Unul din telefoanele mele favorite (the great runner-up to the E71, as putea spune), anume "le" Nokia E50 s-a apropiat tangential cu obstescu'-i sfarsit. Dupa 5 ani incheiati (to this very month!) de uz intens (cu mici pauze) a trebuit sa recunosc, cu o lacrima in coltul ochiului, ca sufera grav si incurabil de inceput de sfarsit si ca trebuie sa il inlocuiesc.
Nu am vrut sa accept ideea atunci cand am descoperit aproape fara sa vreau ca mi-a "crapat" camera pe care oricum nu prea am folosit-o, deci a fost usor sa trec peste. Nici nu m-a deranjat prea tare lag-ul fiecarei operatiuni in parte, cu care, de altfel, ma obisnuisem in timp. Dar in momentul cand intr-o zi, fara socuri sau lovituri puternice, a avut tupeul incredibil de a-mi arata "Insert SIM card" si sa devina neascultator la comenzile mele ulterioare, am inceput sa ma gandesc serios ca drumurile noastre se vor desparti curand.
Intr-o incercare disperata de a-l resuscita, am efectuat azi-noapte o interventie mai mult sau mai putin chirurgicala prin care am vrut mai intai sa ii criogenizez continutul pentru posterior (wait, that's not right...how was it again?...oh, yeah!) pentru posteritate, dupa care am incercat sa reinstalez firmware-ul, dar nici macar Nokia Ovi Suite nu mai ofera aceasta optiune pentru un model atat de batran ca pana si Timpul insusi ii spune "tata". Ba chiar incerca sa ma ia peste picior cu o eroare de tipul "Something went wrong"...sadicul! Eu eram bagat pana la coate in matele cilifonului meu si el avea chef de glume la ore tarzii din noapte...
Vazandu-ma pus in aceasta situatie si cu timpul de constienta pe sfarsite (pana la urma era, totusi, ora 1...in the AM, that is!), am incercat ca Scotty din Star Trek sa scot tot ce poate printr-un hard reset, recte (pentru profani) sa stearga absolut toate informatiile din memoria telefonului si sa revina la setarile din fabrica.
Rezultatele au fost...impartite. Da, reset-ul a mers fara probleme, dar nu a rezolvat mare lucru. Camera a refuzat in continuare, cu obstinatie, sa functioneze, iar nu mai tarziu, ci mai devreme, mi-a ars iar un "Insert SIM card". Fuck that! Paharul s-a umplut, Mos Ene a castigat, eu mi-am bagat picioarele (in pat) si l-am lasat sa se odihneasca pe birou.
Totusi, nu voi uita cateva lucruri referitoare la acest aparat grozav care m-a servit cu succes si mi-a fost alaturi la bune si la rele timp de 5 ani incheiati. Iar ca sa fac o scurta recapitulare a cifrelor si faptelor legate de el:
- ridicat de toti la rangul de urmas al renumitului 6310i, din punctul meu de vedere, E50-ul s-a achitat onorabil de sarcina de a-i calca pe urme si chiar a ridica standarul si mai sus;
- telefonul asta a aparut in viata mea in momentul in care tocmai declaram ca Nokia nu a mai scos ceva care sa imi atraga privirea de mult timp si pot spune ca a fost "dragoste la prima vedere", ca sa folosesc un cliseu binecunoscut. Dragostea a fost asa de mare incat desi de-abia aparuse pe piata si avea un pret exorbitant pentru acele vremuri, in mai putin de doua saptamani am achitat cei vreo 7 milioane de lei si mi-am facut si abonament la CosmoSte numai ca sa il am. Nu am regretat.
- primul telefon cumparat din banii castigati de mine sub forma de salariu - eram tentat sa scriu ca a fost primul telefon pe care l-am cumparat cu banii castigati de mine, punct, dar adevarul este ca aproape toate telefoanele mele au fost cumparate cu bani castigati de mine (mai putin E71 pe care l-am primit cadou);
- pe parcursul celor 5 ani de uz aproape zilnic am schimbat 3 acumulatori (ultimul chiar recent) si am vorbit peste 200 de ore (o sa revin cu cifra exacta dupa ce il butonez mai tarziu). De asemenea, am schimbat si doua tocuri, presupun ca si asta spune ceva despre rezistenta lui care a fost testata cel mai dur in momentul in care l-am scapat din mana direct pe asfaltul trotuarului si a supravietuit cu o mica zgarietura intr-un colt.
Cam astea ar fi de spus despre al meu Nokia E50...
Asa cum am zis si in titlu, acum m-am intors la piatra. Piatra fiind reprezentata de un iPhone 3G de 16GB. Si nu pentru ca telefonul asta ar fi asa de inapoiat. Nicidecum! In multe privinte il depaseste de departe pe "predecesorul" lui, numai ca are si cateva neajunsuri care ma fac sa imi fie dor de un Nokia adevarat, asa cum numai finlandezii stiu sa faca.
Anywho, o sa mai spun doar ca E50-ul va ocupa intotdeauna un loc important pe scara ierarhica a telefoanelor care imi plac/mi-au placut, asa cum o face si o va face intotdeauna fratiorul mult mai mic si extrem de simpatic, Nokia 6100. De acum, insa, E50 va ramane in ceea ce va deveni un fel de Hall of Fame al telefoanelor pe care le-am colectionat si le voi colecta/colectiona pe parcursul timpului, unde se va odihni, sper eu, in pace.
Mai am un singur gand: sper ca urmasul lui, oricare ar fi el, sa se ridice la nivelul asteptarilor. O sa fie o stacheta destul de ridicata, dar sunt convins ca nu imposibil de depasit. Iar pentru cei care ma urmaresc pe Twitter deja nu este un mister ca am pus ochii pe ceva...
PS: in timp ce scriam acest articol am descoperit ca inca am la curea tocul lui gol. *oftat adanc* Asta e, life goes on and so am I.
Nu am vrut sa accept ideea atunci cand am descoperit aproape fara sa vreau ca mi-a "crapat" camera pe care oricum nu prea am folosit-o, deci a fost usor sa trec peste. Nici nu m-a deranjat prea tare lag-ul fiecarei operatiuni in parte, cu care, de altfel, ma obisnuisem in timp. Dar in momentul cand intr-o zi, fara socuri sau lovituri puternice, a avut tupeul incredibil de a-mi arata "Insert SIM card" si sa devina neascultator la comenzile mele ulterioare, am inceput sa ma gandesc serios ca drumurile noastre se vor desparti curand.
Intr-o incercare disperata de a-l resuscita, am efectuat azi-noapte o interventie mai mult sau mai putin chirurgicala prin care am vrut mai intai sa ii criogenizez continutul pentru posterior (wait, that's not right...how was it again?...oh, yeah!) pentru posteritate, dupa care am incercat sa reinstalez firmware-ul, dar nici macar Nokia Ovi Suite nu mai ofera aceasta optiune pentru un model atat de batran ca pana si Timpul insusi ii spune "tata". Ba chiar incerca sa ma ia peste picior cu o eroare de tipul "Something went wrong"...sadicul! Eu eram bagat pana la coate in matele cilifonului meu si el avea chef de glume la ore tarzii din noapte...
Vazandu-ma pus in aceasta situatie si cu timpul de constienta pe sfarsite (pana la urma era, totusi, ora 1...in the AM, that is!), am incercat ca Scotty din Star Trek sa scot tot ce poate printr-un hard reset, recte (pentru profani) sa stearga absolut toate informatiile din memoria telefonului si sa revina la setarile din fabrica.
Rezultatele au fost...impartite. Da, reset-ul a mers fara probleme, dar nu a rezolvat mare lucru. Camera a refuzat in continuare, cu obstinatie, sa functioneze, iar nu mai tarziu, ci mai devreme, mi-a ars iar un "Insert SIM card". Fuck that! Paharul s-a umplut, Mos Ene a castigat, eu mi-am bagat picioarele (in pat) si l-am lasat sa se odihneasca pe birou.
Totusi, nu voi uita cateva lucruri referitoare la acest aparat grozav care m-a servit cu succes si mi-a fost alaturi la bune si la rele timp de 5 ani incheiati. Iar ca sa fac o scurta recapitulare a cifrelor si faptelor legate de el:
- ridicat de toti la rangul de urmas al renumitului 6310i, din punctul meu de vedere, E50-ul s-a achitat onorabil de sarcina de a-i calca pe urme si chiar a ridica standarul si mai sus;
- telefonul asta a aparut in viata mea in momentul in care tocmai declaram ca Nokia nu a mai scos ceva care sa imi atraga privirea de mult timp si pot spune ca a fost "dragoste la prima vedere", ca sa folosesc un cliseu binecunoscut. Dragostea a fost asa de mare incat desi de-abia aparuse pe piata si avea un pret exorbitant pentru acele vremuri, in mai putin de doua saptamani am achitat cei vreo 7 milioane de lei si mi-am facut si abonament la CosmoSte numai ca sa il am. Nu am regretat.
- primul telefon cumparat din banii castigati de mine sub forma de salariu - eram tentat sa scriu ca a fost primul telefon pe care l-am cumparat cu banii castigati de mine, punct, dar adevarul este ca aproape toate telefoanele mele au fost cumparate cu bani castigati de mine (mai putin E71 pe care l-am primit cadou);
- pe parcursul celor 5 ani de uz aproape zilnic am schimbat 3 acumulatori (ultimul chiar recent) si am vorbit peste 200 de ore (o sa revin cu cifra exacta dupa ce il butonez mai tarziu). De asemenea, am schimbat si doua tocuri, presupun ca si asta spune ceva despre rezistenta lui care a fost testata cel mai dur in momentul in care l-am scapat din mana direct pe asfaltul trotuarului si a supravietuit cu o mica zgarietura intr-un colt.
Cam astea ar fi de spus despre al meu Nokia E50...
Asa cum am zis si in titlu, acum m-am intors la piatra. Piatra fiind reprezentata de un iPhone 3G de 16GB. Si nu pentru ca telefonul asta ar fi asa de inapoiat. Nicidecum! In multe privinte il depaseste de departe pe "predecesorul" lui, numai ca are si cateva neajunsuri care ma fac sa imi fie dor de un Nokia adevarat, asa cum numai finlandezii stiu sa faca.
Anywho, o sa mai spun doar ca E50-ul va ocupa intotdeauna un loc important pe scara ierarhica a telefoanelor care imi plac/mi-au placut, asa cum o face si o va face intotdeauna fratiorul mult mai mic si extrem de simpatic, Nokia 6100. De acum, insa, E50 va ramane in ceea ce va deveni un fel de Hall of Fame al telefoanelor pe care le-am colectionat si le voi colecta/colectiona pe parcursul timpului, unde se va odihni, sper eu, in pace.
Mai am un singur gand: sper ca urmasul lui, oricare ar fi el, sa se ridice la nivelul asteptarilor. O sa fie o stacheta destul de ridicata, dar sunt convins ca nu imposibil de depasit. Iar pentru cei care ma urmaresc pe Twitter deja nu este un mister ca am pus ochii pe ceva...
R.I.P. Nokia E50!
PS: in timp ce scriam acest articol am descoperit ca inca am la curea tocul lui gol. *oftat adanc* Asta e, life goes on and so am I.
No comments:
Post a Comment