-Cioc, cioc! -Cine e? -Apocalipsa!

Numai lucruri surprinzatoare in dimineata asta! La orele 10 trecute fix ma trezesc ca imi suna cineva la usa. Ma uit pe vizor: doua femei cu ceva in brate ce par a fi mape sau ceva cataloage. Eu, inconstient, deschid usa ca sa descopar ca ce aveau ele in mana erau…BIBLII!!! Oh, the horror!!! Oh, the humanity!!!

In timp ce ele se prezentau, eu incercam sa ma opresc din blesteme si injuraturi atat la adresa mea cat si a lor si sa incerc sa gasesc o modalitate cat mai buna de a le expedia repede si fara scandal, ca daca erau barbati poate ma faceam ca ma duc pana in bucatarie cu o replica de genul: “Stati putin sa ma duc sa vad unde mi-am pus satarul ca tocmai i-am gasit o intrebuintare!”.

In sfarsit, se pare ca au inceput si la noii organizatiile de tip Martorii lui Iehova sa-si faca prezenta si sa ne streseze pe noi, astia, care ne petrecem timpul pe acasa ascultand un Parazitii sau alte trupe de cultura generala si de la care mai inveti cate ceva. Eu nu-i inteleg! Sincer! Cu ce ma pot ei ajuta pe mine? Au sfaturi din Biblie? Fuck that! Biblia nu a fost scrisa pentru mine, iar Dumnezeu ma poate ajuta, dar refuza sa o faca, asta in conditiile in care exista.

Ca sa nu vorbesc ca ma streseaza rau astia care au impresia ca toti cred si ca e nu stiu ce lucru rau sa nu crezi si se vad deja Mantuitorii infidelilor si bunii samariteni ai celor care nu au nici o sansa sa ajunga in Rai. Again (cu riscul de a ma repeta) fuck that!

Oameni buni, asa cum eu nu va stresez pe voi ca de ce credeti si in cine credeti, lasati-ma in lumea mea si daca e sa fiu “mantuit” o sa vad eu si lumina de la capatul tunelului, urmata indeaproape de tirul ce o poarta!

Anywho, unii oameni chiar sunt stresanti si nu stiu cat risca batand pe la usi…macar tantile astea au fost dragute cand le-am zis (intr-un moment de geniu - pustiu) ca nu ma intereseaza problematica abordata.

Bafta mare! Nu deschideti usa nici daca-i ala cu lumina! Sau puneti-va asa ceva pe usa:





 

Intrebare intrebatoare: esti biodegradabil?

Sau, ma rog, cel putin hainele de pe tine, sunt biodegradabile?

Aceasta este ultima gaselnita a Uniunii Europene cu care am facut cunostinta in dimineata asta in timpul unei “sesiuni de studiu”. Cica daca vrei sa te ingropi, e musai ca hainele de pe tine sa fie biodegradabile. Interesanta “libertate” de a alege! Nici macar mort nu poti sa porti acel costum fain de nailon sau poliester pe care nevasta ti-a interzis sa il scoti in public, dar pe care tu, miseleste, l-ai trecut in testament ca ultima dorinta.

Si, pana la urma, daca nu ma conformez, ce or sa faca? Ma vor intoarce de la groapa ca in poza?

Eu acum stau si ma intreb: dar bijuteriile? Trebuie sa fie si ele biodegradabile? Sau, daca inainte de a muri, numa’ de-al naibii am inghit vreo 2 bucati de plastic, nu ma vor mai ingropa sau ce?

Si ar mai fi intrebari: din moment ce unele reguli sunt de-a dreptul stupide, nu aveti senzatia ca se aplica numai la noi, romanii? Ce-i drept, sunt unele obiceiuri strict romanesti (nu pentru ca nu au mai fost si la alte popoare, ci pentru ca noi am ramas singurii care le mai practica) care vor a fi reglementate de mUE fara a tine cont ca afecteaza viata si bunastarea oamenilor, punand mai presus niste interese obscure cum ar fi “bunastarea animalelor” (daca nu intelegeti, cititi despre noile reglementari in privinta transhumantei aici).

Ei, sunt sigur ca astea nu sunt cele mai aberante reglementari de care o sa auzim de acum incolo, asa ca pregatiti-va cu multa rabdare si incercati sa fiti cat mai deschisi la minte, sa nu faceti vreun atac de apoplexie sau sa va dislocati mandibula cand o sa mai cititi stiri de genul asta!

Take it easy!




 

Iar leapsa?

3 ghinioane...greu! Hai sa incep cu unul care face cat 3:

1. Sa fii chemat la un interviu final (negociere salariu si beneficii) cand te-ai hotarat sa pleci din oras si sa iti incerci norocul prin alte parti ale minunatei noastre tari (how would you like them apples?).

Sa astepti mai bine de 6 luni de zile o veste ca asta si sa o primesti chiar in saptamana dinaintea plecarii...cool nu? I guess I'm used to it by now. Mereu se intampla asa: cand imi doresc sa se intample ceva intarzie prea mult, iar cand renunt la idee, mi se ofera asa...ready and willing gata de joaca.

2. Sa mergi pe strada si sa te intalnesti cu seful care nu te-a mai vazut de aproape o saptamana la ochi...

3. Sa ramai fara hartie igienica dupa o "sesiune de studiu"...Need I say more?


Ei? M-am achitat de sarcina? Ghinioane de ghinioane! Nu se intampla oricui... Better luck next time!

Tag, you're it!

Ok, vad ca omul persevereaza cu tag-ul…Tag sa fie atunci.



Cele 5 vicii (unele mi s-au indicat, nu le aprob neaparat, dar in lipsa de altceva, le trec aici):

1. Biliardul/snooker-ul - unele din cele mai placute vicii pe care le-am pus in aceasta enumerare. Nu stiu ce se intampla, dar cand aud unul din cele 2 cuvinte, simt furnicaturi in varful degetelor si nu-mi aduc aminte sa fi refuzat vreodata pe cineva cand mi-a propus o partida din asta. Dau la o parte bautura si CS, stat degeaba si uitat la televizor sau ascultat muzica pentru un joc de biliard pe o masa buna si cu un adversar pe masura.

2. Cica gandesc prea mult. Despre trebusoara asta am mai discutat eu intr-un articol si nu cred ca mai comentez aici.

3. Uneori am o atitudine pedanta fata de cei din jurul meu. Atitudine pe care incerc sa o controlez, dar care imi da de furca in general.

4. Sexul – pentru ca daca nu ar fi el, Doamne, ce plictisitoare ar mai fi viata!

5. Si eu joc Counter-Strike, numai ca nu ma salveaza de starile de frustrare sau nervi, pur si simplu reuseste (uneori) sa imi ocupe mintea atat cat e nevoie ca sa uit temporar de problema care m-a adus in starea respectiva. Din acest punct de vedere, ar putea fi aproape orice alt joc pe care l-am practicat la un moment-dat si mi-a facut placere. Si, din aceeasi categorie face parte viciul de care m-as debarasa poate cel mai usor (alaturi de CS) un alt joculet: MonstersGame, un joc browser-based (adica se joaca strict pe Internet si nu iti trebuie altceva decat Internet Explorer sau un alt browser instalat) care m-a “virusat” si de care am fost relativ obsedat in perioada cand am inceput sa il joc, dar pe care am ajuns sa il continui mai mult din inertie, decat din pasiune.

There! You happy now?

Poate voi reveni cu alte 5 vicii altadata, daca imi mai vin in minte ca acu’ numa’ de-atat am putut sa ma screm.

In continuare taguiesc pe…cine s-o simti ca nu prea am prieteni blogeri in afara de cel care m-a taguit deja de 2 ori si nu mi s-ar parea corect sa i-o intorc asa…pe nepusa masa!

Deci, bafta la toti care joaca…leapsa!


PS: Acum sa nu ma intelegeti gresit! Nu astea sunt singurele mele vicii, doar ca nu mi-au venit altele in cap in momentul scrierii acestui articol. De aceea am si mentionat ca poate mai revin cu altele intr-un articol viitor. Pentru cei care ma cunosc, astept sugestii...







 

Don't worry, be happy...

Da, iata ca m-am hotarat (in sfarsit) sa mai scriu si eu ceva in nenorocul asta de blog. Mi-am dat seama ca de obicei scriu aici cand am sentimente foarte puternice (de obicei furie sau frustrare), desi mi-ar fi placut sa fac un articol demn de adresa pe care i-am dat-o acestui blog, se pare ca nu am mai avut acea zi buna in care sa pot sa imi exprim si sentimentele de bucurie sau multumire fata de ceea ce sunt, unde am ajuns si ceea ce se petrece cu viata mea, cuvinte pe care sa pot sa le recitesc atunci cand am nevoia sa fiu "in my happy place".

Any day now...O sa vina si timpul meu sa ma bucur, sa ma simt bine unde am ajuns si de ceea ce am reusit sa castig. Deocamdata viata mea se desfasoara intr-o stare de incertitudine permanenta, de promisiuni incalcate si amagiri ce nu fac altceva decat sa imi sporeasca starea de anxietate. Din punctul asta de vedere cred ca mai am un mic pas pana la primul meu atac de panica.

Scriind aceste randuri imi dau seama ca ajung sa seman din ce in ce mai mult cu Cioran sau cu scrierile lui, cel putin (neavand pretentia ca am ajuns la nivelul dibaciei de a scrie al acestui monstru sacru al scrierilor de ganduri negre si inima albastra) ca ma identific din ce in ce mai mult cu starea lui de spirit.

Mai rau e cand cea mai buna rezolvare care mi se da este sa "fac ceva" sa ies din starea asta. Ei bine, daca cineva imi explica acest "ceva", eu fac legamant sa il pun in aplicare! Pana atunci, ma tem ca putine lucruri mi se pot intampla care sa ma scoata din rahatul in care am ajuns sa ma scald fara voia sau acordul meu expres.

