I could really use a wish right now...

Acum aproximativ un an (give or take a month) scriam despre cum e sa te simti singur in mijlocul unei multimi de oameni si descoperisem o melodie superba de-a lui Eminem pe care inca o ascult cu mare placere.

Iata ca istoria se repeta, intr-o oarecare masura, si, recent, am gasit un nou "personal favourite" care se potriveste cu ceea ce mi-as dori si eu acum.

Pentru cei pe care i-am facut curiosi, includ melodia aici, sper sa o ascultati pana la refuz...I know I will!

100 bottles of beer on the wall...

Dupa ce am publicat articolul de ieri, am realizat un lucru destul de interesant: I broke the 100 posts barrier... Nu stiu daca e o chestie super tare sau cea mai grozava treaba care s-a vazut vreodata, dar eu sunt placut surprins ca am atins "venerabila varsta" de 101 articole...cu asta 102. Cel putin asa zice numaratoarea din Dashboard (apropo, acum imi dau seama cat de stupid suna "Tablou de bord"...idiots).

Nu mi-am propus niciodata sa scriu nu stiu cate articole, si inca ma minunez ca am reusit la un moment-dat intr-o singura luna sa public 25, dar sunt sigur ca mi-a prins bine sa pot sa ma exprim liber, sa rad sau sa refulez dracii pe care mi i-a provocat unul sau altul.

Mi-am dorit, insa, de multe ori sa am un an in care sa public macar un articol pe luna...daca va uitati in arhiva, o sa vedeti ca planul asta a fost un mare "fail" din partea mea, dar inca nu am murit si nici nu planuiesc in urmatoarele luni, deci sper ca voi "remedia" situatia in anii ce vor urma.

Oricum, raman de parere ca aici scriu nu pentru a demonstra ceva sau pentru cineva, deci nu am obiective de atins pentru ca asta ar afecta creativitatea si liberul arbitru. Nu se merita sa scriu doar de dragul de a publica ceva. Si chiar ma streseaza blogurile care pun cate 10 videoclipuri pe zi, fara prea multe idei proprii sau pareri exprimate, transformandu-se in copii sau sateliti ai youtube-ului.

Fuck that! Daca ceva mi se pare amuzant sau daca ceva ma scoate din sarite, ori daca sunt deprimat si simt nevoia sa ma descarc, atunci scriu. Daca nu, nu are rost sa ocup spatiul virtual cu niste tampenii care nu imi apartin si care nu ilustreaza nimic altceva decat faptul ca stiu sa folosesc functia de cautare de pe Google sau mai sus-numitul YouTube.

Asta imi aminteste de un blog pe care il frecventez aproape zilnic si care in ultima vreme a ajuns sa ma calce pe nervi. E vorba de blogul lui Mircea Badea, care are o emisiune foarte tare, dar din pacate nu aloca destul timp blogului, iar atunci cand o face, arunca niste statistici despre audiente (pe care le gasesc de-a dreptul enervante si total neinteresante), ori niste poze din vacante (pot si eu sa gasesc destule pe Gugal) sau vreun anunt umanitar ori filmulet al vreunei batai. That is just a big load of fuckin' crap! Si peste toate astea, e plin de reclame! I mean...why?!?

Da, stiu, sunt un invidios, un "blogaras" care se infurie pe propria micime... Eu zic asa: daca nu poti sa fii creativ si sa ai un blog unde sa te regasesti si sa iti recitesti postarile cu placere, chiar si la ani dupa ce le-ai publicat, atunci mai bine iti faci un site si pui acolo toate statisticile INSOMAR si filmuletele YouTube, la care atasezi si vreo pagina de Picasa unde sa iti pui escapadele de weekend, iar ca slujba platita, iti pastrezi frumoasa emisiune in care esti cu adevarat creativ si ai ceva de spus.

