Saturday, July 25, 2009

The unthinkable happened


Toti cei care ma cunosc, iar acum si cei care nu ma cunosc stiu ca sunt un fel de nokia fan. Ba, m-am autointitulat de mai multe ori "nokia man". Adevarul ca am schimbat destule telefoane (sigur mai multe decat media, poate nu asa de multe ca altii) si am incercat diferite branduri, incepand de la Motorola, continuand cu Ericsson (pe vremea cand inca erau Ericsson si aveau unele din cele mai sigure telefoane) si cu Alcatel, cochetand un pic cu Samsung (poate am avut si ghinion sa nimeresc unul cu probleme de soft), incheind cu Sony Ericsson si un dual sim Tecno care mi-a pus capac.

Asa ca, dupa ce am incercat de mai multe ori sa vad ce e si in curtea altora, fara sa vreau, am ajuns de fiecare data inapoi la aceeasi concluzie: Nokia is the best! In total cred ca am avut vreo...ba nu, va zic exact 9 telefoane de la brandul finlandez, inclusiv ultima achizitie.

De fiecare data am fost mai mult decat multumit si le-am laudat si le-am recomandat tuturor celor care vroiau sa ma asculte. Meniul mi se pare relativ intuitiv, poate cu vreo doua imbunatatiri nu ar mai avea nevoie nici de calificativul "relativ", dar oricum, net superior altor branduri. Softul e de incredere* (aici o sa revin un pic mai jos) iar calitatea materialelor si a finisajului nu m-a dezamagit niciodata.

Ce sa mai? Baietii stiu ce fac si nu degeaba sunt lider mondial cu o cota de piata de peste 40% din cate stiu eu.

Nu doresc sa fac aici vreun review sau sa ii laud ca si cum m-ar fi platit sau mi-ar fi dat vreun telefon moca, tocmai de aceea o sa trec, in sfarsit, la subiect.

Dupa ce v-am spus atatea lucruri frumoase si v-am impartasit parerea mea (pe care o mentin) despre Nokia, imaginati-va ca nu mica mi-a fost surpriza si cu atat mai mare dezamagirea, cand am descoperit ca ceea ce credeam perfect si singurul lucru absolut in lumea asta, nu e atat de perfect pe cat credeam!

Da, baieti si fete, am descoperit o problema care nu are atat de-a face cu "nu mai merge, vere", ci cu acele mici detalii care fac diferenta intre "perfect" si "las-o ba, ca merge-asa". Sa dau exemplul concret: 

- Modelul telefonului: E71

- Data achizitiei: acu' doua saptamani

- Problema in cauza: dupa un update de firmware, screensaver-ul default (o bara ce indica ora, data si numele profilului) se blocheaza. Nu uneori, ci de fiecare data. 

De ce?! Cum s-a putut intampla una ca asta? Uite-asa mi s-au spulberat iluziile puerile ca am o bucata de perfectiune in buzunar si am fost adus abrupt cu picioarele pe pamant.

To make matters worse, am dat un serci pe gugal si am gasit un thread fix pe forum la Nokia (nu se putea sa fiu singurul ghinionist) in care un baietas se plangea de aceeasi problema...dar ce sa vezi? Versiunea de firmware pe care o avea si pe care o acuza era cel putin cu doua versiuni mai vechi decat ce aveam eu!

Say what?! De doua versiuni se stie ca firmware-ul asta are un bug si nu s-a facut nimic?!? Asa ceva mi s-a parut de-a dreptul inadmisibil! Asa ca le-am scris si eu un mail celor de la Nokia support intrebandu-i cand e urmatorul release si daca o sa includa si un "fix" la problema mai sus-mentionata. Bineinteles ca am primit imediat un email automat cum ca au luat la cunostinta de mesajul meu si ca ma vor contacta in 48 de ore...Asta se intampla joi...azi e sambata...

Nu ma consider snob si cred ca veti fi cu totii de acord cu urmatorul rationament: cand va cumparati un telefon Nokia 1100 si dati, sa zicem, 10 euro pe el, dupa care descoperiti ca nu ii functioneaza cum trebuie ceasul, ziceti "fuckin' piece of shit phone" si nici nu va mai uitati la marca sau unde e fabricat; ori il aruncati, ori cumparati altul. Dar ce te faci cand ai dat de vreo 30 de ori mai multi bnai pe un Nokia E71 si vezi ca are probleme de genul? Si cand vezi ca nici macar nu se obosesc oamenii sa scoata ceva rapid ca sa rezolve bug-ul?

Nu stiu care e raspunsul vostru...Al meu e: scrii un articol pe blog (bine ca am asa ceva), inghiti in sec si astepti sa apara un nou firmware...si te risti din nou, sperand ca nu o sa aiba si ala vreo hiba.

Din pacate sau din fericire, ma incapatanez sa cred in continuare ca Nokia este cel mai tare producator de telefoane mobile si sper sa aiba in continuare destula concurenta ca sa nu se lase pe tanjeala si sa vezi ca ajungi cu probleme de soft in service de doua ori intr-o luna cum mi s-a intamplat mie cu un "piece of crap" SonyEricsson W810i (primul si ultimul SE pe care l-am avut).

Luat per total, ca un intreg, sunt foarte multumit de faptul ca pot naviga pe internet prin wifi, la viteze bune, ca pot sa imi instalez ce aplicatii ma taie pe mine capul si ca pot sa imi citesc emailurile de pe telefon, plus zecile de optiuni pe care le folosesc mai mult sau mai putin si durata de viata a bateriei. Astept cu nerabdare sa tin in mana un E72, sa vad daca are cu adevarat ceva nou de zis.