Mda, si stiu ca cineva o sa ma critice ca iar am pus un articol din asta si ca nu mai ajung si eu odata happy, dar eu nu-i spun decat atat: "God forbid you have to wake up in my shoes,/ Cause then you really might know what it's like to sing the blues!"

S-auzim de bine!

PS: Nu aveti cum sa intelegeti daca nu imi cunoasteti situatia, asa ca va rog sa nu lasati comment-uri decat strict la obiect si fara banalitati de genul "o sa fie bine".

Of all the friends I used to have, I'm the only one left...

Moto: "Hell is other people" - Sartre

Oare esti egoist atunci cand te gandesti ca celalalt tine cont numai de ceea ce isi doreste el? Oare este rau sa vrei sa ajuti chiar si cand ajutorul tau nu este binevenit? Oare si asta e dovada de egoism? Faptul ca te simti mai bine sa ajuti decat sa stai cu mainile in san si sa asisti neputincios la framantarile altuia?

Cat de egoist trebuie sa fii oare incat sa iti dauneze? Cat de mult e putin?

Un sfat pentru toti cei care au de auzit sa auda: nu va obositi sa va framantati mintea pentru a gasi solutiile la problemele altora, nu va mai consumati atat pentru probleme neimpartasite ale celor dragi si nu mai incercati sa faceti bine pentru ca nici o fapta buna nu scapa nepedepsita.

Cel mai urat sentiment pe care poti sa il traiesti este cel prin care iti dai seama ca, mai devreme sau mai tarziu supararea cauzata prin faptul ca incerci sa ajuti va veni sa te bantuie. Si, credeti-ma, nu vreti o astfel de sabie sa va atarne deasupra capului!

Sunt un om al comunicarii, desi cu unii imi este greu sa comunic, dar tocmai pentru faptul ca sunt atat de putini cei carora vreau si pot sa le comunic ceea ce gandesc incerc sa le dau lor acea parte din sufletul meu care se simte grea si sa compensez pentru toate acele discutii pe care nu le port cu necunoscuti sau cu alti prieteni…

Da, chiar am nevoie de acel prieten caruia sa ii spun tot ce am pe suflet fara sa ma judece, fara sa se supere pe mine sau sa genereze o cearta. Am nevoie de acea persoana care sa nu ma faca sa ma simt vinovat de ceea ce gandesc sau simt, in fata careia sa nu ma justific de fiecare data cand incerc sa interactionez si sa nu imi inchida usa comunicarii in nas, lasandu-ma sa imi vad de viata mea cum oi sti eu mai bine, in loc sa imi asculte pasurile si sa isi dea cu parerea, sa incercam impreuna sa gasim o rezolvare in loc sa amanam orice discutie pe termen nelimitat.

Oare cat de egoist sunt cand vreau sa ajut si sa primesc ajutor in aceleasi situatii? Cat de egoist sunt cand ma astept sa mai fiu si inteles, nu criticat? Nu pus la zid cu esarfa la ochi si cu tigara in coltul gurii? (asta ar fi cu adevarat un moment bun sa ma apuc de fumat, dar, macar cu asta sa raman)

E rau sa fii bine sau e bine sa fii rau? Asta e intrebarea care va ramane mereu in situatiile de genul asta. Deocamdata balanta inclina spre prima parte. E rau sa incerci sa fii bine. E rau sa nu fii tu insuti. E rau sa nu poti fi tu insuti. E rau sa nu poti sa te exprimi. E rau sa iti fie teama. E rau sa nu comunici. E bine sa stai in banca ta si sa fii copil ascultator. Nimeni nu te judeca, nimeni nu se supara. No harm, no foul.

Viata e prea scurta sa te mai uiti si in ograda vecinului si sa incerci sa il ajuti. Trebuie sa fii egoist si sa iti vezi de viata ta, fara sa empatizezi cu o alta fiinta umana, fara sa ai pretentia sa fii inteles sau sa crezi ca ti se va permite vreodata lucrurile pe care tu le permiti celorlalti.

Am mai spus o data: nu merita sa dai daca nu primesti in schimb. Din pacate, uneori nu ai de ales. Trebuie sa te multumesti cu schimburi nedrepte sau sa te obisnuiesti sa tot dai, sa dai, sa dai, sa dai, pana cand uiti cum mai e sa si primesti. Asa insa ajungi sa jignesti pe cel care incearca (din binevointa sau egoism deopotriva) sa te ajute sau sa iti dea ceva. Mintea iti va fi bantuita de gandul “pana cand”, pana cand va trebui sa tot dai ca sa se observe ca ai merita sa si primesti? Mai bine uita gandul ca vrei sau ar trebui sa primesti. Mai bine stai in banca ta, ca un copil cuminte. Nu trebuie sa fii inteles. Trebuie doar sa intelegi. Nu fi absurd! Nimeni nu te poate intelege! Si singurul tau prieten esti tu! Cand tragi linie, cand te uiti in jur, nimeni nu e langa tine, nimeni nu e pentru tine atunci cand ai nevoie si atunci, la ce bun? La ce bun sa mai simti nevoia lor? Nu mai bine te multumesti sa stii ca esti cu adevarat singur si ca vei muri la fel cum te-ai nascut: singur?

Vorbe frumoase spuse, gesturi dragute si incercari de a epata, nimic nu conteaza in momentul in care egoismul din ceilalti ii face sa intoarca sabia impotriva ta pentru ca li se pare ca le-ai gresit cu ceva.

A da este intr-adevar un gest de marinimie, dar nu vine fara nici un pret (in primul rand fata de tine). De fiecare data cand dai, dai o parte din sufletul tau. Iar eu va intreb: daca tot dai din suflet, dar nu primesti inapoi, in cat timp credeti ca se va epuiza aceasta energie atat de pretioasa si rara?

Cel mai bine e sa tii in tine si sa taci. Sa nu ii faci pe ceilalti partasi la durerea ta. Sa urli in tine, dar sa zambesti pe dinafara, pentru ca toti sa creada ca e ok…sa nu te opreasca cu intrebari sau sa incerce sa te ajute pentru ca stii cum functioneaza treaba asta: daca te ajuta ei acum, se vor astepta sa ii ajuti si tu la randul tau cand va veni vremea. Dar tu ai devenit egoist! La ce bun sa ii ajuti? Nu-i de ajuns ca te-au ajutat ei? Nu e suficient ca te-au inteles si ti-au fost alaturi cand ai avut nevoie?

In lumea de azi, in care toti se au in vedere in primul rand pe ei, este un pacat de moarte sa incerci sa privesti intelegator in jur. Sfatul meu este unul: fiti egoisti! Nu aveti cum sa dati gres, asta se si asteapta de la voi!

Iar daca tot nu ati inteles asta, va invit la un pahar de vorba in clubul meu…in tribul meu…cel al oamenilor care vor sa simta ca pot fi intelesi…dar au renuntat la aceasta speranta…e mai usor fara sperante!

Va admir la modul cel mai sincer pe cei care reusiti sa va vedeti atat de clar scopurile facand abstractie de oamenii din jurul vostru! Imi doresc ca intr-o zi sa pot intra si eu in randurile voatre, dar nu voi incerca niciodata sa fiu mai egoist decat sunt.

In final, va spun doar ca e bine sa porti mereu o masca impenetrabila. Nu lasati niciodata garda jos si nu ii lasati pe ceilalti sa vada vreo slabiciune sau vreo lacrima pe obrazul sufletului vostru. Fiti tari si nu va asteptati ca ceilalti sa fie cel putin la fel de tari!

In viata, trebuie sa tii aproape doua feluri de oameni: Those you raise and those you raise Hell with! Pentru cei din a doua categorie, va urez bun venit in tribul meu! Tribul neintelesilor fara speranta!

Pentru toti ceilalti, va urez sa nu va treziti niciodata ca ati ajuns sa fiti considerati ca cei de teapa mea ca sa nu vi se naruiasca toate iluziile! Incercati, totusi, sa va amintiti ca unii oameni cred in oameni si pentru asta fac totul sa ii ajute…chiar si atunci cand ajutorul nu este binevenit! Eu zic sa ii lasati sa va ajute si apoi sa va dati seama daca merita criticati pentru asta sau daca va simtiti capabili sa intoarceti gestul la randul vostru, dar nu refuzati doar pentru ca nu gasiti aceasta putere in voi.

Fiecare om care vine pe lume, cauta toata viata siguranta, vrea sa gaseask un "acasa", ocrotire si caldura. Lipsa de iubire, egoismul, distrug orice sentiment, fac caoamenii sa fie dezradacinati, sa nu fie nicaieri acasa, sa nu fie niciodata multumiti.
Fiti sinceri cu voi insiva si ganditi-va din cand in cand si la ceilalti!

Have a nice life!


PS: Daca totul a iesit bine, inseamna ca ai gresit undeva. 

Treaba cu interviul

Pai, chiar asa: cum sta, dom’le treaba cu interviul?

Pai sta cam asa monser: fost-am saptamana trecuta la un interviu. Interviu care se desfasura la o societate…sa zicem nu tocmai in centrul orasului, ba chiar un pic mai spre margine adica fix la mama naibii, unde a intarcat dracu’ puii de gaina, la vreo 40-50 minute de mers pe jos (iar lumea se plange de obicei cand merge cu mine – adica merg relativ repede – deci va dati seama ca nu e tocmai aproape).

Mi s-a spus sa fiu acolo la 4 fara un sfert, deci eu, ca un candidat constiincios ce ma aflu, am ajuns acolo pe la fara 20 ca nu cumva sa intarzii si sa fac o parere proasta. Bineinteles ca secretara dintr-o ochire si-a dat seama cine sunt si ce ambitie stupida m-a adus pe usa ei, asa ca m-a si intampinat: “pentru interviu? Luati loc!”

