Filme de (toata) groaza

Imi plac filmele horror. Recunosc deschis. Nu le ador, nici nu sunt cel mai mare fan al genului, dar le pun alaturi de filmele de actiune, comedii, science fiction sau drame oricand. Partea asta e lamurita. Mergand mai departe o sa va spun si ce NU imi place sa vad in filmele din acest gen, cum ar fi cel mai ieftin truc folosit vreodata pentru a te face sa tresari/suspini/tipi/sari din scaun si sa fugi urland cat te tin bojocii, si anume: dupa o bucata de film in care e liniste sau muzica (mai mult sau mai putin tensionata, mai mult sau mai putin in surdina) se trece brusc la un sunet puternic cu volumul la 400%, insotit de o imagine care se vrea a fi terifianta...

Serios, chiar nu ati putut mai mult? Pai asa ma pot speria si singur programandu-mi radiourile si televizoarele (eventual calculatorul) prin casa sa porneasca la ore diferite din zi si din noapte cu volumul la maxim pana cand o sa se oftice muschiul important (adica inima, nu altceva, perversilor) si o sa isi bage picioarele zicand "drop dead".

La fel de proaste mi se par si filmele care cred ca daca imi arata cum il rupe pe unu' caruta-n doua si i se vad matele, parul meu va intra in erectie totala si o sa imi stea maciuca in cap. Fuck that! In cel mai rau (sau bun, depinde cum priviti) caz o sa fac vreo grimasa sau o sa ma apuc sa molfai chipsuri, cautand paharul de bere ori cola.

Sa nu credeti acum, ca eu sunt vreun pui de Braveheart, inima neinfricata. Nu, nu. Atunci nu ar mai avea rost sa ma uit la astfel de filme, nu? Dar ceea ce vreau eu este suspans. Este actiune bine scrisa, foarte bine jucata si nervi intinsi la maxim incat sa uite plamanul in mine ca trebuie sa respir (nu radeti, aproape ca mi s-a intamplat odata).

M-am saturat de pitipoance goale care fac baie in miez de noapte si se trezesc brusc cu un exces de drujba in abdomen sau le rasare din senin vreo secure in cap. M-am saturat de voci de Darth Vader si criminali care desi nu alearga, intotdeauna te prind, iar atunci cand crezi ca nu te-au prins, se afla deja in spatele tau.

Mi se pare prea stupid sa ma uit la un film in care vad doar sange si diferite parti ale corpului imprastiindu-se pe masini, cladiri si caldaram fara sa imi provoace vreo tresarire (emotionala sau fizica), mai putin in momentele in care se foloseste acel truc de care va spuneam si pe care cu totii il cunoasteti.

Presupun ca e greu, totusi, sa scrii scenarii bune, sa gasesti actori buni si sa ai si un regizor care stie ce face pentru a crea, daca nu o capodopera, atunci macar un blockbuster care sa te faca sa dormi cu lumina aprinsa si cu mana pe vreo icoana (if you believe in that stuff).

In ultima vreme observ ca atat in industria filmului cat si in cea muzicala (internationala) exista un puternic curent de manelizare ce ii trage pe toti la fund. Chiar daca scenariul e bunicel, actorii sunt varza, iar efectele speciale lipsesc cu desavarsire, iar daca actorii sunt megatitrati si bugetul e de-a dreptul ingrozitor de mare, scenariul e scris de un copil retardat in timp ce are o criza de epilepsie (vezi Expandables). La fel si cu muzica. Melodia te incanta si te ridica din scaun, dar versurile sunt aproape inexistente sau spun niste gogomanii ce i-ar face pe cei mai "valabili" manelisti autohtoni niste doctori docenti in literatura. Dar sa nu divagam.

Poate ca, totusi, exista si un lucru bun aici, adica e bine ca reusesti sa apreciezi cu adevarat atunci cand vezi un film de groaza ce te baga in toate boalele de stai cu nitroglicerina sub limba si kitul de resuscitare pe stand by. Oricum ar fi, filmele care s-ar incadra in aceasta categorie din punctul meu de vedere sunt foarte putine. Ma rog, cineva ar putea spune sa vad partea buna a lucrurilor: ca daca ar fi situatia invers si toate filmele de groaza ar fi bune, probabil ca s-ar difuza numai in spitale ca sa fie echipa de interventie gata sa te bage direct la reanimare.