Pana atunci e clar ca am fost si raman..."Nokia man".

Sunday, June 14, 2009

A star is born

Sigur cand v-ati trezit de dimineata ati simtit ceva schimbat in aer...un fel de "je ne sais quoi" de care nu ati putut scapa nici daca ati facut un dus rece si v-ati culcat la loc. Parca dintr-odata, iarba era mai verde, pasarile cantau mai melodios si cerul era mai albastru, dar nici in ruptul capului nu ati inteles de unde aceasta grozavie.

Si ziua, totusi, a inceput. Incapatanata, asa cum e ea de obicei (mai ales lunea). Si voi v-ati trezit (stranutand din cauza dusului rece) si v-ati imbracat stiind in adancul vostru ca incepand de azi, lumea se va schimbat. Daca ati fi fost fani Star Wars, sigur v-ar fi zis micul Yoda din capul vostru "A disturbance in the Force, there is", dar cum nu sunteti, nu ati avut de ales decat sa mergeti in continuare pe strada, ingandurati si posomorati ca nu reusiti sa vedeti schimbarea.

Si uitandu-va in jurul vostru, ati observat ca aproape toata lumea oscila intre doua stari ce se afisau clar pe chipurile lor, indiferent ca stateau la coada la ziare sau se prefaceau ca muncesc; un zambet sarcastic cu titlul "nu stii inca?" sau o grimasa de agonie "de ce nu imi spune nimeni?".

Nu incercati sa negati, eu stiu foarte bine ca asta a fost filmul zilei sau, ma rog, banda desenata, dupa preferinte. 

Uite asa, minutele treceau, orele se lungeau, iar voi va intrebati daca are legatura cu spanacul pe care l-ati mancat aseara sau ultima bere pe care ati baut-o, ori daca cineva vrea sa va faca o farsa, o gluma a naturii, cum e...ornitorincul sau...Elena Basescu.

Suspansul se continua chiar si cat cititi articolul asta, cu exceptia situatiei in care sunteti genul de om care citeste mai intai sfarsitul cartii ca sa isi ia de-o grija. In eventualitatea ca sunteti...sau nu genul ala de oameni, iata ca a sosit si sfarsitul.

Sentimentul despre care v-am tot vorbit, acea senzatie tip "bazaitul tantarului in ureche la 2 noaptea" de care nu ati putut scapa o zi intreaga venea de la maretul proiect de imbogatire a asa-zisei blogosfere cu o noua locatie unde va puteti delecta cu gandurile a doi oameni...mai aparte decat unii, mai fistichii decat altii.

Ladies and gentlemen! Without further adu, I bring to you...a special kind of magic...the one and only blogging experience, compliments of two of my friends henceforth known as the grumpy old men:

Noi nu suntem normali

Cu moto-ul "Asta suntem, asta facem!" se pornesc ei, temerari sa scrie, acolo unde "no man has gone before", oriunde ar fi asta.

So...cum zicea o reclama de la Heineken:

Meet you there!

Tuesday, June 9, 2009

The good old days...


I remember the times that I used to write even 3 articles per day and also get to read about as many from my good friend...Dorian. Today I was browsing a bit through my old posts and I noticed how sharply the number of articles declined on my blog and I couldn't really say I didn't know why.

Even though we don't always want to admit it, the events of our lives DO influence our decisions and our behaviour. I know that I've been through a lot last year and I know that I wished to return in my Happy Place for a lot of times, but most of them, if not all of them, I just didn't have anything happy to actually write about. Furthermore, I didn't even know what I could write about.

I guess it's a bit of a paradox how sometimes you have that much going on and yet you don't feel like telling anyone about it. Some use the blog as their public journal and, to some extent, I am one of those people too, but since it is PUBLIC, I still feel like keeping a lot to myself.

One thing is certain in all this...uncertainty: I sure enjoy reading any of my old posts. You may find it funny, but I feel like I'm reading someone else's thoughts and at the same time it's like I'm thinking "hey, this guy actually has the same view as me!".

By now I believe I know that my happy place is here even when I'm pissed off about something. Even when I'm going on and on about how I hate this and how I didn't like that, by writting about it, I let go of them so I can enjoy my life and feel relieved. All those bad thoughts stay here and I'd like to think that even the angry posts have a bit of funny left in them so people would smile when they read them.

Of course, I don't even think that I have that many regular readers...and that's a shame. I'd sure appreciate some feedback and I'd like to know that someone does care about what I think or write here, but since I'm mainly doing this for myself, I guess it's ok even if my thoughts just remain unheard by most of the people.

I do miss the times that I had a blogging partner and I still hope that /end has some sort of syntax error in it and it will force my buddy to start adding new thoughts into the webspace, the so called blogosphere!

But, who knows? Maybe he even gave up reading blogs, not just writting... Now that's a sad thought. Dude, if you're reading this, I hope that you'll hear my plead and come back from your "break" cause you still have something to say...I can feel it! I know it!

Even though we weren't blogging about the same stuff or together on the same blog, we were a team and I'd like to think we can be that team again. I'm sure that lots of funny stuff happened to you and a lot of other bad things that you'd like to tell the world about, so I think it's high time you came back...with a hell of a bite if I do say so myself!

Looking forward to your next article, man!