Mda, bun, normal, am ajuns cu 5 minute mai devreme, trebuie sa astept. De-abia am timp sa ma “compose myself” si sa imi limpezesc gandurile. Si uite ca incepe asteptatul. Intre timp un telefon de la fata, se mai intrerupe, iar un telefon la fata, timpul trece. Pune telefoanele pe profil de “taci-ca-ti-o-iei, inventie-diabolica-ce-te gaseste-cantatul-numai-cand nu-trebuie” si asteapta. Bun se face fara vreo 7 minute, apare o duduie draguta care ma anunta ca imediat vine si “domn derector” si putem incepe. Bun, asa o fi! De ce sa nu o cred? Si, intr-adevar! Vine si domn derector dupa numai vreo 3 minute.

Intru in sala, oamenii se prezinta (eu uit sa le memorez numele sau functiile, ca prin ceata imi amintesc ca ea este director de resurse umane, iar el…derector – mai mult nu stiu, nici sa ma bati) iau loc si incep ostilitatile. Cu CV-ul in fata, oamenii formuleaza intrebari pertinente, eu incerc sa le dau raspunsuri competente si sa nu ma fac de ras. Interviul decurge OK, oamenii sunt de treaba si eu plec dupa 40 si ceva de minute multumit ca am facut o treaba buna si fara sa imi fac prea multe reprosuri.

Ieri, un alt telefon de la o firma foarte apropiata, chiar inrudita cu cea de saptamana trecuta. Mi se spune aceeasi adresa, dar eu, stiind ca sunt, totusi 2 firme diferite, nu mentionez intamplarea de saptamana trecuta. Asa ca, iata-ma-s din nou pe drumul meu de 50 minute pe jos, imbracat la tol festiv de se uitau toti tiganii (pardon, rromii) dupa mine, zona fiind una unde populatia bastinasa fiind in principal provenienta din India.

De data asta mi s-a dat ora 4 trecute fix sa fiu la interviu. Am ajuns la…fara un sfert. Mi-am calculat timpul cam prost, iar faptul ca a trebuit sa grabesc pasul pentru a depasi o tiganca cu puradelul dupa ea pentru a evita asfixia in “trena” de mirosuri ce o lasa in urma m-a “ajutat” in aceasta intamplare nefericita.

Dupa cum spuneam, deja aveam un sfert de ora de asteptat. Ma resemnez cu acest gand si ma asez. De data asta stiam ca fata nu o sa ma mai tina macar un minut de vorba (n-aveam eu norocul asta) pentru ca ea avea alte treburi sau dormea, asa ca mi-am scos mai intai un telefon, l-am pus pe profilul “taci-fi-ti-ar-capu’-a-naibii-nu-vezi-ca-sunt-ocupat-cu-don’soara?” si am asteptat.

Intre timp, mai apare un omustean care mormaie ceva secretarei ce il expediaza foarte formal: “luati loc langa domnul”, indicand cu privirea spre mine (wow, am ajuns domn, de unde mai ieri tanti de la chios nu vroia sa imi vanda o cutie de bere de-aia sukara cu Heineken, ca am vazut si eu reclama si vroiam sa vad daca e la fel de gustoasa si cutia precum berea).

Se aseaza omul, ii pun o intrebare stupida ca sa facem conversatie, mai imi zice cum e la munca la el, una-alta, dar moare conversatia. Tot e bun ca am aflat ca el fusese chemat la fara un sfert. Deci trebuia sa fi intrat deja. Dar nu era nimeni acolo. Si asteptam. Ma uit la ceas si vad ca aurolacul deja era si 10. Ei, ce? Au intarziat doar 10 minute fata de ora stabilita pentru mine. Dar cu nenea asta de langa mine cum ramane? Pe el trebuiau sa il bage cu 15 min inaintea mea. Hmm… In sfarsit. Tanti secretara se prinde ca se ingroasa gluma si mai scoate 2 scaune. Eu imi dau seama ca e vorba de o “coada” ce se va forma la acest interviu, desi data trecuta fusesem singur. Si, suspiciunile mi se confirma cand mai apare un candidat. Mai trec 15 minute. Noi, tot acolo. La un moment-dat, o tanti isi face mila de noi si ne intreaba daca am venit pentru interviu.

“Din pacate a durat sedinta mai mult si domnul director vine imediat, ne cerem scuze!” OK, era de asteptat. Hai sa mai asteptam, nu e decat si 25. Peste vreo 10 minute mai arunca o privire. Eu zic colegului de pe scaunul alaturat: “Da, suntem tot aici! Nu am plecat! Suntem mai masochisti din fire! Ne place sa asteptam…”

Peste inca vreo 5 minute, intr-adevar apare si “domn derector”. Eu acum va provoc sa ghiciti cine era? Ei bine, era acelasi de saptamana trecuta! No wonder! Era doar aceeasi locatie ca si cu o saptamana inainte, domnisoara diferea. A intrat in sala si l-a luat pe colegul programat la fara un sfert.

Stiti ca v-am zis ca eram programati din sfert in sfert de ora. Ei bine, l-au tinut pe om pana la fix. Si, pana la urma, am intrat si eu.

Domnul ma si recunoaste si scapa un “ah!” de genul “pai tu la ce ai mai venit, ca deja am vorbit saptamana trecuta”. Ma asez, tanti se prinde ca ceva nu e in regula. El ii explica situatia si ii zice ca sa imi puna si ea cateva intrebari sa isi faca o parere. Si-a facut-o, omuletul imi repeta ca ma vor anunta de rezultat imediat ce termina de intervievat candidatii si ca este vorba de aceleasi posturi care sunt scoase la nivelul grupului de firme.

Dupa 15 minute eram inapoi in strada, cu un zambet tamp pe fata si ma intrebam de ce nu m-am intepat eu la faza ca adresa era aceeasi si sa ii fi spus don’soarei care m-a sunat ca am fost deja saptamana trecuta, scutindu-ma astfel de o asteptare de o ora si un sfert si o ora si 40 de minute de mers de jos pentru 15 minute de interviu.

Concluzia: sa fiti punctuali la interviu, ca nu se stie niciodata! (nu va asteptati, nu?)

Bafta mare, interviuri usoare!

I have a dream...

Visul meu este sa am o Dacie AMG cu usi “scissors” de la Hamann si cu hydraulics pe ea (ca altfel nu se poate), Dacie model 2008 (cam atunci am auzit ca scoate aceasta uzina prima masina).

Acum, nu ma intelegeti gresit! Eu stiu ca uzinele Dacia pretind ca si acum scot masini (desi, eu, sincer, nu prea am vazut in viata mea masini din astea) si mai stiu ca ei isi propun ca toate Daciile sa fie tunate direct din fabrica (pentru cei care nu ma cred o sa ii intreb simplu: ati vazut vreodata 2 Dacii sa arate exact la fel? – nu asta inseamna tunat? Sa fii un pic diferit de ceilalti? Ei bine, aceste uzine minunate au reusit aceasta performanta fara tuneri de “casa” asa cum au Mercedes sau BMW, take that you german nazies).

Dacia asta a mea (din viitor) va fi 100% ecologica!!! Fara emisii de noxe, fara reziduri si deseuri sau orice alt factor care ar putea dauna mediului. Cred ca motorul va functiona pe baza de baterii. Am spus “baterii” pentru ca va fi echipata cu – nu unul, ci mai multi – acumulatori tip BL-5C (daca Nokia ii poate folosi la aproape toate telefoanele de dupa 2004, eu zic ca sunt buni si pentru masina mea). Astfel, puterea motorului va fi de 1002 cai putere (numai ca sa moara de draci creatorii lui Bugatti Veyron), acel extra cal putere fiind dat de un mic ponei ce va fi regasit in portbagajul masinii, el intrand in functiune numai cand masina merge la vale si bate vantul din spate.

O masina fara computer de bord, nici nu mai poate intra in discutie. Dar daca unele masini de firma au pe ele eu stiu ce soft piratat, a mea va avea Symbian Vista Mobile (da! Va fi combinatia ideala dintre sistemul de operare Symbian, experienta – de a face cat mai multe probleme ne-necesare utilizatorului final – in software de la Microsoft si, peste toate astea, va fi “Mobile”).

Ce alte dotari standard intra in dotarea aceste minuni a tehnicii romanesti? Ei bine, airbag-urile (model revolutionar create exclusiv din folie de plastic cu bule de aer), bineinteles! Altfel cum o sa obtina 6 stele la testele Euro NCAP (stiu ca se acorda numai 5 stele, dar si Burj-al-Arab are 7 stele, asa ca mai slabiti-ma!) fiind prima masina care va proteja nu numai pasagerii, soferul si pietonii (care au avut nefericirea de a se intalni cu acest bolid), ci chiar si privitorii (acei gura-casca ce apar la televizor pe la stirile de la ora 5 ale unui binecunoscut post de tembeliziune al carui nume il voi proteja – e PORC TV, dar stiati deja) prin proiectarea unei prelate peste obiectul tinta (a se citi victima/ele accidentului) sa nu se mai ingrozeasca lumea de ce ravagii a facut racheta.

Pentru cei carora le place sa apese mai tare pedala de acceleratie, masina va fi prevazuta cu un sistem de limitare de viteza ultrasofisticat cu nume de cod “SOACRA”. Acest dispozitiv va fi montat pe scaunul din dreapta si va avea capacitatea de a distinge cand viteza autovehicolului depaseste 70 km/h in afara localitatii, reactia automata fiind o palma dupa ceafa urmata de replica “unde te grabesti asa? Vrei sa ne bagi in spital?”.

Ati auzit vreodata de pilot automat? Aceasta trasatura va fi regasita si la acest autovehicol cu pretentii si va functiona in momentul in care masina este pe linie dreapta, iar procedura este simpla: in momentul in care se intruneste conditia drumului drept, soferul va opri motorul si scoate cheia din contact, urmand sa blocheze volanul.

Parktronic – o trasatura high-end (daca imi permiteti acest termen din stramoseasca limba tracica) va fi preinstalat. Anume: poneiul din portbagaj va avea un mic vizor prin care va anunta soferul in momentul in care acesta este in marsarier de apropierea fata de obiectele ce se afla in spatele masinii prin nechezaturi regulate.