Per total, insa, raman dezamagit si nesatisfacut de calitatea filmelor, iar aici pot sa includ si celelalte genuri care incep sa tinda spre telenovele, din moment ce pot prezice cu acuratete intamplari, descrieri sau chiar replici dupa ce am vazut doar cateva minute dintr-o astfel de "megaproductie". O fi si din cauza ca am vazut "prea multe" filme iar acum am cunostinte pe care un consumator obisnuit de filme nu le are, dar in loc sa incerc sa scuz si sa atrag, in schimb, tot felul de critici ca m-as lauda, mai bine inchei aici, while I'm still behind, cum zicea cineva.

America, tara de glorii, tara de dor

Desi probabil ca ar fi avut mai multa logica sa scriu articolul asta in "americaneasca" pentru a-i atinge pe cei carora le-ar pasa cel mai mult, in semn de protest fata de porcariile pe care urmeaza sa le mentionez aici, voi incerca sa evit folosirea oricarui cuvant sau expresie de sorginte englezeasca.

Sunt dezgustat. De-a dreptul siderat, revoltat si aproape fara cuvinte in ceea ce priveste gogomania pe care au putut sa o regurgiteze marii intelectuali politruci de peste ocean. Daca nu va dati seama despre ce mama naibii vorbesc aici, dati o cautare pe Google dupa "SOPA" si "PIPA". Cel mai probabil curiozitatea va va fi mai mult decat satisfacuta.

Recunosc de la inceput ca nu am citit nici una, nici cealalta si ca am ales calea usoara, citind un fel de rezumat intr-un articol foarte bun, dupa parerea mea, dar nu el este reponsabil pentru reactia mea. Stiam de la bun inceput ca nu poate fi de bine cand se apuca Statele Urangutanilor Alienati (daca va ganditi bine la radacina cuvantului, o sa va dati seama cat de multa dreptate am) sa scoata legi care se vor a fi anti-piraterie.

Adevarul ca nu vad cum ar putea impiedica cineva, vreodata, asa ceva. Nu s-ar reusi decat o cenzura exacerbata, multe economii distruse si pierderi, in principiu, pe toate fronturile. E ca si prostitutia, pana la urma. Nu este legala, dar nici nu ai cum sa o opresti. Daca tii neaparat sa iei masuri in privinta unor astfel de lucruri, atunci incearca sa le reglementezi si, de ce nu, sa le taxezi, pentru a obtine macar o bucatica din acele "venituri ilicite", ca pana la urma la asta se reduce, de fapt: bani. Doar nu e cineva suficient de naiv sa creada ca americretinii astia vor cu adevarat sa protejeze interesele celor care detin drepturi de autor si ca le e mila de micutii giganti de la Hollywood carora le iau raii de pirati bucata de paine de la gura.

Absolut tot ce fac cei din Statele Unite ale Analfabetilor are la baza un singur lucru: profitul. Orice conflict in care se implica, orice lege care este data si orice investigatie facuta, urmareste doar avantaje pecuniare. Ei fac glume pe baza evreilor, dar adevarul este ca se potrivesc mult mai bine descrierilor batjocoritoare pe care le cunoastem cu totii.

Ca sa ma apropii si eu un pic mai mult de subiect, o sa incerc sa fac un rezumat al lucrurilor pe care le-am inteles eu din aceasta lege al carei initiator ar merita spanzurat de maini, uns cu miere si lasat intr-un barlog de urs ce iese din hibernare. Oamenii vor sa inchida orice site care distribuie sau permite distribuirea de materiale ce sunt protejate de legile drepturilor de autor si pentru care nu exista acorduri sau contracte pentru publicarea lor pe Internet. Daca asta nu e suficient ca sa va faca sa sariti ca arsi, o sa mai subliniez faptul ca nu exista limita teritoriala pentru aplicarea acestei legi. Adica, americacatii astia au impresia, ba nu, convingerea, ca se pot pune cu fundul pe Internet si sa isi impuna vointa in toate statele mai mult sau mai putin libere din lume?!

Ma intreb cat de mult sau putin se inseala in privinta asta. In ipoteza ca o asemenea enormitate de lege ar ajunge sa fie pusa in aplicare, sunt oare state care ar considera ca le este incalcata suveranitatea prin persecutarea cetatenilor si firmelor de catre un alt stat, chiar si daca acei oameni se fac vinovati de violarea drepturilor de autor?

Momentan se pare ca SOPA si-a pierdut sprijinul si isi retrage capul hidos inapoi in barlog, dar asta nu ma face sa fiu mai putin revoltat si nelinistit in privinta viitorului meu ca utilizator de internet si ca om pe care il chinuie talentul sa tina un blog. Implicatiile si ramificatiile unei asemenea legi te fac sa te cutremuri si sa te treaca toate transpiratiile reci gandindu-te la tupeul si nesimtirea de care pot da dovada increzutii astia de americocliti incestuosi cu fantasme de dominare a lumii.

