Vorbind astazi cu un prieten de peste hotare (non-incidental), mi-am dat seama ca am niste pareri si convingeri destul de puternice in ceea ce priveste situatia economica europeana/mondiala actuala pe care nu mi le-am exprimat in modul caracteristic, unde altundeva, daca nu pe blogul meu personal.
To make a long story short and to get to the point: uitandu-ma la titlurile articolelor din ultimele luni (si care par sa se inmulteasca in ultima vreme), aud numai de "S&P retrogradeaza ratingul nu stiu cator banci" si "Moody's coboara ratingul nu stiu carei tari" and so on. What the fuck is that all about?
Mai tine minte cineva cum a inceput criza? Sau stie macar cineva cum a inceput, cu adevarat? Eu, unul, sincer, nu. Dar daca intreaba cineva "de ce se mentine, ba chiar se adanceste criza?", ei bine, eu vad doi vinovati principali si o sa ii iau in ordinea numerelor de pe tricou: in primul rand, aceste agentii care tin neaparat ca intreaga populatie a Pamantului sa stie ce a rezultat din calculele lor sau poate pur si simplu din parerea lor mai mult sau mai putin obiectiva.
Asa cum ii spuneam si respectivului prieten, cred ca ar trebui sa li se interzica agentiilor de rating financiar (care uneori devin ele insele tinta unor anchete ce sper sa aduca rezultate cat mai curand) sa isi mai faca publice ratingurile lor care, din punctul meu de vedere, sunt oricum lipsite de transparenta si lasa loc de indoieli, dar poate mai mult decat orice, nu mi se par relevante. Daca un investitor vrea sa bage banii intr-o tara/companie, probabil ca se bazeaza foarte mult pe fler si experienta proprie, nu pe niste indici sintetici, bazati pe formule imperfecte, create de oameni ce pot fi corupti, pana la urma.
Ca sa nu mi se strige din tribuna "dictatorul", o sa mentionez ca le-as lasa, totusi, sus-numitelor agentii libertatea de a da, numai la cerere, informatii despre respectivele ratinguri si numai prin contact direct, fara dreptul de republicare sau mediatizare.
Moving on, al doilea mare vinovat. Aici as numi politica fiscala adoptata la scara aproape globala si la toate nivelele si care se bazeaza pe un singur obiectiv: contractie bugetara. Cu alte cuvinte, daca ai bani, indeasa-i bine sub saltea, iar daca nu prea ai, trebuie sa mai tai din cheltuieli un pic.
Si intrebarea cititorului probabil ca vine neintarziat: si ce e rau in asta?
Pai, dragalasilor, trebuie sa va readuc aminte de un anume John Maynard Keynes pe care cred ca l-am mai mentionat de cateva ori. El era un baiat foarte destept care si-a dat seama ca una (daca nu singura) dintre cele mai bune solutii este sa lupti impotriva focului cu foc, asa cum s-ar zice. Deci daca economia e in criza si totul merge in jos, atunci trebuie sa arunci cu bani in ea pana isi revine, nu sa o adancesti incercand sa iei cati mai multi bani de la contribuabili si sa cheltui cat mai putin.
Folosind aceste invataturi, Germania si-a revenit uimitor de repede dupa primul razboi mondial (daca nu ma insel), mai repede decat tarile care chiar au castigat razboiul. Dar in zilele noastre guvernele sunt prea lase sa ia astfel de masuri, iar oamenii sunt mai putin flexibili si deschisi catre astfel de abordari "impotriva firii".
Ciudat este, ca in momentul in care privesti cu atentie masurile ce ar trebui luate, in loc de cele care sunt luate, atunci ti se pare ca e firesc. Iti dai seama ca oamenii, companiile si guvernele ar trebui sa lase lucrurile sa vina de la sine. Daca au bani, sa ii cheltuiasca (bineinteles, cu cap, dar asta e valabila oricand, nu numai pe timp de criza), daca au nevoie de imprumut, sa se imprumute, si asa mai departe, toate facute in masura bunului simt si rational.
Atunci cand masurile luate sunt oricare altele, rezultatele sunt aproape catastrofale, dupa cum se vede. O criza prelungita, adancita de tot felul de anunturi alarmiste din partea agentiilor de rating financiar si de guvernele slabe.
Bineinteles ca este oarecum un cerc vicios: guvernul nu are incredere in redresarea economiei si ia masuri fiscale ca sa aduca bani mai multi la buget, luand tot de la populatie si scazandu-le veniturile (pe de o parte), iar pe de alta parte taie cheltuielile rezultatul fiind aproximativ acelasi, eventual afectand si companiile. Companiile, la randul lor, vazand ca veniturile sunt taxate si mai mult si inasprirea regulilor, incep sa taie...ce? Locuri de munca si cheltuieli. Oamenii ajung pe strazi, nu mai au venituri, nu mai platesc taxe, ba, dimpotriva, iau ajutoare sociale sau de somaj, lovind in buget. Bucla este completa.
Cine castiga din tot acest circ? Teoretic, nimeni. Practic, speculantii, cei care au venituri suficient de mari care sa le permita sa joace la bursa. Tot la adapost sunt si guvernantii, in mare parte pentru ca si ei fac parte tot din prima categorie, a oamenilor bogati, care au si au avut grija sa puna deoparte mult mai mult decat pentru niste zile negre. Daca ar fi sa ne luam dupa rezervele lor, probabil ca am juca acum cu totii in re-ecranizarea filmului Pitch Black, cu Ponta in rolul lui Riddick.
Iar acum ca v-am irosit 5-10 minute, cat v-a luat sa cititi toata epopeea asta, o sa concluzionez ca nu am facut nimic decat sa imi racesc gura de pomana. Nimeni nu asculta ce are un mojic de spus, doar boierii au cuvantul, nu numai in Romania, ci peste tot. Sau poate pur si simplu am ajuns in stadiul in care numai dobitocii ocupa pozitii la putere si atunci lucrurile logice tind sa devina uitate si stupide.
To make a long story short and to get to the point: uitandu-ma la titlurile articolelor din ultimele luni (si care par sa se inmulteasca in ultima vreme), aud numai de "S&P retrogradeaza ratingul nu stiu cator banci" si "Moody's coboara ratingul nu stiu carei tari" and so on. What the fuck is that all about?
Mai tine minte cineva cum a inceput criza? Sau stie macar cineva cum a inceput, cu adevarat? Eu, unul, sincer, nu. Dar daca intreaba cineva "de ce se mentine, ba chiar se adanceste criza?", ei bine, eu vad doi vinovati principali si o sa ii iau in ordinea numerelor de pe tricou: in primul rand, aceste agentii care tin neaparat ca intreaga populatie a Pamantului sa stie ce a rezultat din calculele lor sau poate pur si simplu din parerea lor mai mult sau mai putin obiectiva.
Asa cum ii spuneam si respectivului prieten, cred ca ar trebui sa li se interzica agentiilor de rating financiar (care uneori devin ele insele tinta unor anchete ce sper sa aduca rezultate cat mai curand) sa isi mai faca publice ratingurile lor care, din punctul meu de vedere, sunt oricum lipsite de transparenta si lasa loc de indoieli, dar poate mai mult decat orice, nu mi se par relevante. Daca un investitor vrea sa bage banii intr-o tara/companie, probabil ca se bazeaza foarte mult pe fler si experienta proprie, nu pe niste indici sintetici, bazati pe formule imperfecte, create de oameni ce pot fi corupti, pana la urma.
Ca sa nu mi se strige din tribuna "dictatorul", o sa mentionez ca le-as lasa, totusi, sus-numitelor agentii libertatea de a da, numai la cerere, informatii despre respectivele ratinguri si numai prin contact direct, fara dreptul de republicare sau mediatizare.
Moving on, al doilea mare vinovat. Aici as numi politica fiscala adoptata la scara aproape globala si la toate nivelele si care se bazeaza pe un singur obiectiv: contractie bugetara. Cu alte cuvinte, daca ai bani, indeasa-i bine sub saltea, iar daca nu prea ai, trebuie sa mai tai din cheltuieli un pic.
Si intrebarea cititorului probabil ca vine neintarziat: si ce e rau in asta?
Pai, dragalasilor, trebuie sa va readuc aminte de un anume John Maynard Keynes pe care cred ca l-am mai mentionat de cateva ori. El era un baiat foarte destept care si-a dat seama ca una (daca nu singura) dintre cele mai bune solutii este sa lupti impotriva focului cu foc, asa cum s-ar zice. Deci daca economia e in criza si totul merge in jos, atunci trebuie sa arunci cu bani in ea pana isi revine, nu sa o adancesti incercand sa iei cati mai multi bani de la contribuabili si sa cheltui cat mai putin.
Folosind aceste invataturi, Germania si-a revenit uimitor de repede dupa primul razboi mondial (daca nu ma insel), mai repede decat tarile care chiar au castigat razboiul. Dar in zilele noastre guvernele sunt prea lase sa ia astfel de masuri, iar oamenii sunt mai putin flexibili si deschisi catre astfel de abordari "impotriva firii".
Ciudat este, ca in momentul in care privesti cu atentie masurile ce ar trebui luate, in loc de cele care sunt luate, atunci ti se pare ca e firesc. Iti dai seama ca oamenii, companiile si guvernele ar trebui sa lase lucrurile sa vina de la sine. Daca au bani, sa ii cheltuiasca (bineinteles, cu cap, dar asta e valabila oricand, nu numai pe timp de criza), daca au nevoie de imprumut, sa se imprumute, si asa mai departe, toate facute in masura bunului simt si rational.
Atunci cand masurile luate sunt oricare altele, rezultatele sunt aproape catastrofale, dupa cum se vede. O criza prelungita, adancita de tot felul de anunturi alarmiste din partea agentiilor de rating financiar si de guvernele slabe.
Bineinteles ca este oarecum un cerc vicios: guvernul nu are incredere in redresarea economiei si ia masuri fiscale ca sa aduca bani mai multi la buget, luand tot de la populatie si scazandu-le veniturile (pe de o parte), iar pe de alta parte taie cheltuielile rezultatul fiind aproximativ acelasi, eventual afectand si companiile. Companiile, la randul lor, vazand ca veniturile sunt taxate si mai mult si inasprirea regulilor, incep sa taie...ce? Locuri de munca si cheltuieli. Oamenii ajung pe strazi, nu mai au venituri, nu mai platesc taxe, ba, dimpotriva, iau ajutoare sociale sau de somaj, lovind in buget. Bucla este completa.
Cine castiga din tot acest circ? Teoretic, nimeni. Practic, speculantii, cei care au venituri suficient de mari care sa le permita sa joace la bursa. Tot la adapost sunt si guvernantii, in mare parte pentru ca si ei fac parte tot din prima categorie, a oamenilor bogati, care au si au avut grija sa puna deoparte mult mai mult decat pentru niste zile negre. Daca ar fi sa ne luam dupa rezervele lor, probabil ca am juca acum cu totii in re-ecranizarea filmului Pitch Black, cu Ponta in rolul lui Riddick.
Iar acum ca v-am irosit 5-10 minute, cat v-a luat sa cititi toata epopeea asta, o sa concluzionez ca nu am facut nimic decat sa imi racesc gura de pomana. Nimeni nu asculta ce are un mojic de spus, doar boierii au cuvantul, nu numai in Romania, ci peste tot. Sau poate pur si simplu am ajuns in stadiul in care numai dobitocii ocupa pozitii la putere si atunci lucrurile logice tind sa devina uitate si stupide.
Cine are urechi de auzit, s-auda!
No comments:
Post a Comment