Maxi-ul sinucigasilor

Moto: "In the land of the blind, the one-eyed man is king!"

Cei care nu avem norocul sau nu am fost binecuvantati ca tata sa fie implicat in politica si, in consecinta, nu avem doua perechi de roti si un volan cu care sa ne deplasam in sus si in jos, omorand nevinovati pe trotuar, suntem, bineinteles, nevoiti sa folosim mijloacele de transport in comun sau, cum mi-ar placea sa le denumesc, moartea pe patru roti.

Nu neaparat ca as muri cand merg cu ele, dar sa zicem ca ii inteleg pe cei care au experimentat pe proprie piele ceea ce americanii denumesc in stramosescul grai pe care il citau si grecii “near death experience”.

Nu se poate ca, dintre mojicii care folosesc aceste mijloace de livrare a mortii in grupuri de cate 40, sa fie vreunul sa nu fi spus sau auzit macar o data expresia: “mai incet, dom’ne, ca nu transporti cartofi!”. Sincer, nu inteleg expresia (si fac o MARE paranteza si spun ca nu e vorba ca nu as intelege ca omul zice “frate, cartoful nu pateste nimic daca acum e lipit de bord si peste doua minute se zbate sa isi scoata manerul de la usa din spate dintre “cute”, dar ma refeream…in fine, ziceam si eu, ca desi traiesc aici si, cel mai probabil tot aici – in Moldova n.a – o sa imi putrezeasca oasele, inca raman uimit de cum se traieste si vorbeste in aceasta zona – unii ma uimesc mai mult sau chiar cu mult mai mult decat altii), si revin, si repet ca nu inteleg expresia, dar tare mi-as dori ca, uneori, sa ii condamn pe soferii acestor mijloace de genocid cu optiunea de sinucidere la moarte prin…nu lapidare…prin bataia cu cartofi pana la moarte. DA! Cred ca asta ar fi o metoda perfect adaptata la cazul de fata.

Cum sa nu iti vina sa mergi 4 kilometri pe jos pana acasa cand vezi cum soferul ignora pur si simplu regulile de circulatie, semnele, ceilalti participanti la trafic si chiar minimele norme de siguranta atunci cand se strecoara de-a dreptul milimetric printre un tir si un tramvai, ca sa nu va spun, „dracii” mei, ca ma numar printre putinii (in numar de vreo 12 ca atatia erau in momentul ala cu mine) care au reusit sa mearga la ora 17 si 20 – ca sa nu existe dubii ca ar fi AM sau PM – sa mearga pe contrasens pe Copou in timp ce doua coloane de masini isi asteptau linistite randul sa intre in intersectia de la Fundatie si nu oricum, ci cu ditamai Mercedes Benz Sprinter-ul, vede-i-as usile piese de schimb la cimitirul de masini, iar pe sofer la Socola, odihni-s-ar langa Ralu Pilif (una din doua, sincer nu imi pasa in ce ordine sau cum).

M-am saturat sa ridic rugi fierbinti catre divinitate cand eu nici macar nu cred ca are cine sa le auda inainte sa ma urc in maxi si stiti ce ma streseaza la culme?

Sincer, vorbesc despre renumitul si mult-iubitul maxi 6 (de-al dracu’ nu o sa ii zic asa cum toti cei care au venit de mai putin de jumatate de an in Iasi il stiu, numa’ sa va vad cum va chinuiti sa va dati seama despre ce vorbesc), care, asa cum tot locuitorul acestui mare oras stie, are un mers al lui, propriu si inalienabil, de a merge cu incredibila viteza „mort inainte” cat este la inceputul traseului si accelereaza la warp 10 atunci cand toate benzile de pe toate sensurile, inclusiv trotuarul este ocupat, dar el are de gand sa se „strecoare” printre ceilalti participanti la trafic de parca ar merge cu scuterul, alta inventie de-a dreptul de rahat, care scoate mai mult fum si zgomot decat se misca, dar despre asta poate ma voi lega altadata.

