa continui acest demers cat se poate de binevenit, iar, mai tarziu, cand poate ca as fi avut posibilitatea sa reiau vizitele mele mai mult sau mai putin nocturne la doctor, ma impiedica o mica "dislocare" spatiala de vreo 2000+ kilometri.

Intre timp, acum cateva luni, am observat ca uneori simt gust mentolat (de la guma pe care nu am renuntat sa o mestec uneori, dupa mese) desi nu mai aveam de mult ceva de mestecat in gura. Asa ca am facut niste investigatii in oglinda si am vazut ca mi-a sarit iar un span din maseaua buclucasa. Na, asta e. Atata timp cat nu doare, e bine...Sigur ca filozofia asta, cel putin in privinta maselelor, te loveste in fund cand ti-e lumea mai draga si daca ar fi numai fundul care sa te doara, poate ar fi bine, dar din pacate durerile de masea sunt unele din cele mai "rele" din cate exista, fiind intrecute numai de cele de colica renala, durerile nasterii si, dupa unii, durerea pe care o simti cand iei un sut in "bijuteriile familiei regale".

Si asta ne aduce la ziua de ieri. Stiu, am inceput cu "acum doua zile" pentru ca atunci a aparut durerea. Dar a urmat noaptea, cand, asa cum multi dintre cei care au avut probleme dentare sau care au terminat Medicina stiu, durerile se intensifica, iar eu am reusit sa dorm in vreo doua-trei reprize, iar dimineata sa fiu aproape terminat, dupa ce bagasem in mine de la antibiotice puternice, pana la analgezice si aspirine, de eram dopat ca un ciclist la Turul Frantei.

Iar asa cum spune americanul "to make a long story short", ieri nu am mai scapat de ce imi era teama. In lipsa de alternative am ajuns la un nou dentist, care mi-a testat maseaua, a facut o radiografie locala si m-a anuntat ca am doua optiuni: omoram nervul sau extragem maseaua cu totul.

Stiind ca nu ma doare la rece sau dulce ori chestii de genul care, din cunostintele mele cat se poate de limitate sunt semne rele, bineinteles ca am incercat sa negociez: da' nu puteti sa imi dati niste anti-inflamatoare si sa facem nervul sa isi revina, dupa care sa cimentati bucatica lipsa la loc si sa o mai duc asa?

Raspunsul, sec si prompt: NU!

Oh, me! Oh, my! Pai atunci...ce sa fac? Omorati nervul!

Douazeci de minute mai tarziu, imi spuneam: cine zice ca obturatia de canal este dureroasa, ori a fost ghinionist si a nimerit la un doctor prost, ori a suferit alta operatie decat ce am avut eu. In tot timpul cat a lucrat doctorul nu am avut nici macar o senzatie de disconfort, cu toate ca, la un moment-dat, m-a anuntat ca am venit exact la timp, pentru ca iesea un pic de puroi din masea, impreuna cu nervul.

Dar stati, ca nu am terminat! Desi operatia in sine nu a fost absolut deloc dureroasa, seara ce a urmat a recuperat cu varf si indesat. Nu stiu daca e vorba de medicamentul cu care mi-a umplut canalele sau aveam inca dureri de la ce era pe sub masea, oricum, ideea e ca m-a durut mai tare decat inainte sa ajung pe scaunul dentistului. Poate ca era fantoma nervului care s-a dus la Doamne-Doamne si acum isi lua adio de la mine, lasandu-mi un simbol al "afectiunii" lui.

In momentul de fata, sunt inca in viata, durerea nu mai este atat de catastrofala, doar obrazul imi e putin rigid, probabil de la anestezia locala. Ca sa fiu absolut sigur, mai iau inca antibiotice si, cand simt ca durerea se intensifica, mai arunc si cate un Paracetamol, sa fie, fara numar. Trebuie sa iubesti placerile auto-medicatiei...

Peste cateva zile ma duc la un control sa vedem daca totul decurge normal si sa stabilim intalnirea pentru a finaliza "ctitoria". Pana atunci sper sa reusesc sa imi fac o asigurare de sanatate, ca altfel intru in incapacitate de plata. Plus de asta, daca tot am gasit un dentist la numai o strada distanta, mi-ar fi usor sa ma duc si sa continui munca bunului doctor ca e spre binele meu si ca sa evit situatiile de genul.

Poate voi reveni cu continuare, dar daca totul merge bine, sper sa gasesc alte subiecte mai placute de postat π blog. Pana atunci, sanatate maxima si trai in rate!

Noroc? Sau ghinion? (Guest post)

Din ciclul Romania, tara de dor, tara de jale..azi, episodul 1: Cum ne-au spart masina

Ieri seara in forma maxima m-am hotarat sa-mi petrec o ora din viata la sala de sport, unde ma preocup cu miscari de arte martiale and stuff...in timp ce sotul avea alte preocupari de tip sportiv, gen alergat..etc, etc...

Toate bune si frumoase. Dupa o ora de transpirat intens, bucurosi, ne intalnim in zona unde aveam parcata masina..numai ca eu ies cu cateva minute mai devreme si ma indrept vijelios catre ea, sperand ca sotul din dotare sa fie prin zona...surpriza! Nu era. Cand ma apropii mai bine, surpriza mi se transforma in groaza...groaza in mirare...mirarea in revolta...revolta in spume...si, ulterior, in neputinta... Geamul din dreapta era spart! Da, ati citit bine: SPART! O chestie destul de mare incat sa se strecoare mana unui iubitor de genti si alte marafeturi care se pot gasi prin masinile oamenilor...

Socul meu a fost extrem de mare pentru ca mi-am inchipuit ca GATA cu geanta mea...cu acte, cu carduri, cu tot...rupta de lume, valeu mama!...Ce ma fac?!

Alerg in intampinarea sotului care, calm, vorbeste la telefon cu un prieten si eu, disperata, fac semne: HEI>>>!!!! MASINA TI-A FOST SPARTA!!!!!!!! Soc si ochi bulbucati...Ce?!? "Hai ca tre' sa inchid..."

La masina...ce sa facem, ca sa facem?...Sunam la 112 si spunem povestea...intre timp ei trimit un echipaj de politie... Noi nu ne atingem de nimic..si, totusi, disperati, deschidem masina...si incepem sa cotrobaim. MINUNE!!!!! Geanta, portofelul, acte, tot, telefoane...PDA, totul era acolo unde fusese lasat, bine pitit...Slava Domnului ca nu se furasera...nu de alta, dar in momentele acelea aveam tot felul de scenarii in cap legate de lipsa buletinului (de pilda...cum o sa mai ajung eu in excursie, fara buletin?????!!! Tara arde si baba isi face freza... :)

Offf...restul e fara importanta..politia romana si tot tacamul...

Am trait pana acum intr-un balon de sapun...senzatia e de nedescris...

RoManeaua o sa devina curand America de Sud!

Haules baules..sau...buna dimineata si la Obor!

Solutia e una:

Sau, mai degraba asta:

In loc de epilog: