My Christmas tree or "stay away from the stupid section"

Moto: I went to a bookstore and asked the saleswoman, "Where's the self-help section? " She said if she told me, it would defeat the purpose. - George Carlin

“- Bradul asta e de vanzare?
- Nu.
- Perfect! Il iau!”

Desi lucrurile nu au mers chiar asa, haideti sa vedeti ca prostia se plateste...chiar si in Romanica.

Ati observat ceva ciudat la orasul vostru in ultima vreme? Eu stiu?...Poate niste becuri in plus pe strada (si nu ma refer la stalpii de iluminat public)...? Hai ca stiti cu totii, nu va mai prefaceti! Vine Craciunul si pregatirile, atat publice cat si individuale, incep sa intre in ceea ce numim cotidian. Incepand de la stabilirea programului de SarbaUtori si terminand cu ghirlandele si tinuta pentru ReBelion.

Ei bine, ca tot romanul, m-am gandit sa incep si eu din timp ca sa nu ma trezesc in noaptea de Ajun ca nu am in ce sa agat un glob. Si, atunci, intr-un moment de inspiratie divina, am decis ca este o oferta foarte tentanta de brazi artificiali (nu sariti cu gura ca nu sunt la fel ca aia naturali ca stiti prea bine ca in lume se taie destui copaci si fara sa fie vorba de vreo sarbatoare, mai rau o sa fie cand o sa stati cu butelia de oxigen dupa voi si o sa va rugati sa mai vedeti zapada) la unul din Supermarketurile (sa-i spun numele, sa nu i-l spun…ma mai gandesc) din oras.

Ajuns la locul faptei, incerc sa ma orientez in spatiu: o groaza de preturi, o groaza de oferte, trei brazi expusi (trei, Doamne, si toti trei). “Noroc” de un angajat care aranja ceva in raft vreo 2 pasi langa mine. Asa ca ma decid sa cer ajutor “profesionist” si o rog sa traga liniile ce unesc bradul de pretul corect (nu ala cu Florian Nistor – parca asa il chema, nu?). Dupa vreo 15 minute in care si angajata incerca sa se dumireasca pe a cata planeta de la Soare locuieste, imi declara ferm ca bradul expus la raft si pe care il vreau eu nu este la oferta si nici nu va fi la oferta, dar este intr-una din cutiile din apropiere.

Convins ca don’soara stie despre ce vorbeste, adica, vezi tu, nu dau astia ecusoane cu nume oricarui…terchea-berchea – imi imaginam chiar ca ii trimit prin tabere de pregatire cu regim cazon – ma hotarasc sa cumpar bradul respectiv, nu inainte de a mai insista de vreo doua ori cu intrebarea: sigur modelul asta se afla in cutia asta? Avand in vedere ca raspunsul a venit prompt si clar ca fara dubiu acel brad se afla in cutia din cosul meu de cumparaturi, m-am indreptat spre casa si am achitat suma, fericit ca am facut o achizitie in “deplina cunostinta de cauza”.

Dar…bineinteles ca trebuia sa fie un “dar”, altfel nu mai exista articolul asta, ajuns acasa…stupoare: bineinteles ca nu era modelul acela de brad pe care mi-l doream: nici prea inalt, nici prea scund, nici chel, dar nici pachetul “padure intr-un brad”. In schimb era alt model, mai pricajit si de-a dreptul nesuferit pe care am specificat ca nu mi-l doresc.

“Stimati cumparatori, se mai intampla sa vreti sa schimbati un produs. Nici o problema! La noi puteti face acest lucru pe baza bonului de casa…”

Pe baza acestui mesaj care imi suna in urechi in fiecare weekend in care ma duc sa imi fac cumparaturile in acel supermarket (nu ca nu as fi constient si de cateva din drepturile mele in calitate de consumator) am impachetat totul frumos si, cu bonul in buzunar, m-am indreptat, din nou, spre magazin.

Ajuns din nou, la locul faptei, o rog pe domnisoara de la biroul de informatii sa imi schimbe produsul cu cel pe care mi-l doresc. Intr-adevar nici o problema…so far. O cheama pe angajata responsabila de raionul de unde l-am achizitionat (aceeasi cu care discutasem si eu pentru a lua marea decizie) si o roaga sa se ocupe de problema mea.

Don’soara intelege problema si se duce sa imi aduca alt brad, la fel cu cel expus, de data asta. Numai ca…ghinion, Iliescu! Vine cu alta cutie, o desface...si, foarte nedumerita, descopera ca si acolo era alt model de brad (care era si el expus, dar care nu corespundea cu dorintele mele).

De data aceasta nu mai las totul la voia intamplarii si o insotesc la raft. Dupa o noua repriza de orientare in spatiu printre cutii, etichete, preturi si brazi expusi, don’soara imi spune foarte dezinvolta ca se pare ca acel brad nu mai este pe stoc si daca vreau, imi da banii inapoi.

No can do, missy! Daca vroiam bani, nu mai plecam de acasa, problema mea era ca vroiam brad. ACEL brad! Am rugat-o politicos sa imi dea un brad ca acela pe care il vad expus si pe care l-am platit deja. “Nu se poate, ala este de decor!”

I-am spus atunci foarte serios ca eu imi doresc acel model de brad pe care m-a asigurat ca se afla in cutie, iar daca nu este pe stoc, nu ma deranjeaza sa mi-l dea chiar pe cel impodobit si expus la raft.

“- Dar ce vreti acuma? Sa stau sa va dau jos globurile si sa vi-l impachetez?!”
“- Da!”, a venit raspunsul meu sec si ferm.
“- Nu se poate asa ceva! Va dam banii inapoi.”

“Ai vrea tu!” Mi-am spus in gand. Hotarat sa nu plec fara bradul pe care mi-l doream. Din nou, i-am explicat don’soarei ca daca nu plec cu acel model de brad, il voi lua pe cel care nu corespunde cu modelul expus si ma opresc direct la Oficiul pentru Protectia Consumatorului.

Crezand ca ma poate, totusi convinge, don’soara imi spune ca nu este ea de vina si ca eu vreau sa ii fac probleme. Bineinteles ca nu a tinut nici trucul asta si am rugat-o sa vorbesc cu unul din superiorii ei.

Destul de uimita, se lasa “convinsa” si o insotesc la biroul de informatii de unde isi suna superiorul…probabil. Dupa conversatia telefonica, imi spune ca nu e nimic de facut decat sa imi dea banii inapoi. Ca seful de raion nu este la birou si ca vine dupa-amiaza (a se nota ca era ora 1 jumatate – doua). “Gata! Am scapat!”, probabil ca asta a gandit in momentele alea personajul…

Dar nu a avut norocul asta! Am insistat ca vreau sa vorbesc personal cu un sef, din moment ce eu nu stiu exact pe cine a apelat ea, adica, din punctul meu de vedere poate a dat telefon la Informatii CFR.

Bineinteles ca aici a fost momentul de “rupere”. “Da’ cine vreti sa vina sa vorbeasca cu dumneavoastra? Presedintele?”

That’s it! No more mister nice guy!

“Don’soara, ati auzit de reclama falsa? Aveti pe raft un produs cu un pret, iar in cutie este altceva! Stiti ca pot si va voi da in judecata pentru asta? Nu ma luati pe mine peste picior si, ca sa va raspund la intrebare, da, sa vina presedintele sa vorbeasca cu mine daca e nevoie! Nu vi se pare normal ca cineva din conducere sa stea de vorba cu mine, clientul?” Am sarit peste faza cu OPC-ul pentru ca nesimtirea ei m-a facut sa imi pierd rabdarea.

Vazand ca m-am aprins asa tare, inrosita toata (ca sa fie la unison cu culoarea uniformei), don’soara bate in retragere. “Pai cum sa nu va zic asa daca ma luati asa tare?”

Neavand ce face, mai da un telefon si imi spune ca vine seful ei sa vorbeasca cu mine.

Nici prin gand nu mi-a trecut, in momentul cand am vazut ca se indreapta spre mine un tip in trening si geaca de blugi, stiti voi, uniforma de “baietas de carter”, ca voi sta de vorba cu seful de raion.

Fara prea multe vorbe sau timp irosit pe politeturi, merg din nou la raft insotit de omul asta. Bineinteles ca descopera nu numai ca acel brad nu exista in niciuna dintre cutii, dar ca pretul lui era pus si in dreptul altui brad expus (cel mai pricajit si pe care NU mi-l doream, dar pe care l-am gasit in cutia cumparata).

A incercat sa ma convinga ca acel brad este mostra, dar argumentul lui a fost rapid demontat cand i-am spus ca acest lucru trebuia mentionat explicit pe o placuta de genul “Produsul expus are titlu informativ”. Urmatoarea tentativa a fost sa imi ofere banii inapoi, dar bineinteles ca a esuat lamentabil fiind intarita de o noua amenintare cu OPC-ul si proces pentru reclama falsa.

Apreciind gravitatea situatiei si realizand ca este, totusi, o greseala din partea firmei, omul a comandat sec sa fie dat jos bradul expus, despodobit si impachetat, urmand ca diferenta de pret (dupa aprecierea mea fiind cel putin dublu pretul pe care l-am platit) sa fie suportata de angajatul care a pus etichetele gresit.

Acu, stau sa ma intreb daca nu cumva chiar don’soara era cea care a pus etichetele. Dar, pana la urma, asta e! Prostia doare!

Nu va mai spun socul don’soarei care era de fata, ca s-a ajuns la ceea ce se temea mai mult (vezi mai sus partea cu “Da’ ce vreti sa vi-l dau pe acela…”). Dar nu a avut ce face si mi-a impachetat frumos bradul pe care il voi impodobi imediat ce imi cumpar globuri, ghirlande si instalatie electrica.

Acu stau in dubiu: pe astea...de unde sa le cumpar?