Ar fi mult prea frumos sa se vada si ei in oglinda, macar odata, cu adevarata lor fata de ipocriti si ingamfati ca sa nu se ajunga prea departe si sa ii forteze, pur si simplu, pe ceilalti sa se apere impotriva incercarii lor permanente de a dicta politica planetei.

Daca asa ceva nu se va intampla, atunci nu va mai trece mult pana va fi dat un ordin de genul: "sa-i radem cu nuclearele" (intr-o limba de origine araba sau rusa) si o sa ne trezim cu totii in vreun scenariu apocaliptic tip Mad Max sau Cartea lui Eli.

In final mai spun atat: dungile alea rosii de pe drapelul multpreanarcisistului stat incep sa devina din ce in ce mai groase si sa vezi ironia sortii daca in curand nu vor milita rusii pentru libertatea mapamondului, asa cum isi aroga acum acest titlu cu dezinvoltura Sectantii Uniti ai Americii.

LIBERTATE!

Passion or ambition?

...more like plain insanity.

Bigger.

Better.

Faster.

Always more.

Why do I wish for the things I do? I don't really know. Maybe that's why I'm writing this, just to try and figure it out, make it clearer for myself. Sometimes you see the bigger picture when it's on the paper in front of you better than when you have it well laid out in your head. Or at least you think you do.

It's good to have a hobby, but when that hobby starts eating more and more resources and you invest more and more into it, it becomes a passion. And when that passion goes beyond reason, then it's an obsession and you should really tread carefully before you wreck yourself or end up hurting someone else in the process.

So what does ambition have to do with all this? I guess somewhere in between all those "definitions" I blurted out here, there's this grey area where instead of pushing yourself and challenging yourself to invest into some things that one would normally wouldn't, you feel compelled, pushed by some external and not always objective forces to "excel" in that area and be "above the rest".

Finally, when you go beyond everything described here, then it's insanity. Nothing and no one makes sense anymore. It's just full fledged, down right, good ol' fashioned insanity.

Is a mixture of all of the above even possible? I don't know. I guess since I thought about it, that may too be the case.

Here's the task I assign to you now: think of one of the things you love most and then ask yourselves: which one is it: hobby? passion? ambition? obsession? or plain insanity?...or maybe something else?

Hmm...interesting thought, isn't it? Could there be more?

Just think about it!

Back to the rock or...

Unul din telefoanele mele favorite (the great runner-up to the E71, as putea spune), anume "le" Nokia E50 s-a apropiat tangential cu obstescu'-i sfarsit. Dupa 5 ani incheiati (to this very month!) de uz intens (cu mici pauze) a trebuit sa recunosc, cu o lacrima in coltul ochiului, ca sufera grav si incurabil de inceput de sfarsit si ca trebuie sa il inlocuiesc.

Nu am vrut sa accept ideea atunci cand am descoperit aproape fara sa vreau ca mi-a "crapat" camera pe care oricum nu prea am folosit-o, deci a fost usor sa trec peste. Nici nu m-a deranjat prea tare lag-ul fiecarei operatiuni in parte, cu care, de altfel, ma obisnuisem in timp. Dar in momentul cand intr-o zi, fara socuri sau lovituri puternice, a avut tupeul incredibil de a-mi arata "Insert SIM card" si sa devina neascultator la comenzile mele ulterioare, am inceput sa ma gandesc serios ca drumurile noastre se vor desparti curand.

Intr-o incercare disperata de a-l resuscita, am efectuat azi-noapte o interventie mai mult sau mai putin chirurgicala prin care am vrut mai intai sa ii criogenizez continutul pentru posterior (wait, that's not right...how was it again?...oh, yeah!) pentru posteritate, dupa care am incercat sa reinstalez firmware-ul, dar nici macar Nokia Ovi Suite nu mai ofera aceasta optiune pentru un model atat de batran ca pana si Timpul insusi ii spune "tata". Ba chiar incerca sa ma ia peste picior cu o eroare de tipul "Something went wrong"...sadicul! Eu eram bagat pana la coate in matele cilifonului meu si el avea chef de glume la ore tarzii din noapte...

Vazandu-ma pus in aceasta situatie si cu timpul de constienta pe sfarsite (pana la urma era, totusi, ora 1...in the AM, that is!), am incercat ca Scotty din Star Trek sa scot tot ce poate printr-un hard reset, recte (pentru profani) sa stearga absolut toate informatiile din memoria telefonului si sa revina la setarile din fabrica.

Rezultatele au fost...impartite. Da, reset-ul a mers fara probleme, dar nu a rezolvat mare lucru. Camera a refuzat in continuare, cu obstinatie, sa functioneze, iar nu mai tarziu, ci mai devreme, mi-a ars iar un "Insert SIM card". Fuck that! Paharul s-a umplut, Mos Ene a castigat, eu mi-am bagat picioarele (in pat) si l-am lasat sa se odihneasca pe birou.

Totusi, nu voi uita cateva lucruri referitoare la acest aparat grozav care m-a servit cu succes si mi-a fost alaturi la bune si la rele timp de 5 ani incheiati. Iar ca sa fac o scurta recapitulare a cifrelor si faptelor legate de el:
- ridicat de toti la rangul de urmas al renumitului 6310i, din punctul meu de vedere, E50-ul s-a achitat onorabil de sarcina de a-i calca pe urme si chiar a ridica standarul si mai sus;
- telefonul asta a aparut in viata mea in momentul in care tocmai declaram ca Nokia nu a mai scos ceva care sa imi atraga privirea de mult timp si pot spune ca a fost "dragoste la prima vedere", ca sa folosesc un cliseu binecunoscut. Dragostea a fost asa de mare incat desi de-abia aparuse pe piata si avea un pret exorbitant pentru acele vremuri, in mai putin de doua saptamani am achitat cei vreo 7 milioane de lei si mi-am facut si abonament la CosmoSte numai ca sa il am. Nu am regretat.
- primul telefon cumparat din banii castigati de mine sub forma de salariu - eram tentat sa scriu ca a fost primul telefon pe care l-am cumparat cu banii castigati de mine, punct, dar adevarul este ca aproape toate telefoanele mele au fost cumparate cu bani castigati de mine (mai putin E71 pe care l-am primit cadou);
- pe parcursul celor 5 ani de uz aproape zilnic am schimbat 3 acumulatori (ultimul chiar recent) si am vorbit peste 200 de ore (o sa revin cu cifra exacta dupa ce il butonez mai tarziu). De asemenea, am schimbat si doua tocuri, presupun ca si asta spune ceva despre rezistenta lui care a fost testata cel mai dur in momentul in care l-am scapat din mana direct pe asfaltul trotuarului si a supravietuit cu o mica zgarietura intr-un colt.

Cam astea ar fi de spus despre al meu Nokia E50...

Asa cum am zis si in titlu, acum m-am intors la piatra. Piatra fiind reprezentata de un iPhone 3G de 16GB. Si nu pentru ca telefonul asta ar fi asa de inapoiat. Nicidecum! In multe privinte il depaseste de departe pe "predecesorul" lui, numai ca are si cateva neajunsuri care ma fac sa imi fie dor de un Nokia adevarat, asa cum numai finlandezii stiu sa faca.

Anywho, o sa mai spun doar ca E50-ul va ocupa intotdeauna un loc important pe scara ierarhica a telefoanelor care imi plac/mi-au placut, asa cum o face si o va face intotdeauna fratiorul mult mai mic si extrem de simpatic, Nokia 6100. De acum, insa, E50 va ramane in ceea ce va deveni un fel de Hall of Fame al telefoanelor pe care le-am colectionat si le voi colecta/colectiona pe parcursul timpului, unde se va odihni, sper eu, in pace.

Mai am un singur gand: sper ca urmasul lui, oricare ar fi el, sa se ridice la nivelul asteptarilor. O sa fie o stacheta destul de ridicata, dar sunt convins ca nu imposibil de depasit. Iar pentru cei care ma urmaresc pe Twitter deja nu este un mister ca am pus ochii pe ceva...

R.I.P. Nokia E50!

PS: in timp ce scriam acest articol am descoperit ca inca am la curea tocul lui gol. *oftat adanc* Asta e, life goes on and so am I.

eRDeeSh another chapter is closed...barely

Da, s-a mai incheiat un episod din seria de articole ce risca (timp prezent, nu imperfect) sa o ia pe urmele lui "Tanar si nelinistit". Extraordinara epopee cu aproape la fel de multe randuri ca Iliada lui Homer (nu Simpson).

Daca va amintiti, acum nu mult timp (desi parca a trecut un an) va spuneam ca baietii de la RDS s-au ridicat destul de mult si chiar aspira la niste standarde mai inalte decat cu ce suntem noi obisnuiti in Romania, dar ca nu au ajuns "quite there yet". Ei bine, a sosit momentul sa punem punct si sa o luam de la capat. Ma rog, deocamdata pun punctul si sunt sigur ca nu ma vor lasa sa astept prea mult pentru partea cu luatul de la capat.

Deci, asadar si prin urmare sa va spun despre ce este vorba. Ca in filmele de sezon, asa, ca prin minune, imediat dupa Craciun (thank God that's over), am fost sunat, iar vocea suava si aproape inaudibila mi-a comunicat ca au primit decodoare HD si daca mai am nevoie de asa ceva. Mananci calule, ovaz? "Bineinteles" am raspuns si am adaugat de pe lista pe care mi-o spuneam in fiecare noapte la culcare, in loc de rugaciune, si decodorul digital "SD" (nu ma intrebati de ce se cheama asa eu stiu doar de carduri Secure Digital, but anywho), si dongle-ul Wi-Fi (alias "stickul de internet") si, in sfarsit, telefonul (ala reconditionat, dar macar telefon sa fie).

Aici aparut problem. 1 - nu aveau inca decodorul digital (desi probabil ca au mai avut dar le-au dat altor nefericiti care erau pe lista de asteptare inaintea mea) si nici telefon, dar macar am primit promisiunea ca se va incerca rezolvarea problemei a doua zi, cand urma sa ma duc sa salt tot echipamentul.

Si, surpriza! De data asta, placuta: numai bine, peste noapte, Mosul le-a adus si un transport de decodoare digitale deci m-au fericit cu inca o cutiuta, ba, mai mult, de pe vremea lui Pazvanti chiorul de cand nu am mai vazut eu un decodor dintr-aista de la RDS, ei au schimbat si culoarea, adica facandu-l negru complet! Haaaaleluja! Haaaaaaleluja! Haleeeeeeluuuuujaaaaa! Numai bine se potrivesc toate cu electronicele pe care le-am mai colectionat/achizitionat prin casa, ca e toate negre, vericule.

La sfarsit dar nu la urma, mi s-a inmanat si dongle-ul. Alb. Cu scris verde. But who cares?! Credeati ca o sa fac tambalau pe faza asta, dar nu. It's all good, baby! Ala nu sta pe langa televizor sau celelalte electronice de culoare nativ afroamericana si chiar nu prea imi pasa ca l-am luat mai mult ca sa fie, nu ca as avea cu adevarat nevoie. De aici si lipsa de entuziasm.

Telefon fix tot nu aveau. Fuck it! Si-asa era o rapandula reconditionata, chiar si daca mi l-ar fi dat. Asa ca am facut bine si am gasit altele care se potrivesc si cu gusturile si cu celelalte chestii de prin casa si am scapat de o grija.

Anywho, aici s-ar fi putut termina si povestea, si articolul meu. But nooo, tre sa mergem in continuare. Keep walking, ca asa zice nenea Johnny Walker.

Ajuns acasa am constatat ca totusi imi lipsea ceva: desi baietii cu instalarea mi-au spus ca imi vor lasa vreo 10m de cablu telefonic ca sa imi plantez urlatorul pe unde ma taie pe mine capul, prin casa, se pare ca au "uitat" (o fi avand legatura cu faptul ca nu le-am dat "de-o bere"?) si mi-au lasat doar cablu TV (pe care nu il folosesc inca din motive obiective) si cablu de retea pe care l-am intins si ascuns deja prin casa.

Problem din nou. Sun la serviciul de relatii cu clientii, mi se face un transfer ca aparent sunasem aiurea, prin Bucuresti, descriu problem, se face verificare si mi se spune ca din moment ce am semnat procesul verbal de predare-primire (pe care probabil ca scria ca am primit si cei 10m de cablu telefonic) nu se mai poate face nimic. Degeaba am insistat, degeaba le-am explicat, cablul tot nu a putut fi revendicat.

Adevarul ca au presimtit ei ca poate fac eu vreo afacere cu cablul pe care mi l-au lasat si pentru care am semnat, iar acum vreau doar sa ii smecheresc pe ei si sa ii pagubesc de mult-pretiosul material pe care il extrag ei de undeva din urAnus, probabil. Asa ca m-am vazut nevoit sa fac o plimbare prin cartier, la temperaturi aproape de 0 (ceea ce nu e extrem de frig, recunosc) si sa ajung la un magazin de electrice unde (slavit fie Allah) aveau buclucasul cablu.

But wait. It's not that simple! Am dat comanda 10m (care, apropo, costa fabuloasa suma de 7 lei - cablu cu 4 fire, desi cand am ajuns acasa am vazut ca era suficient unul cu 2 care ar fi fost doar 5 lei, dar sa trecem peste), femeia se apuca sa masoare, la care eu, genial, o intreb: "dar il si mufati?" Ghiciti ce a raspuns? Bineinteles ca a zis ca "nu". Damn. Dar stai, inca o idee sugubata: "dar cleste de mufat aveti?" Minune, aveau. Era NUMAI 60 de lei... Drat. Ultimul asalt, promit: "si nu pot sa il 'inchiriez' si eu putin"? Nici nu va mai spun care a fost raspunsul.