Inchiderea centralizata va functiona astfel: daca se descuie o usa a autoturismului, nici o alta usa nu se va mai deschide.

Tractiune integrala, adica toate cele 4 roti vor fi roti motrice, dar fiecare va trage intr-o directie diferita, ramanand la latitudinea soferului daca va alege sa corecteze directia de mers sau nu.

Pentru ca este o masina ecologica, fara emisii sau alte deseuri, va fi impiedicata inclusiv aruncarea gunoaielor pe geam prin faptul ca acestea nu se deschid, nefiind prevazute cu nici un sistem de motorase sau manivele care sa le coboare.

Climatronic – pe 4 zone de clima (corespunzatoare fiecarui geam) se va realiza prin deschiderea geamurilor (vezi paragraful anterior).

Directie asistata – de pasagerul din dreapta (acelasi sistem “SOACRA”). Daca se intrevede posibilitatea unui accident, acest sistem va proceda la preluarea controlului, imediat dupa ejectarea spontana a soferului pe usa din stanga.

Lista ar putea continua aproape la nesfarsit, dar ma voi opri aici pentru a nu dezvalui toate secretele acestei supermasini ce urmeaza a fi lansata la salonul de la Cucuietii din deal in cadrul unei prezentari la care si-au anuntat deja participarea mari nume cum ar fi: Monica Lewinsky, Winnie the Pooh, Iepurasul de Pasti si, nu in utlimul rand, invitat special – Osama Bin Laden.

In asteptarea acestui mare eveniment monden, va invit pe toti sa ne gandim la ce alte imbunatatiri mai pot fi aduse acestei a 8-a minuni a lumii!

Gata, nu va mai ganditi ca pe urma nu o sa o mai cumpere nimeni!

Ciao a tutti!





 

De ce unii dorm ziua si altii nu...

Copil fiind (crescut mai mult de bunici cel putin cat timp erau ai mei la scarbici, adica pana la ora 4) am trecut prin perioada aceea cu program in care te trezesti de dimineata la 6 (eu aveam un regim mai special, o sa va explic si de ce) esti imbracat si expediat la bunici unde mai tragi o repriza de somn pana pe la 8 fara, apoi esti condus la gradinita si preluat inapoi pe la 1-2 (ca nu mai tin minte), ti se da sa mananci, juma’ de ora de joaca si apoi somnul de la amiaza pana soseau “recuperatorii”, alias parintii.

Prin asta s-ar presupune ca am luat obiceiul de a dormi ziua, asa cum cunosc cateva persoane mai mult sau mai putin apropiate (exista chiar un caz aparte al unui prieten ce nu reuseste sa tina ochii deschisi pe la o anumita ora a amiezei – literalmente).

Ei bine, daca ati presupus asta despre mine, v-ati inselat. Motivul este relativ simplu: nici atunci, nici acum nu reusesc sa adorm ziua si este o adevarata corvoada pentru mine. De aceea nu practic aceasta activitate decat daca sunt absolut rupt de obosit, oboseala acumulata pe parcursul mai multor zile, saptamani sau chiar luni. Nu de alta, dar altfel chiar nu reusesc sa adorm, ca sa nu vorbim ca ma trezesc mai obosit de cat m-am culcat (fenomen cunoscut de multi).

Ce ar putea “scuza” faptul ca o viata ai si o dormi si pe aia:
1. noapte precedenta declarata “noapte alba” datorita studiului (studentii stiu despre ce vorbesc) sau o bauta crancena ce te “anesteziaza” cel putin pana la amiaza;

2. ai stat cel putin pana pe la ora 4-5 dimineata jucand ceva pe calculator ca gamerul inrait ce te afli sau pur si simplu ca nu ti-ai dat seama cand a zburat timpul (chiar se intampla, credeti-ma);

3. caz particular: ai stat toata noaptea tu cu gandurile tale si ai incercat sa iti tehnoredactezi o lucrare, un proiect sau licenta ce se apropie cu pasi repezi.

Ok, cred eu ca am acoperit acest subiect. O sa mai revin in cursul zilei de azi cu ceva, poate mai interesant sau mai amuzant. Pana atunci, somn usor!


 

My happy place

Nu stiu daca o sa am timp sa termin acest articol din prima, dar o sa incerc. Daca nu, probabil ca se va observa o schimbare de ton la un moment-dat (cand il voi continua), dar asta nu e problema voastra pana la urma, nu?

Desi sunt multi care spun ca locul lor fericit este mai mult o stare de spirit, eu subscriu numai partial. De ce? Pentru ca eu chiar vad acel happy place de care tot incerc sa va vorbesc de cand am infiintat acest blog (vezi adresa blogului in caz ca nu ai observat pana acum n.a.). Ce-i drept, vizualizarea acestui loc imi da si starea de spirit corespunzatoare subiectului pe care tocmai il tratez, dar imaginea este cea care mi-o provoaca, nu starea de spirit este cea care imi construieste imaginea.

Cum zice americanul, "let's cut to the chase"! Locul meu fericit este acolo unde am apartamentul meu (chiar si garsoniera mea, proprie si inalienabila), pe care o locuiesc impreuna cu "consoarta". Mobilat finut si cu gust (probabil tot de pereche ca oricum ele se pricep mai bine), dar in primul rand...al nostru. Nu al parintilor (si aici nu ma refer la actul de proprietate, ci la prezenta lor), nu al vecinilor sau altor rude, ci al nostru.

Nu am mentionat un oras, pentru ca, sincer, nu imi pasa prea tare si este vorba mai degraba de excluderea unor orase decat o lista cu prioritati pentru destinatii favorite. Prin mentiunile "al meu", "al nostru", nu am vrut neaparat sa ma refer la un act de proprietate asupra lui, ci ma multumesc si cu o chirie rezonabila, de fapt, pentru inceput, poate chiar as prefera asta. Mintea ramane deschisa oricarei posibilitati, inclusiv cea a parasirii teritoriului tarii, cu atat mai mult relocarea in tara si chiria ar face acest lucru mult mai usor de realizat. Oricum, sa zicem ca nu sunt foarte decis in privinta acestui aspect, importante fiind existenta apartamentului (inchiriat sau nu), a partenerei (inchiriate sau in leasing) si a bunei intelegeri intre noi atat in privinta decorarii acestui vis, cat si in viata de zi cu zi.

Daca as putea, aceste 3 lucruri le-as pune pe lista pentru Mos Craciun, dar, din moment ce am ajuns la o varsta se presupune ca nu mai cred in povestile astea de adormit copiii. Ei bine, eu vreau sa cred altceva: ca noi putem fi proprii nostri Mosi Craciuni si suntem singurele piedici in calea acestor vise tocmai pentru ca le consideram inabordabile - o logica paguboasa daca ma intrebati pe mine pentru ca toate lucrurile au fost mai intai concepute sub forma de vise, iar apoi se metamorfozeaza in dorinte, pentru ca mai apoi sa fie stabilite ca scopuri, obiective bine structurate si, intr-un final apoteotic, devin...reale! Sa nu uitati aceasta finalitate: devin reale! Oricat de lung si sinuos pare drumul pana la acest final, sa nu uitati ca este si a fost dintotdeauna posibil pentru cei cu adevarat determinati sa obtina ceea ce si-au propus.

Ei, oricum, visul meu (vreau sa cred) ca nu este prea departe. Pentru aceasta deja ma gandesc la modalitati de a obtine toate aceste lucruri si ma simt relativ aproape de unele dintre ele (aici includ si visele pe care nu le-am mentionat in acest articol, dar sigur isi vor gasi locul intr-un post viitor pe aceasta tema cu care sper sa va tin la curent).

Pe final, as vrea sa va spun ca din aceste 3 dorinte, momentan am 2 principale si care se apropie din ce in ce mai mult de "maturitate" ca sa folosesc un termen din domeniul politelor de asigurare. Lucru care nu poate decat sa ma bucure, bineinteles si sa imi dea sperante ca pot sa imi fac si alte vise pe care sa le trec pe lista mea catre Mos Craciun - eu/ea.

Va doresc vise placute ( nu dintr-acelea pe care le ai numai cand dormi, ci acelea care au dus omul pe Luna si, prin 2021 o sa il duca pe Marte - acele vise care acum 30 de ani erau de domeniul stiintifico-fantastic si tot s-au realizat!)! Gestionati-va bine aceste vise si ganditi-va bine la cum le puteti transforma in realitate!

Si...nu uitati: nu risti, nu castigi!

Personal mind games

Mi s-a spus (nu o data, ci de mai multe ori) ca gandesc prea mult. Am spus-o (cel putin de atatea ori si a fost confirmata de mai multe persoane) ca sunt o persoana mai cerebrala din fire - n-am ce face in legatura cu asta, asa m-am nascut, nu se stie cat de senil o sa fiu cand o sa mor.

Acum, stau eu si ma gandesc: daca eu gandesc prea mult, oare cum o fi sa nu gandesti deloc (ca sa ajungem in cealalta extrema sa vedem cat de cald sau bine e acolo)? Pai, din cate stiu eu, sa nu gandesti deloc se numeste stare vegetativa, mai popular, "leguma" sau (preferata mea) ca esti copac (pentru ca nu judeci). Deci, nu e bine nici asa. Plus ca nici nu as mai fi eu daca nu as gandi atat. Pot spune ca daca a fost pana acum ceva care sa ma diferentieze cu adevarat de restul multimii (in afara de aspect fizic sau aparente), aceasta ar fi tocmai abilitatea asta de care poate abuzez uneori (desi inca nu mi s-a dovedit cu argumente palpabile) si care a fost chiar remarcata de unele persoane, surprinzandu-ma.

Pe de alta parte eu ma gandesc ca nici cei care spun sa nu mai gandesc asa mult nu sunt ei asa cum pretind a fi. Si ei gandesc, uneori poate mai mult decat mine, dar isi indreapta atentia catre lucrurile mici si neimportante din viata lor sau asupra lucrurilor ce nu au legatura cu o posibila problema. Si atunci, la ce mai gandim, daca nu ne folosim ratiunea pentru a rezolva problemele majore din viata noastra atat in legatura cu noi, cat si cu ceilalti?

Eu consider asta ca fiind avantajul major al nostru peste restul animalelor: faptul ca avem capacitate de introspectie si prevedere, pragmatism si...whatever. Multi nu vor intelege ce scriu eu aici, nici nu imi fac false sperante in legatura cu asta, just needed to get this shit off my chest (and onto your head).

Pe final, spun ca daca nu as gandi, m-as plictisi foarte repede si m-as lipsi de una din cele mai importante activitati cand nu am nimic mai bun de facut decat sa stau si sa ma uit pe pereti, lucru care mi se pare inaceptabil (asta presupunand ca as vrea si chiar asa si reusi sa inlatur acest "obicei prost" de a gandi).

Cam asta debitez eu cand stau degeaba. Ati inteles ceva? Nu mai conteaza. Bine ca ati avut rabdare pana la sfarsit. De rest, poate o sa ii fac si o nota explicativa intr-o zi ca sa va prindeti de detalii. Pana atunci, be well!

Fenomenul Counter=Strica

Cu toti am devenit in timp familiari cu termenul asta: Counter-Strike. Analizat de un sociolog, poate fi chiar ridicat la rang de curent, fenomen sau generatie (desi se intinde deja pe vreo 2, dar sa nu intram in detalii). Noi, practicantii acestui sport extrem nu ne vedem ca fiind deosebiti de orice alt utilizator de calculator sau gamer (exceptie fac gamerii care ar vinde-o pe ma-sa ca sa isi ia un sistem diablo 666666666....6 cu care nu ne putem asemana sau afilia).

Dar de ce sa nu intram direct in subiect? O chestie cu care ma confrunt in ultima vreme prin peregrinarile mele (mai mult sau mai putin nocturne) in taramul CS (un alt termen cu care trebuie sa te familiarizezi mai devreme sau mai tarziu daca ai in cercul de prieteni mai multi posesori de computer) este problema "coadelor".

Sa va explic mai intai ce se este acelea coade, care este: exista pe net niste mici programase (din care eu cunosc doar unul pe care l-am vazut in actiune) tip "OGC" care este un cheat si te face sa vezi prin pereti, alias "wall". Ah, poate am uitat sa descriu ce se este acela Counter-Strike.

Pentru neinitiati, CS este un shooter multiplayer ce se joaca, de obicei online cu alti utilizatori de pe Internet (stiti voi, a doua minune oferita de US Army daca nu stiti, dati click aici Life in 4D). Mai simplu: ai arme si munitie, du-te si impusca tot ce misca si nu e in echipa ta. Lamuriti? Bun! Atunci sa continuam cu lectia asta.

Bun, acum ca v-am explicat si despre asta, sa reluam! Va dati seama ca in momentul in care iti vezi dusmanul de dupa colt ai un avantaj enorm fata de el si, de cele mai multe ori il faci "in sange" cum se spune.

Pe langa minunatul OGC (nu stiu de la ce i se trage aceasta denumire si mi-e sila sa caut pe Internet) mai sunt cheaturi cum ar fi aim-ul (in momentul cand te regasesti fata in fata cu inamicul, tinta, intr-un mod magic si total inexplicabil, se muta pe capul lui si tu nu mai ai altceva de facut decat sa apesi tragaciul si sa privesti fascinat cum i se imprastie celuilalt creierii pe jos, pe pereti, pe vreun alt inamic - care isi asteapta rabdator randul sa isi culeaga dintii dintre materia cenusie blestemand ca a intalnit un asa "profesionist" - sau mai stiu eu pe unde face ala mizerie cu excesul de plumb in creier pe care tocmai l-a capatat.

Dupa aim mai sunt niste cheaturi ce se cheama speed. Eu, unul, nu l-am intalnit prea des si, nici nu prea imi doresc asa, cu ardoare sa mi se intample. Dar, din cate am putut sa imi dau seama, aceasta magie neagra te face sa te misti cu de vreo 3 ori viteza sunetului (cam cum se simte unul dupa ce a prizat niste cocaina sau si-a bagat niste LSD) si, un astfel de jucator, devine un adevarat Speedy Gonzales care te vede, te impusca, ajunge inaintea glontului si il opreste, numai ca sa te cresteze cum stie el mai bine pe la ficati cu cutitul (alias "lama" sau "brisca") si sa iti lase si un spraypaint pe cap pana ca tu sa observi ca nu ti-ai cumparat toate armele.

Asa, cheaturi de-astea or mai tot fi, dar nu vreau sa fac vreun dictionar de termeni CS pe aici, ci vreau sa ajung la ceea ce ma doare pe mine cu adevarat: sunt jucatori care au zile bune si joaca de nu-i adevarat. Adica: nici nu apuci sa il vezi bine si ti-a dat cap (asta se mai poate datora si lag-ului - lag = diferenta de timp dintre ceea ce vezi tu si ceea ce se intampla cu adevarat in timp real) sau tu il astepti cu tinta chitita unde stii tu ca tre sa iasa el cu capul, el apare si ti-o da inainte sa poti sa il rupi si, cea mai controversata: omul te vede palmat dupa vreo cutie frecandu-ti mainile ca ce de-a fragi (de la englezescul "frag" - pe asta nu vi-l explic ca aveti net si puteti sa cautati un dictionar online, lenesilor) o sa faca si incepe sa traga prin cutie pana te reduce la o pata rosie pe perete. Atunci incepe sa se auda dintr-o data plansete, scancete si gemete si culmineaza cu un urlet ca din gura de sarpe: "Codatule!!!" urmat de mai multe alintaturi pe care toti jucatorii de CS le-au auzit cel putin o data si le-au folosit de mult mai multe ori gen: fmm, mm, gm etc, etc, etc. Aceleasi replici le poti auzi si daca intr-o singura runda reusesti sa omori toti oamenii din cealalta echipa sau daca, dintr-un bulan incredibil reusesti sa i-o dai celuilalt printr-un colt de perete in timp ce el, panicat, trage un incarcator intreg si nu reuseste sa omoare peretele din spatele tau.

Ok, cred ca am acoperit subiectul codatilor. Dar ce se intampla cand joci prost? Chiar si adminii de pe servere au zile proaste si trag mai rau decat incepatorii, d-apoi, noi, restul muritorilor de rand care nu avem drepturi, ci numai obligatii pe serverele respective?

Pai, sa va spun eu ce se poate intampla. Mai intai, se incepe cu o alta categorie de prescurtari sau expresii specifice pe care ma multumesc sa le enumar fara a le explica pentru ca, sincer, nici eu nu prea stiu ce inseamna in afara de faptul ca nu e bine sa ti se spuna asa: "lamer", "noob/n00b", "but", "sclav". Bun! Daca asta nu te-a motivat indeajuns sa ii rupi de nu-i adevarat si sa ti se urle ce scriam acu' vreo doua paragrafe si este si vreun admin (admin = administrator - nu radeti, ca poate sunt si unii care nu cunosc prescurtarea asta) prezent, iti iei slap, kick sau chiar ban.

Acum, eu de ce ma obosesc sa va explic toate astea?

Pentru ca ma oftica faptul ca in ultima vreme am avut parte de ambele situatii, asta desi eu nu folosesc niciodata coade si sunt impotriva lor chiar, ca sa nu mai vorbesc ca nici macar nu am asa ceva pe calculator deci nici daca as vrea sa il fac pe vreun codat sa planga, nu as reusi. Dintre cele doua situatii consider ca cel mai grav e sa fii acuzat ca ai wall sau aim, mai ales daca esti corect si joci foarte bine. Nu numai ca nu te mai poti concentra, dar iti strica si tot cheful (asta cand nu se gaseste vreun admin care sufera sa iti dea kick sau sa inceapa sa exerseze pe tine tot felul de comenzi care mai de care mai interesante gen "slap", "llama", "gag" si altele pe care as vrea sa le fac eu in realitate dobitocilor ce practica asemenea lucruri pe server) si ajungi sa iti bagi picioarele si sa te apuci de Spider Solitaire in retea, Minesweeper cu tastatura sau de restartat computerul fara tastatura conectata pana da ortul popii Windows-ul (nota catre sine: trebuie un post si pe tema Microsoft-ului si minunatelor lui programe)!

Ei, acum ca mi-am spus off-ul, va las sa reveniti la activitatile voastre obisnuite si sa va invit sa comentati pe marginea postului (asta daca mai era nevoie sa o fac) daca simtiti nevoia. Nu va temeti ca scrieti tampenii pentru ca daca e cazul, o sa le sterg eu. Si daca vreti sa fiti anuntati atunci cand mai apare vreun articol debitat de mintea mea in piuneze, bagati adresa voastra de email acolo unde apare si butonul cu "Subscribe" si veti fi notificati de ficare data.

Asta e!V-am pupat pe portofel, numai bine!
Sau, reformulat in spiritul CS: gl si hf! (playerii stiu despre ce vorbesc)

PS: ca sa aveti si voi de ce rade, dati un "play" aici:

The Chubbchubbs are coming!!!

Cred ca as putea numi acest filmulet "my all time favourite"! Nu de alta, dar l-am vazut de vreo 20 de ori si tot mai rad la el asa ca vi-l recomand si voua.

Astept comentarii.

(nu ma lasati sa astept prea mult)

Why we can't be friends:

 

Reguli pentru cei care vor sa ramanem prieteni, dar vor sa ne mai si auzim pe messenger:

1. Fara "mass-uri"!!! Lua-le-ar naiba cu cine s-a gandit sa puna optiunea "send to all" in yahoo messenger ca mai bine isi taia un testicul, si-l frigea si il manca cu tot cu pene!
Motiv: Treaba sta asa: nu ma intereseaza cati copii au nevoie de ajutor, nu ma doare cati au murit sau sunt pe moarte si nu ma intereseaza nici cati virusi au mai aparut pe net sau de la cine imi spuneti voi sa nu dau "accept"!
Rezolvarea mea: prima oara cand se intampla, respectiva persoana este stearsa din lista. La a doua "abatere" = "ignore" (credeti-ma ca am cateva nume adaugate in ignore list pentru faza asta!)

2. Nu dati buzz din prima! Incercati sa fiti mai inteligenti de atat! Chiar nu puteti scrie ceva, asteptati sa vedeti daca omul raspunde (macar 30 sec), DUPA aia dati buzz!
Motiv: ma streseaza sa am boxele la maxim si sa ascult o melodie misto, sa veniti voi sa mi-o stricati fara macar sa incercati sa deschideti conversatia mai intai!
Rezolvarea mea: un mic programel ce va va da din partea mea multa, multa, multa...fericire!

3. Nu stati pe "invisible"!!! (asa, in general) Sunt cate unii care stau pe invisible, dar poate nu au aflat ca messengerul are si statusuri de genul "busy" pentru atunci cand nu sunt dispusi sa converseze.
Motiv: cei care stau de obicei pe invisible, o fac pentru ca nu vor sa fie deranjati, dar sa poata deranja la randul lor, iar eu nu inteleg asta! Cum vine? Cand mie imi arde buza si te caut, tu esti pe invisible si stai ca porcul in papusoi daca nu ai chef sa ma ajuti, iar cand tu ai nevoie de ceva de la mine, vii si ma anunti ca ai nu stiu ce treaba cu mine.
Rezolvarea mea: Raspuns automat: FUCK OFF!!! (sau o atitudine de te face sa te lipsesti sa mai stai de vorba cu mine)

4. Daca purtam o conversatie, incercati sa fiti activi si atenti! (desi e mai putin grava, uneori chiar ma calca pe nervi)
Motiv: sa port o conversatie la care fiecare replica intarzie mai mult de 2 minute ma scoate din pepeni! Adica, nici eu, si (mai ales) nici celalalt nu se concentreaza la discutie si mai devreme sau mai tarziu o sa tranteasca o replica ce nu are nici o taina cu subiectul sau ma faceti sa imi pierd timpul inutil asteptand un raspuns care vine prea tarziu ca sa mai conteze.
Rezolvarea mea: "ba, nene, vorbim aici sau ne F#%$@& in c#^?" (sau atitudine echivalenta)

5. In fine, cea mai putin grava, dar care poate duce la discutii daca se repeta prea des: daca sunteti available, eu, ca omul care n-are ce face mai bun va zic un "salut", "ce mai faci?" sau orice alta replica de genul...incercati sa raspundeti, chiar si daca asta inseamna macar ca va schimbati statusul in "busy" ca ati uitat ca faceati ceva atat de important si care va ocupa atat de mult mainile incat nu puteti scrie un "salut, sunt ocupat acum, vorbim mai tarziu", orice, numai nu ma lasati sa stau ca prostul si sa astept sa ziceti ceva! Sau sa ma apuc eu sa dau buzz-uri (ca incerc sa evit folosirea acestei inventii).
Motiv: cred ca am zis deja ca nu imi place sa stau ca prostul sa astept o replica, pentru ca 2 minute mai tarziu sa vad ca parasiti zona fara nici un gest.
Rezolvarea mea: duva-n balarii de aici! Daca nu aveti bunul simt sa ma anuntati ca nu puteti/nu aveti chef sa vorbiti cu mine, nici eu nu mai am treaba cu voi pana nu ma contactati!!!

Na, astea se pun ca 5 lucruri despre mine? Sau e doar unul ca am vorbit numai despre yahoo messenger? Whatever! Numai sa nu zica cineva ca nu m-am "simtit". Glumeam, bineinteles!

PS: si daca tot nu ati inteles aceste instructiuni si stati in raza mea de actiune, jur ca data viitoare cand mai faceti din astea vin la voi si va bat cu tastatura pana va intra-n nas soarecul!!!

E rau sa fii bine sau e bine sa fii rau?

Toata lumea asteapta cate ceva ba sa li se intample lor, ba sa primeasca de la altii, ba sa fie ascultati de altii. Ei bine, si eu astept multe lucruri. Lucruri care nici de-ale dracu nu vor sa mi se intample manca-mi-ar ce las in toaleta cand trag apa! Si uite ca ale naibii asteptari nu se confirma ca asa e lumea si asa ne invata pe noi viata: marlani. Ne invata ca nici atunci cand vrem sa raspundem asteptarilor tot nu reusim, d-apoi atunci cand nici noi nu stim la nivelul caror asteptari trebuie sa ne ridicam?

Crezi ca e important sa raspunzi la fiecare cerinta si sa te conformezi automat asteptarilor celorlalti? Pai, atunci cum ramane cu echitatea? Cum ramane cu “quid pro quo”? Nu ar trebui ca in momentul in care raspund la toate asteptarile sa primesc in schimb nici mai mult, nici mai putin decat ceea ce am facut la randul meu?

Pai, in cazul asta, va anunt ca si eu am foarte mari asteptari, dar, mai grav e ca si timpii de asteptare pentru ele cresc exponential si par sa nu ajunga niciodata la termen.

Dar asa suntem noi: nu ne invatam minte niciodata si continuam sa asteptam ca prostii ca ceilalti sa observe ca si noi suntem fiinte umane si ca dorim anumite lucruri de la ei, lucruri pe care nici macar cand le spunem pe fata nu sunt luate in seama sau sunt demontate bucata cu bucata (asta fiind situtia de preferat ca macar vezi ca depune un efort in ceea ce te priveste) si ti se arata ca, de fapt, esti un dobitoc ca astepti asemenea lucruri cand, de fapt, de la tine se asteapta mult mai mult si lucruri care elimina ceea ce iti doresti tu.

Deci, sa recapitulam: credeti ca va datorez o explicatie de fiecare data cand nu am chef sa ma conformez ca un sclav docil in fata unor asteptari mai mult sau mai putin absurde? Ei bine, aflati ca nu! Nu sunt obligat sa raspund fiecarei cereri din moment ce nici mie nu mi se intampla asta la randul meu.

Cel mai bine e sa te inveti sa nu mai astepti nimic, sa nu mai speri, sa nu mai traiesti, sa nu mai visezi, sa nu iti mai faci planuri ci “sa lasi lucrurile sa curga de la sine” in traducere “kill the lights and put it in Neutral” sau, mai pe romaneste sa priceapa si taranul de la oras “las-o ba, ca merge-asa”.

Dar de ce? Daca tot am luat-o pe clisee din astea sau citate ba din melodii, ba din filozofie, de ce sa nu ne legam si de reclame. Si atunci eu propun ca alternativa la sloganele de mai devreme o alta expresie: “gogule, probleme ma?”. De ce sa nu fim mai saritori din fire si sa preintampinam asteptarile celuilalt fara sa ni se para ca facem cine stie ce concesie sau ca pierdem ceva extraordinar de important?

De ce? Simplu! Dau tot eu raspunsul ca sunt sigur ca cine trebuie nu citeste ce trebuie si intelege ce nu trebuie, iar raspunsul sigur nu o sa apara prin vreun comment din moment ce lumea care trece pe aici nu se oboseste sa lase cateva bucati de ganduri pe blogul meu si raman in baza prietenului meu sa ma faca sa ma simt bagat in seama. Pentru ca suntem niste egoisti incurabili! Fiecare dintre noi! Unii mai 
mult decat altii, dar asta nu e important acum. Pentru ca avem senzatia ca de fiecare data cand aratam ca suntem cu adevarat oameni si ne pasa de ceea ce isi doresc altii, ne simtim vulnerabili si nu ne dorim asta, dar, sa va spun un alt secret stiut de toti: cand te deschizi in fata cuiva si ii arati ca esti vulnerabil, ii arati, de fapt, cata incredere ai in el (si asta nu e lucru putin si e cu adevarat de apreciat). Intr-adevar, nu noi suntem vinovati ca suntem neincrezatori, dar pana unde o sa mearga paranoia cu "nu vreau sa o patesc din nou"? Pana unde o sa mearga aceasta teama de a iti pune increderea si sperantele alaturi de o alta fiinta umana si sa incerci sa visezi un singur vis alaturi de celalalt? Sa reusesti sa sincronizezi, pe cat posibil, ganduri si sentimente fara teama ca intr-o zi totul se va narui? Sa nu filozofez prea mult ca pe urma va dau idei si cine stie cu ce reprosuri ma mai trezesc! Vorba francezului: "A bon entendeur, salut!"

Ei, toata treaba a fost ca ma oftic sa vad ca nu prea mai conteaza ce cred sau imi doresc eu si ca trebuie sa fiu subjugat dorintelor si asteptarilor altora si sa fiu mereu atent sa nu cumva sa ranesc pe cineva prin atitudinea sau comportamentul meu parca sunt castigat la loz in plic si ca si cum sentimentele mele nu ar conta.

In final, nu o sa pun titlul cu “partea 1”, dar aproape sigur o sa aiba o continuare, poate chiar aici o sa ii dau edit ca sa va scutesc sa cautati celalalt post. Oricum stiu ca nu va obositi, ca v-ati invatat sa vi se aduca tot pe tava si sa vi se dea cu lingura daca se poate. Asa ca…dupa cum spunea Eminem:

“For all the weed that I've smoked - yo this blunt's for you

To all the people I've offended - yeah fuck you too!

To all the friends I used to have - yo I miss my past

But the rest of you assholes can KISS MY ASS!”





 

Lectie de filozofie de toaleta

Intelectualii de toaleta sunt poate cei mai inteligenti si eficienti oameni prin utilizarea rationala a timpului. Desi pare o gluma buna, o buna parte din viata ne-o petrecem in acel loc unde (cel putin de obicei) intri si ramai singur atata timp cat ai nevoie. Si atunci, de ce sa nu profitam? In loc sa pierdem timpul, mai bine lecturam ceva. Ne mai culturalizam si noi, ce naiba?