Dar sa nu transform articolul asta intr-un "hate post", pentru ca, asa cum spuneam, imi place emisiunea lui si il consider un tip foarte inteligent, dar in ceea ce priveste blogul, ma asteptam la mai mult. Mult mai mult.

Anywho, revenind la blogul meu si bariera de 100, sper sa fiu in continuare prolific si sa am subiecte, chef si timp sa continui aceasta mica placere pentru cat mai mult timp de acum incolo. Nu stiu cati se vor bucura si cati nu, dar eu sigur o sa ma simt bine sa scriu si uneori sa recitesc ce am scris. Iar in ce priveste reclamele, raman la parerea ca e un mod de a te prostitua.

102 and counting...

Tu za biici!

Nu ma intrebati, ca nu imi dau seama cum de nu mi-a trecut in cap pana acum sa scriu un articol despre cel mai fain moment din ultimele 7 zile. Pur si simplu nu m-am gandit...adica nu am gandit. Am fost prea preocupat sa injur si sa blestem saptamana ce trecu (nu s-ar mai termina o data, doar-doar urmatoarea o fi mai acatari).

Dar sa nu va plictisesc cu detalii despre cum am ajuns eu sa blestem si sa ma tai (la propriu, dar involuntar), ci mai bine sa va povestesc despre mare....marea cea mare...parte din ocean...poate m-oi invrednici vreodata sa ma iau de mana cu iubita mea si sa il trecem sa vedem cum arata lumea privita de pe malul celalalt.

Cum ziceam, to za biici (atentie! nu "za bici" ca nu am nimic cu vecina)! Nu stiu cati s-ar incumeta sa faca plaja pe la 23 de grade, dar sunt destul de sigur ca numarul celor care ar intra in apa cand are mai putin de 15 grade sunt chiar si mai putini! Eh...eu cred ca as putea spune ca, din punctul asta de vedere, am recidivat.

Se facea ca eram prin clasa a XII-a (ati vazut ca stiu sa scriu si in latina? pizdos, nu?) si, fiindca mai aveam cateva saptamani si incepeam bacul, am participat la asa-numitul banchet (care, apropo, petrecerea in sine nu fu mare sfaraiala, dar e bine ca ne-am distrat in zilele de dinainte si in noaptea ce a urmat) si, ca sa imi sarbatoresc ziua, am facut doua lucruri, poate un pic bizare: m-am barbierit pentru prima oara si am facut o baie in mare, desi era doar sfarsitul lunii mai.

Ei bine, iata ca, acum, la atatia ani distanta, am reusit performanta sa ma ud dupa urechi intr-o apa la fel de "calda", desi, de data asta, nu mai era aceeasi mare. Asta nu schimba cu nimic placerea pe care mi-a provocat-o si de care sunt sigur ca nu ma voi satura vreodata.

Daca voi avea vreodata norocul sa mi se indeplineasca macar un vis, sper sa ajung la un moment-dat, sa locuiesc macar o perioada intr-o casa pe malul marii. O casa gen cum vezi prin filme, cu terasa, geamuri imense care acopera pereti intregi, iar nisipul sa inceapa acolo unde treptele terasei se termina.

Nu cred ca am fost extraordinar de coerent. Spre surprinderea multora, probabil, as vrea sa precizez ca nu am "consumat" inainte sa ma apuc de tastat, nu ca asta ar conta prea mult (am de gand sa recuperez imediat ce apas butonul de publicare), oricum...asa cum spun versurile unei melodii "abia astept sa o fac inca o data". Si, avand in vedere ca este chiar la indemana, poate o sa imi fac un "abonament".

Anywho...ca sa inchei in aceeasi nota nebuna in care am scris articolul asta, o sa atasez doua melodii...as zice eu Oldies but goldies, oricum, se potrivesc ca viezurele in barca si ca frunza in bec. Poate.

Ascultati refrenul...ma unge la inima!

Si cu asta v-am lasat...

E jale la vara, la mare... Ne chinuie marea, pe toti...