Pe sfarsit o sa va spun ca am ajuns cu bine acasa, am gasit si cleste de mufat si ca cel putin decodorul HD si telefonul sunt la locul lor. Mai ramane sa dau niste gauri si sa intind cablul pentru decodorul digital, dar nu ma grabesc. All in due time.

O sa concluzionez, insa urmatoarele:
- eRDeeSh ramane eRDeeSh si isi va pastra unul din locurile fruntase pe lista firmelor "out of this world" pe care am zamislit-o in articolul precedent;
- se pare ca nu sunt numai firme, ci si oameni care nu sunt tocmai de pe plaiurile astea si nu ma refer la cele mioritice ci la lumea asa cum o cunoastem cu totii;
- ma declar satisfacut ca am obtinut tot ce aveam nevoie si chiar mai mult de la RDS, desi inca nu le folosesc pe toate.

Cam atat pentru moment. Stay tuned, more revealing posts to follow, I'm sure...Till then!

Treaba cu eMAG

Don't get me wrong, I like eMAG...

Pentru ce? Pentru faptul ca au o gama foarte mare de produse, servicii aproape ireprosabile, branduri cunoscute, iar procesul de lansare al unei comenzi este relativ simplu, DAR daca s-ar gandi vreodata sa implementeze o promotie de genul "returnam de 10 ori diferenta daca gasesti mai ieftin in alta parte", va garantez fara urma de dubiu ca ar da faliment in mai putin de o luna.

Din nou, nu vreau sa fiu inteles gresit, majoritatea preturilor lor sunt corecte, ba chiar uneori mai ieftine decat in alta parte (chiar si mai ieftine decat la Altex, trust me), dar si cand dau baietii cate un tun...se simte. Si nu se intampla la maruntisuri gen agrafe sau cabluri SATA, ci la sofisticaturi de sute si mii de lei si va dati seama ca aceste diferente ajung chiar la 25% din pret! Oh, da! Belie' that!

Daca ar fi sa despic firul in patru, nici la capitolul livrare nu sunt cei mai tari, asta in parte, pentru ca se bazeaza pe serviciile mega CURierULUI Fan Curier (pe care, alaturi de CosmoSte si eRDeeSh le pun pe lista firmelor "out of this world"), dar si pentru ca atunci cand sunt foarte aglomerati si numarul comenzilor creste foarte mult, nu au decenta de a te anunta ca nu au apucat macar sa emita factura, desi site-ul spune ca vei primi comanda la timp. Si aici o spun din proprie experienta. Ba, mai mult, atunci cand am sunat la call center sa ii intreb ce se intampla, numai cand am ridicat tonul si am luat-o un pic la suturi pe don'soara care a binevoit sa ma anunte ca am stat acasa degeaba o zi intreaga asteptand comanda, care urma sa ajunga abia a doua zi, am primit si o scuza, cu care ar fi trebuit sa inceapa, de fapt sus-numita reprezentanta a supermagazinului online.

Si acum probabil ca toti (aia putini care cititi articolul) va intrebati: cum ramane cu bannerele si cu faptul ca am spus ca imi place, totusi eMAG-ul. Ei bine, nu sunt sadic sa inchei articolul aici. Nu de data asta.