Dar, ceea ce diferentiaza pe adevaratii intelectuali de toaleta de cei care confunda baia cu biblioteca, este ca majoritatea celor ce merita acest "titlu" fac si cea mai mare parte din procesul de gandire in acelasi loc. Si acum nu va ganditi neaparat la statul pe WC si luati in considerare barbieritul sau atunci cand faci baie. Pentru mine timpul cat fac baie reprezinta cel mai bun moment de reflectare si de luari de decizii importante.

Asa ca nu va grabiti sa radeti cand auziti aceasta expresie. Eu unul sunt mandru sa ma intitulez astfel si sa recunosc ca practic acest sport extrem de cate ori am ocazia (ma refer la gandit). Voi, cei care stati pe margine si criticati, va doresc sa intrati acolo in timp ce noi ne ocupam de...gandit.

Sunt de acord cu infiintarea unui club, cu tot ce trebuie: sepci si tricoaie inscriptionate, taxe de membru si condica de prezenta. Un salut secret, poate chiar insigne, ce sa mai? Tot tacamul, ca daca am luat-o pe drumul asta, doar nu ne putem opri asa usor! Dar sa avem chiar si norme si standarde, metodologii, asta deja ne-ar cam incurca fiecaruia socotelile si ne-ar schimba stilul, deci, mai bine libertate de exprimare si fiecare face cum il taie capul, fara alte reguli.

Ideea ierarhizarii mi se pare aproape imposibila si total improbabila, dar daca vii cu idei mai bune, poate scoatem macar un partid si atunci ne va fi mai usor si cu ierarhizarea si cu inscriptionarea. Iti dai seama cum ar suna...Partidul Intelectualilor din Baie (PIB)? S-ar vorbi de noi la toate stirile fara sa isi dea lumea seama, dar noi am fi foarte mandri. Poate am ajunge chiar senatori. Decat astia care zic ca gandesc in timp ce citesc ziarul sau vorbesc la telefon, chiar in somn, cum sustin unii, mai bine noi care gandim in timp ce...stam.

Intelectuali din toate colturile lumii! Uniti-va! (asta ar putea fi chiar moto-ul nostru)

Ah! Si daca tot veni vorba de treburi de-astea, hai sa profit de ocazie sa remarc ceva pentru toate fetele care critica modul in care ne comportam noi atunci cand nu petrecem atat de mult timp in baie (daca intelegeti ce vreau sa spun), adica, asa cum zic americanii...cand facem no. 1. Deci, cum spuneam: fetelor, sa stiti ca e mai usor sa ..... cand stai jos si faci sub tine, decat cand faci in fata, stand in picioare. Asa ca mai lasati-ne si pe noi sa gresim din cand in cand (ok, poate mai des). Noi ne bazam pe un sistem evoluat tip "sonar": in timp ce...mictionam, ne rotim pana auzim apa. Atunci recunoastem tinta (in caz ca e noapte sau am baut un pahar in plus, eventual o sticla in plus).

Na, cu aceasta chemare la pace conjugala, inchei acest post/comment. Daca vreti sa vedeti de unde a inceput, intrati aici: http://bloguludorian.blogspot.com/2007/01/intelectuali-de-toaleta.html

Be well!

Povestea...ceasului meu

Ceasul meu a ajuns, si anume, in mainile mele direct din Shpania (stiti voi, 
acolo unde s-a inventat capsuna si se lauda unii ca munceste si apare prin
almanahe de citesc edilii nostri si invata cum se conjuga verbul, care este). Asa.

Ceasul meu se, si anume, intituleaza Swatch Irony. Ironic, nu? Ei bine, asta a fost una din "calitatile" ce l-au facut iubit de mine si indragit deopotriva. El este un ceas automat, adica nu e nevoie sa stea uitucul de mine sa il intoarca in fiecare zi pentru ca are un mecanism interior cu o contragreutate ce se invarte in el si il intoarce atunci cand execut miscari ale mainii. Dar sa nu intram in detalii atat de tehnice ca vad ca deja vi se cam inchid ochisorii si ajung la audientele ce le inregistreaza, nu-i asa, de-al de Zana de la Stupize Stupize, bre Mircea Radu si, bineinteles in frunte cu "Mai traiti? Bine!" Domnul Presedinte al Romaniei..............Troian Baselu'. Asa.

Ceasul meu are, si anume, vizor. Adica pot sa vad mecanismul cu toate rotitele alea micute si dragute care se tot misca pe acolo si i-ar face pe fabricanti sa tranteasca pe el un avertisment din ala cu "atentie obiectul contine parti mici ce pot fi inghitite sau inhalate de copiii sub 3 ani" (bine naibii ca eu am implinit anul trecut 5, deci am scapat).

Dar nu asta vroiam sa va zic eu de fapt. Ceea ce vroiam, si anume, care este, almanahele lui cu tot, este ca acu' vreo...cred 2 luni, m-am apucat eu sa fixez acest ceas care pot sa zic ca functiona chiar la secunda in ultima vreme, fara sa ma supere. Ei bine, cum credeti ca l-am fixat? Pai, era inainte cateva minute si idiotul zilei, care este, de aceasta data eu, s-a gandit sa il dea inapoi (in caz ca nu stiati, aceasta actiune este un big "no, no" in lumea ceasurilor mecanice) si asta am si facut.

Bineinteles ca ceasul s-a cam ofticat pe faza asta si mi-a raspuns a doua zi dimineata, cand am descoperit cu stupoare ca a cam stat el si s-a odihnit/visat/pur si simplu a stat cateva ore in cursul noptii desi dimineata chiar era alive and kicking. Ei, doar nu o sa ma sperii eu de la atat lucru, l-am potrivit si am trecut peste. Dar, dimineata urmatoare, ce sa vezi? Cine mai prinsese cateva ore de somn ( in afara de mine)? Ceasul meu...Irony...

Bun, toate astea poate ar fi plictisitoare daca nu s-ar fi intamplat alta treaba: acu' tot ceva saptamani (in timp ce eu inca ma confruntam cu acest conflict de munca spontan intre mine si ceasul elvetian) am vizitat prietena. Acum eu, cum sa va zic? Port acest ceas zi si noapte, noapte si zi, il dau jos doar cand ma imbaiez ca, asa cum spunea babacul meu: "ceasul de mana e facut sa stea pe mana, nu pe masa, nu in buzunar sau in sertar, nu in masina sau la nevasta, ca altfel nu s-ar mai numi ceas de mana". DAR, atunci cand dorm cu prietena, imi dau jos ceasul ca sa nu cumva sa ma trezesc cu vreun proces de vatamare corporala sau sa trebuiasca sa fac instructaj cu protectia muncii ("uite, bratara asta e de metal care e mai tare decat pielea omului si are margini ce pot fi taioase si te pot zgaria............" intelegeti voi).

Ei bine, daca ceasul meu statea atunci cand 24/24h 7/7 zile statea la mana, ce vi s-ar parea logic sa faca atunci cand il mai si las de la mana noaptea? Sa stea, nu? WRONG!!! Ceasul meu mergea perfect in prima dimineata. Ei, o intamplare, mi-am spus si m-am pregatit sufleteste sa il reglez a doua zi. Bineinteles ca animalul mi-a tras teapa si a doua zi! Inca functiona, nemernicul, asa cum nu o mai facuse de atat timp. Hmm! Poate ca si-a revenit si-a revarsat toti nervii care ii avea pe mine ca l-am dat inapoi si si-a intrat ca Dunarea acu' vreo 2 ani in matca (desi ceasul meu nu a facut atatea ravagii).

Acum, vorba aia: calatorului ii sta bine cu drumul, asa ca am plecat la un moment-dat de la fata mea si m-am intors pe taramuri natale. Ce face ceasul meu fix a doua zi? Ati ghicit: cateva ore de somn si-a tras si el. Ca sa nu lungesc povestea prea tare, sarbatorile de iarna le-am petrecut impreuna cu prietena (cam 2 saptamani puse cap la cap) timp in care, in mod mai mult sau mai putin miraculos, ceasul meu a mers fara probleme. Lucru care m-a cam pus pe ganduri: oare ceasul meu imi spune ca el nu mai reuseste sa functioneze decat daca il las linistit noaptea langa pat sau ca el refuza sa colaboreze daca nu se afla in prezenta prietenei mele? Mare dilema!

Eu cred ca totusi o sa il duc la ceasornicar...Voi ce ziceti?

Post de prost

Cica vine unii, care este, si scrie ei cate ceva comentarii pe blog. Si pe urma cred ca ma supara pe mine ca au zis asa sau alminterea. Pai, oameni buni, daca nu vroiam sa se comenteze, nu mai bifam optiunea asta si gata toata tevatura! Dimpotriva, eu astept comentariile voastre, poate iese un post si de acolo, cine stie? (in afara de asta)

Na, sigur o sa puna cineva botul cand o sa citeasca asta, dar eu sper ca tocmai asa sa incurajez si mai tare vreun comment la acest post ca sa vad si eu ca totusi provoaca ceva reactii si ceea ce scriu eu pe aici (in afara de cele obisnuite de dezaprobare - zic si eu). Speak your mind, that's what I always say! Eu scriu aici nu numai pentru mine, ci si pentru cei care sunt interesati de ceea ce am eu de spus si, mai mult, pentru cei care gandesc la fel ca mine. De aceea, daca voi veti comenta, eu promit sa va raspund (in cel mai scurt timp posibil), iar daca voi nu veti comenta, eu promit sa nu va raspund, dar al naibii daca aveti blog de nu voi comenta orice spuneti voi! Muhahaha!

