Today...I hit a cat

Ceea ce urmeaza sa va povestesc nu este un fapt extraordinar sau cat de cat amuzant ori deprimant, dar este ceva de care nu sunt mandru si pentru ca nu ii pot cere scuze asa cum se cuvine celei care a facut obiectul prostiei mele temporare, o sa o fac prin acest mijloc de…cum sa ii zic? Comunicare in masa?

Anywho, vreau sa incep prin a spune ca nu sunt un…”cat lover” sau “dog worshipper” or anything like that. Imi plac animalele in general, mai ales cand sunt pui, fara nici o discriminare. Am avut un hamster si o pisica (in acelasi timp, lucru ce a generat anumite “tensiuni” intre bietele animale, dar, culmea, pisica a avut mai mult de suferit din aceasta cauza, dar sa revin), un caine pentru o scurta perioada de timp, nu pentru ca as fi o fire atat de schimbatoare sau pentru ca ma plictisesc repede, ci pentru ca era un caine de rasa si cineva s-a hotarat ca valoreaza mai mult pentru el, decat pentru mine. Asa ca mi l-a furat.

Trecem si peste asta si intram in inima subiectului: ce face un om cand se lasa influentat de vocile pe care le aude in jur si de comentariile putin avizate ale privitorilor care nu au altceva mai bun de facut decat sa numere cate frunze sunt in copacii pietrificati din vreun desert fara margini? Simplu: devine un dobitoc ce nu isi mai respecta principiile si face gesturi pe care in alte circumstante le-ar condamna vehement.

Dobitocul in cauza sunt eu, bineinteles. Privitorii…sa nu dam nume, sa spunem doar ca din pacate pentru rasa umana nu fac parte din cei ce te-ar face sa te ambitionezi in a excela in ceea ce faci, daca intelegeti ce vreau sa spun.

Iar acum, ca v-am captat atentia si starnit interesul, sa va dezvalui si motivul framantarilor mele cele mai recente:

Astazi, in timpul pauzei de masa (desi nu ar fi trebuit sa am asa ceva, dar daca voi nu ii spuneti sefului, nu o sa ii spun nici eu), ca de obicei, s-au strans in jurul meu si al unui prieten, tot ca de obicei, o groaza de lighioane, care mai de care mai infometata si cu o fata de mai-mai ca te apuca plansul. Pana aici, nimic nou. Sunt obisnuit cu prezenta lor, nu imi provoaca nici teama, nici dezgust, dupa cum spuneam, ma conduc dupa conceptul “live and let live” desi, uneori, mi-ar placea sa adopt un altul, apropiat si anume “live and let die” ca sa ii citez pe cei de la Guns’n’Roses.

In timp ce imi luam pranzul (si mic-dejunul) linistit mai aruncand o vorba catre colegul de breasla, mai catre o amica ce isi astepta cu infrigurare salariul, s-a aciuat pe langa (si printre) picioarele mele o pisica. Pisica asta am mai avut eu de-a face cu ea. Foarte perseverenta si hotarata, cu greu scapi de ea pana nu ii pasezi o bucata din orice infuleci tu, acolo, cu sapte guri si trei maini, eventual mai ajutandu-te si de cate un picior cand simti nevoia.

Din nou, nihil novi…Dar, ceea ce a facut diferenta de data aceasta a fost ca la o masa alaturata se adunasera mai multe hiene, gaite – cum vreti voi sa le spuneti – care comentau faptul ca in ciuda insistentelor si mieunatului patrupedei ce ma fixa cu ochi galbeni de ceara, nici eu, nici prietenul meu nu o serveam cu ceva bun pentru a o potoli. Comentariile au continuat pana au devenit de-a dreptul stresante, frustrante, in asa masura incat furia mea s-a indreptat asupra dobitocului (de data asta animalul, nu eu) care isi facea de zor aer prin plamani ca sa imi atraga atentia.

Rezultatul…i-am sters un picior peste bot si, culmea, gestul meu nu a fost motivat de faptul ca ma stresa oarecum felina, ci pentru ca nu mai suportam comentariile “vecinilor” care mai bine s-ar fi nascut alaturi de cei din “lumea celor care nu cuvanta” cum spunea Emil Garleanu.

Imi pare rau ca nu am gandit 2 secunde mai mult inainte de a face acel gest. Poate ca as fi gasit o replica inteligenta cu care sa le inchid gura celor care cu adevarat ma stresau, decat bietului animal care nu isi dorea altceva decat putina mancare sa-si astampere si ea foamea.

Data viitoare voi sti mai bine. Nu voi mai face asa ceva, asta e sigur! Nu-mi ramane altceva decat sa imi fac in continuare mea culpa si sa sper ca daca voi mai ajunge in aceeasi situatie, voi gasi o alternativa mult mai buna decat cea de azi.

Si, pentru pisica...un sincer „Imi pare rau“!