Asa ca o va spun de ce continui sa comand (APROAPE exclusiv) de la ei si, ca sa fiu organizat, incep de la capat, cu liniuta (cum ne zicea invatatoarea in 1-4):
- de obicei prefer sa imi ridic comenzile de la showroom. Din prima scap de stresul de a astepta ceva ce nu ajunge la timp si nu mai conteaza daca e de vina sistemul de facturare al eMAG-ului sau faptul ca cei de la FAN Curier mai au destule de invatat cand vine vorba de "clientul nostru, stapanul nostru", oricat ar zice ei "oriunde, cu placere". Stiu, asta e un fel de workaround, dar cate alte magazine se mai pot "lauda" cu o asemenea alternativa?
- tot legat de livrare as putea spune ca tocmai faptul ca exista un showroom de unde pot ridica "marfa" este un atu. Pentru ca asta ma scuteste de plata transportului chiar si la comenzi cu valoare mica, pe cand majoritatea celorlalte magazine online te pun sa platesti chiar si pentru livrari in orasul unde isi desfasoara activitatea, indiferent de valoare sau punand niste praguri de valoare minima aproape ridicole.
- un alt punct foarte important ar fi faptul ca atunci cand vine vorba de garantii, pana acum cel putin, nu am fost dezamagit. Ba chiar recent am returnat un produs in cele 10 zile de la livrare si nu s-au facut niciun fel de mofturi in a-mi inapoia banii pe loc. Hats down for that! Mai ales ca am avut parte si de reversul medaliei cu un alt retailer online pe care as vrea sa il vad pe lista falimentarilor, anume Cel.ro, dar povestea lor, poate altadata (dar probabil ca nu va mai fi niciun "altadata").
- comoditatea este iar un factor de decizie, iar aici contribuie doua elemente destul de importante: faptul ca gasesc aproape tot ce imi trazneste prin cap (in materie de electronice, cel putin) pe un singur site, la care se adauga faptul ca in aproximativ 3 clickuri, comanda a fost plasata, iar daca produsul e pe stoc in urbea de domiciliu, il pot ridica in mai putin de o ora.
- cea mai spinoasa problema ar ramane pretul. Ei bine, aici trebuie un pic de mestesug si o groaza de creier ca sa nu te trezesti ca ai platit mult mai mult decat face, asa ca mie imi place sa imi exersez muschiul numit creier si sa imi dau silinta sa fac niste comparatii pana ma apuc sa dau cu adevarat comanda. Si nu e vorba numai de a gasi mai ieftin in alta parte, dar sa imi dau seama si daca obiectul respectiv merita banii aia, deci bag un pic de munca de investigator si ma mai culturalizez cu niste review-uri ca asa ii sta bine unui utilizator de internet si client de magazine online (mama, ce m-am periat aici...me so shiny!) care este.

De ce va spun toate astea? Probabil ca sa ma descarc de niste chestii care s-au adunat in timp si pentru ca azi a venit si picatura care a umplut paharul. Un produs pe care mi l-as dori in visele mele frumoase si pe care eMAG-ul il vinde cu peste 1800 de lei, iar eu l-am gasit la aproximativ 1400... Chiar cu livrare gratuita oriunde in tara, just to get that out of the way. Dupa cum ziceam nu ar fi prima oara cand imi inseala asteptarile. Mi s-a mai intamplat acum vreo jumatate de an sa comand de pe alt site un produs mai bun decat ce vroiam eu sa cumpar initial de la eMAG si la un pret un pic mai mic... Dar chiar si asa, din moment ce nu e o graba sa imi iau respectivul produs, imi permit "luxul" de a astepta para malaiata...Rabdare si tutun...

In rest, numai de bine, dar ar fi dragut ca eMAG-ul sa sesizeze problemele astea pana nu e prea tarziu si pierd rand pe rand, clientii. Intr-o astfel de piata, aflata in continuare in criza generalizata, fiecare client conteaza. Cu atat mai mult clientii fideli si cei care se orienteaza catre produse high-end ori, in general, scumpe, pentru ca exact acolo e calcaiul lui Ahile si acolo ii doare cel mai tare pe oameni: la portofel.

Daca ati inteles ceva din articolul asta, eu ma declar multumit ca am reusit sa fiu coerent in timp ce intreprindeam activitati de "multitasking", daca nu, atunci va rog scuzati stangacia si sper sa reusiti voi mai bine in comentariile sau articolele pe care le scrieti.

Peace out sau cum ar spune un italian in vizita in Malta: piss on you, you son'a'ma'bitch! Cunoscatorii vor rade, ceilalti (sper) ca vor face efortul de a cauta - nu va spun unde.

Why we can't be friends - part 2

Pentru ca imi dai mesaje stereotipe de sarbatori. Pentru ca vrei sa faci un gest frumos dar iese un mare rahat atunci cand esti prea lenes sa scrii cu adevarat un mesaj personalizat fix pentru mine, oricat de ridicol, plin de clisee sau stupid ar suna. Nimeni si nimic nu iti indica faptul ca imi doresc vreun mesaj de la tine, dar tu ma spamezi oricum ca, vorba aia, minutele si mesajele curg garla pe mai toate cartelele din Romania.

Pentru ca, desi nu suntem rude sau cu adevarat prieteni, consideri ca e dragut sa imi trimiti urari de sarbatori, de parca ne-am cunoaste mult mai intim decat arata realitatea. Mai bine ti le pastrezi pentru tine si pentru cei din familia si cercul tau de prieteni sau chiar amici ca eu nu am nevoie sa imi sune telefonul si sa ma obosesc sa il ridic doar pentru a vedea ca am primit un astfel de mesaj si sa il arunc cat colo.