Asa, bine ca am pus si asta la punct. In rest, ce sa zic? A mai trecut o zi (cam naspa, ce-i drept, dar m-am cam obisnuit) si acu', dupa o asa de minunata zi, m-a apucat pe mine ideea sa fac un post din ala...cum se zice? Ah! Mai "happy" asa... Duamne, ce-o fi fost in capul meu? Matreata, ca altceva nu as putea spune si nu cred ca ar iesi nici macar la tomografie ceva care sa ma contrazica. Dar eu am fost silitor, am perseverat, am mai facut pe ici, pe colo niste modificari (care sper sa placa irisului domniilor voastre - ca daca nu, nemultumitului i se ia darul) si m-am apucat de scris. Chiar nu stiu unde duce acest post, stiu doar ca am avut si am chef sa scriu. Deci sa nu va mire daca la un moment dat o sa vedeti ceva de genul "ala-bala-portocala" ca si aia se cheama ca scriu, desi nu spune nimic.

Dar ce? Pana la urma chiar trebuie sa spun ceva in fiecare post? Neah, pot si sa fac asa cum fac cantaretii experimentati de jazz: sa scriu dupa ureche. Ce imi vine sa zic, aia zic, ca doar nu o sa imi ia nimeni gatul (nu de alta, dar stie ca nici in viata nu fac prea multe parale, d-apoi mort?). Si, oricum gatul e la purtator, deci ce sa faca el cu gatul meu? Nici macar o friptura de ceafa nu poate ca e prea subtire si nu e muschi, vere!

Apropo de treaba asta chiar ma gandeam ca eu nu trebuie sa ma cantaresc prea curand sa nu fac vreun atac de apoplexie naibii, ca la cat m-am ingrasat, nici nu mai e nevoie sa ma dau din fata cuiva cand stau in fata televizorului ca vede fara probleme. De fapt, in ultima vreme cred ca greutatea mea e fluctuanta (desi nu cu mult) si se invarte in jurul unor valori binecunoscute mie. Mai nasol ca nu reusesc sa ajung la greutatea recomandata (si dorita de mine). Nu va spun care ca poate credeti ca am aterizat acu' cu caricioplanul de la Auschwitz-Birkenau.

Na, si cu toate astea fiind spuse, ma multumesc sa inchei aici si sa va las in confuzie totala in legatura cu ce am avut eu de fapt de spus prin acest post...Ha ha! He he! Ho ho! Hi hi! and a bottle of rum!

Every dog has its day...

De ce nu pot sa scriu si eu ceva amuzant?

Poate pentru ca nimic in viata mea nu e amuzant in ultima vreme. De fapt, daca stau bine si ma gandesc, ma mir cum de nu “hang” cu Cheloo (“if you wanna hang with me, you need a good rope”). Probleme peste probleme si chiar si atunci cand incerc sau cred ca am gasit un motiv de bucurie, ma apropii de el si vad ca e de fapt tot un rahat.

Si chiar nu imi place sa imi asum rolul de vesnic nemultumit, dar asa sunt in ultima vreme. Lucrurile nu merg asa cum am sperat, cum mi-am dorit, cum pareau la un moment-dat sa se aseze. Cred ca am ajuns in stadiul la care daca am cumva norocul sa castig la Loto (desi nici macar nu joc la inseLoteria Nationala – ceea ce ar fi cu atat mai iesit din comun), nici macar nu o sa ies din casa de frica vreunui traznet sau ca o sa intre vreunul beat cu masina pe trotuar si o sa ma alerge pana o sa ii ajung cu creierii pe cauciuc (cam grafica imaginea, dar sper eu de efect).

Certuri peste certuri, oameni care ma desconsidera, obiective neatinse si vise care raman in stadiul de planuri fara sa dea vreun semn ca s-ar materializa in viitorul apropiat. Chiar ca simt acum ce vroia sa zica Fred Durst cand zicea: “…everything is fucked! Everybody sucks!”, inclusiv eu.

Uneori mi-e greu sa imi dau seama care e scopul meu in viata in afara de cel ca nu concep sa ii pun capat? Continui sa traiesc doar pentru ca nu accept inca alternativa? Un pic stupid si o dovada de logica circulara, parerea mea. Si cred ca aici am facut si autocritica.

E greu sa te simti singur, dar e mai greu sa te simti singur in mijlocul unei multimi de oameni. E greu cand ceilalti nu te inteleg, e si mai greu cand ceilalti nici nu se obosesc sa te inteleaga si e cu adevarat greu atunci cand nici tu nu te mai intelegi.

Poate ca asta e doar oboseala care vorbeste sau durerea (usoara, dar enervanta) de cap pe care o am acum, dar nu inteleg de ce nu pot avea si eu ce au altii? O slujba (eventual bine platita), colegi care sa nu-ti sara la beregata si cu care poti discuta civilizat, o relatie ce duce catre un scop comun, un grup de prieteni care sa fie acolo de cate ori am nevoie si libertatea de a lua decizii exact cum ma taie mintea mea bolnava. De unele dintre ele sunt mai aproape, dar de majoritatea sunt foarte departe de a le avea.

Dar, eu astept in continuare. Uneori astept o mana intinsa, trebuie sa recunosc, uneori mi-ar placea sa fiu ajutat chiar daca nu cer asta din mandrie sau pentru ca nu vreau, iar alteori astept sa imi vina si mie randul sa am noroc si sa capat cele 5 minute de “glorie”. Imi spun in continuare “every dog has its day” si sper ca a mea e aproape. Preferabil mai aproape decat doamna cu coasa.

Rabdare si iar rabdare…oare cata rabdare inseamna prea multa rabdare? Tema pentru acasa…Neah, mai bine nu stau sa ma mai gandesc si la asta. Si-asa am deja tema sa nu mai gandesc asa mult. Amuzant, nu? Cum sa faci sa nu mai gandesti atat? Cred ca ar trebui sa pun robinet. Asta ar rezolva problema (doar in cazul in care nu e Made in Romania ca altfel e posibil sa dau pe afara de ganduri care mai de care mai nastrusnice), dar oare chiar vreau sa fac asta? Un intelept spunea: “cugit ergo sum”, dar daca nu mai gandesc, oare mai exist? Dintotdeauna faptul ca sunt mai cerebral decat se cere a fost ceea ce m-a scos din multime, iar acum oare vreau sa ajung in acea gloata fara chip si care se amesteca intr-un melanj de nuante de gri pentru ca nimeni nu e in stare sa adopte albul sau negrul si sa vada astfel lucrurile?

Nu! Lipsa de curaj nu cred a-mi fi caracteristica. Mai degraba suport consecintele decat sa stau cu capul la cutie! Macar acum, cat inca nu sunt constrans de teama ca depind si altii de mine sa imi fac de cap spunand ceea ce gandesc chiar daca asta ma prejudiciaza, dar sentimentul de implinire pe care ti-l da faptul ca, macar pentru cateva momente, ai fost sclavul ce a ridicat capul si l-a scuipat in fata pe stapan pentru ca exact asta merita, nu poate fi egalat de nimic altceva!

Anywho, ca sa nu o mai lungesc aiurea, ca nici macar nu stiu unde duce tot monologul asta, o sa zic doar ca acel “silver linning” de care tot vorbesc americanii imi cam scapa momentan. Adica eu inca nu vad partea buna la tot ceea ce mi se intampla. Si sa n-aud replici de genul “las’ ca inveti ceva din toate astea”, ca…”ceea ce nu te omoara…” BULLSHIT!!! Ce nu te omoara te lasa cu sechele pe viata, asta as zice eu daca imi permiteti sa parafrazez si daca nu imi permiteti, e problema voastra, eu tot asta scriu si gandesc.


Trebuie sa nu uit sa imi spun mereu: EVERY DOG HAS ITS DAY!

 

Presté, presté, presté et castigué!

Da, dragii mei! Asa cum spuneau cei doi de la…cred ca atunci erau la Tele7abc sau la Antena 1, daca prestati, castigati. Dar, vedeti voi, oare ce castigati?

Pai, poti sa castigi bani, evident, dar uneori mai ai si bonusuri si atunci se intituleaza ca ai castigat dusmani, belele sau dureri de cap. Va las pe voi sa ghiciti daca eu am castigat si bonusuri sau numai bani (pe care inca nu ii am, deci nu stiu daca s-a meritat sa “presté”).

Ei, sa lasam asta. Mai bine sa ne gandim la posibilitatea unora care chiar presteaza si castiga pe masura si pe care nu-i invidiez nicidecum pentru ca aceste castiguri uneori impresionante nu vin gratis. Ele implica niste costuri ce se reflecta mai ales in comportamentul, atitudinea si etica persoanelor respective si, dupa cum v-ati dat seama deja, aceste costuri au un sens cat se poate de negativ.

In momentul in care ai ajuns in stadiul acestor “vanzatori” (care, cred eu, au vandut si ce aveau mai scump si anume sufletul) scrupulele nu mai exista decat in vreo fraza aruncata in gluma, iar spiritul colegial si poate chiar amicitia ce indulceste uneori zilele plictisitoare si ajuta in momentul impasului, au murit de mult alaturi de visele romanilor de a o mai duce bine (ma refer la cei care de-abia reusesc sa apuce a doua zi si care nu sunt deloc putini).

Sa nu ii invidiati niciodata pe acesti oameni care au castigat atat de mult, dar care nici macar nu isi dau seama cat de mult au avut de pierdut. Eu, unul, ii compatimesc intr-o anumita masura, iar pe de alta parte ii dispretuiesc atunci cand dau dovada de acel comportament ce l-as asemana mai mult unor animale (fara sa le jignesc – pe animale) decat unor fiinte umane ce se pretind a fi creaturi sociabile.

Dar, ii voi lasa sa se desfasoare atat timp cat nu interfereaza cu ceea ce am eu de facut si cat nu incearca sa ma atraga in lumea lor in care singurul scop este castigul (si nu oricare, ci cel propriu) si unde propria persoana este si va ramane intotdeauna…axis mundi.

Pe final, sfatul meu este…People, get over yourselves! Life is more than earning money, it’s about having your cake and eat it too! Think about that while you’re trying to step on somebody’s head on your way to Profit!

Pana una-alta, ca sa mai reduc stresul mi-am gasit imaginea asta si cred ca o sa urmez instructiunile.