Care este logica acestor soferi care pleaca la intervale de minim 15 minute intre ei de se misca cu viteza melcului turbat la inceputul traseului? Sa indrazneasca vreunul sa imi spuna ca fac asta ca sa se adune oameni in statie, ca trag eu de volanul maxi-ului si il alerg pe trotuar cu 100 la ora (ca asta e viteza standard cand isi da seama omul ca nu are cum sa dureze 1 ora jumate o cursa de la cap la cap).

Pai cum nu se aduna oameni daca pana pleaca porcul de la capat dureaza o juma’ de ora? Mai simte nevoia sa mearga – nu pe liber ca ar prinde viteza, ci – in frana de motor ca sa...chiar asa! Ca sa ce? Ca sa te oftice la culme si sa iti inghete mucii-n nas si aeru-n urechi pana vine dobitocul care mai are si tupeul sa nu iti taie bilet?!? Ca sa te invete sa mergi pe jos sau sa te ambitioneze sa iti iei trotineta?

Sunt multe lucruri de spus despre cursele astea care devin o adevarata aventura atunci cand lacomia (de a baga cel putin 50 de oameni intr-o masina care este prevazuta cu 14+1 locuri pe scaune) si teribilismul soferului (care daca nu este, ar trebui sa fie dependent de Need For Speed si goneste prin trafic la fel ca oricare alt conducator...de motocicleta).

Lucruri cum ar fi sa auzi cum iti paraie oasele cand vreun temerar se impinge cu mult avant sa se urce in atmosfera – la propriu – sufocanta din maxi si nu se da in spate de la a arunca vreo batranica din masina atunci cand nu are loc. Lucruri cum ar fi sa te rogi la toti sfintii ca persoana care tocmai a trecut pe langa tine la juma’ de metru si ti-a pus nasul la respect (adica oriunde altundeva decat in directia din care vine ea) sa nu se aseze sau sa se opreasca langa tine, mai ales cand toti cei care urca nu pot face altceva de cat sa se tina cu mainile ridicate de bara care scartie din toate incheieturile, sustinand de doua ori greutatea masinii in carne vie.

Daca voi vedea ca acest mijloc de tortura va disparea din trafic si va fi inlocuit de niste autobuze sau microbuze de stat, voi strange bucuros mana celui responsabil, fie el si Hitler.

Daca nici asta nu va arata cam la ce stadiu de disperare m-au putut aduce aceste doze de fatalitate luate cu regularitate, in fiecare zi lucratoare lasata pe fata Pamantului, atunci nu stiu ce v-ar putea convinge. V-as ura sa ajungeti sa simtiti pe propria piele, dar mi-e ca sunt destui dintre voi care au simtit asta deja si s-ar putea sa imi fie frica sa mai merg pe strada.

Daca aveti de gand sau sunteti constransi sa folositi in continuare maxi-stresul 6, va rog fierbinte sa va faceti testamentul dinainte, ca nu se stie pe mana carui sofer maniac ajungeti si s-ar putea sa va para rau ca nu i-ati lasat si lui ceva...cum ar fi grenada ofensiv-defensiva (ca la Jean Monet), dar, atentie!, nu cumva sa ii lasati si cuiul!!!

Eu planuiesc, daca se intampla sa ajung vreodata sa fiu condamnat la moartea pe scaunul electric, sa am ca ultima dorinta sa il tin in poala pe soferul din seara asta, iar el sa o tina in brate pe o anumita „colega” de camera pe care, spre binele ei, sper sa nu o mai intalnesc...in viata.

Pentru cei care stiu despre ce vorbesc, va doresc noroc si bafta multa in continuare, iar pentru fericitii care nu au treaba cu toate lucrurile astea, bucurati-va si multumiti oricarei forte in care credeti ca nu v-a adus in situatia sa simtiti ca nu gasiti destule injuraturi in limba romana ca sa ii laudati pe unii bezmetici care au impresia ca ii va proteja „forta” ca pe Luke din Star Wars, atunci cand se afla pe sosea!

Numai bine si, cum spune un foarte bun prieten de-al meu, tineti pe dreapta!