Pentru ca prefer oricand sa ma suni si sa imi spui doar "La multi ani!" decat sa imi arunci un mesaj pe care l-ai primit si tu la randul tau, ca un vanzator de taraba ce face comert cu amanuntul.

Pentru ca prin toate gesturile astea tampite si prin multe altele nici macar nu incerci, de fapt, sa fim amici sau prieteni, ci doar sa "aduci spiritul sarbatorilor in casa mea" sau sa iti satisfaci vreo nevoie patologica de a simti ca esti cunoscut si faci parte din societate. Sfatul meu: seek help! Professional help.

In concluzie: nu am nevoie de "lumina sfanta" a oricarei sarbatori sa imi invadeze casa si sa ma puna sa platesc la eON mai mult decat o fac deja, nici de urari de bine puse in versuri copiate de pe internet sau primite din alte surse doar pentru ca suna bine si MAI ALES nu am nevoie de ele atunci cand vin de la persoane cu care nu am aproape nimic in comun. This is not fuckin' LinkedIn, people! Just because you're in my "network" or "we've done business together" doesn't mean you can fuckin' spam me to death each chance you get! Pastrati-va mesajele pentru cei care cu adevarat doresc asta. I'm not one of them. Ai ceva sa-mi spui? Suna-ma!

Oh, yeah, one more thing: if you need to sign your message, that's definitely a good sign right there that you shouldn't be fuckin' sending that message at all!!!

Oh, yeah, I'm good

Mai intai de toate, sa pastram un moment de reculegere pentru raposatul an ce a sucombat prin deces irevocabil.

...

In al doilea rand, sa ne ridicam un pic tricourile peste cap (footballer style) - mai ales fetele - si sa sarbatorim impreuna primul articol din acest an in care o sa ne ia Aghiuta pe toti daca ar fi sa ne luam dupa gura lumii, dar daca ar fi sa ascultam ce ne spun toti "oamenii de stiinta", atunci nu am mai respira macar, so in the words of a very wise man and I quote: fuck it!

Dar sa nu ne intindem prea mult cu vorba si sa trecem la subiect. Aveam de gand sa scriu un articol inainte de Anul Nou, dar evident ca nu prea am reusit din motive BINEINTELES obiective, asa ca ma vad nevoit sa trag tare si sa il public acum, cat mai pot inainte sa navaleasca peste mine si mai multe motive obiective de a intarzia procesul incredibil si ireversibil de creatie.

Deci, despre ce este vorba? Ei bine, as vrea sa fac aici o scurta lista sau enumerare in stil (din nou, bineinteles si iar) in stil american, ceea ce numesc ei pe ingleza "counting one's blessings" sau cum ar zice melteanul "hai sa ma laud, bade". O sa incerc sa nu le iau intr-o ordine anume, so here goes nothing:
- multumesc faptului ca iubesc si sunt iubit. Nu numai de familie, ci si de acel "special someone". Nu o sa dezvolt mai mult, dar stiti foarte bine la ce ma refer.
- in sfarsit, am ajuns acasa. La mine acasa. And it feels damn good, I tells ya! Mai mult decat atat, uitandu-ma in jur, am foarte multe motive sa fiu fericit si multumit de mine, de noi.
- de bine, de rau, inca am o masina in care sa bag bani, dar care imi ofera si satisfactii, si mobilitate in acelasi timp.
- intr-un sens mai larg, sunt bine si sanatos. Atata timp cat nu sufar de vreo boala terminala si nu ma pot autointitula "handicapat" (cel putin fizic), eu zic ca merita sa ma bucur si sa sarbatoresc si asta.
- asa cum am mai spus-o de atatea ori, nu am multi prieteni adevarati, dar pentru cei pe care ii am, totusi, eu sunt recunoscator.
- am un loc de munca si sunt multumit si de latura financiara si de colectiv si de ceea ce fac propriu-zis. Putini pot spune asta, parerea mea. Nu pot decat sa imi doresc sa mearga la fel de bine in continuare.
- am familia (relativ) aproape si ma bucur ca ii pot vedea mai des.

Or mai fi si chestii micute, dar as lungi lista prea mult. Oricum, astea mi-au venit mie in minte primele, deci cred ca sunt si cam cele mai importante, iar putini se vor grabi sa ma contrazica.

Nu pot decat sa le doresc si celorlalti sa fie la fel de "binecuvantati" si sa poata numara cel putin la fel de multe in Noul An si sa le pastreze multi ani de acum incolo!

La multi ani tuturor!