Boys and their toys

“Man, sa iti spun ce configuratie bazata mi-am tras: 4GB DDRAM2, procesor AMD Quad si placa video de 1GB GDRAM4…belea!!!”

Pentru multi poate parea ca un informatician pe care l-a luat gura pe dinainte si a inceput sa vorbeasca in limbaj de programare, pentru cei care au macar mici tangente cu calculatorul (PC-ul, “comp-ul” sau, una din cele mai hilare pe care am auzit-o: “calculetz-ul”) si cu ceea ce se afla sub “capota” acestor masini de calcul, toate datele astea inseamna viteza, performanta si, nu in ultimul rand, o CARUTA de bani.

Adica…sa o luam asa: in momentul in care esti dispus sa dai pe o placa video mai mult decat altii dau pe un sistem (mai mult decat rezonabil de performant), deja ai o mare problema. Nici nu vorbim de situatiile in care dai pe un sistem mai mult decat o garsoniera...deja intri in domeniul ajutorului psihiatric de specialitate.

Nu radeti! Situatia este pe cat de hilara, pe atat de reala! Acum vreo 4 ani am vazut o stire la televizor despre un tip care si-a vandut apartamentul cu 2 camere si si-a cumparat o garsoniera, intr-o zona mai modesta, iar cu diferenta, ghiciti ce a facut! Bineinteles, si-a tras un sistem ultimul racnet (care acum probabil ca este cu putin peste medie, la un pret de 100 de ori mai mic).

Dar totusi, oare ce ne impinge pe noi, pasionatii (atentie, nu maniacii) de calculatoare si tehnica? Sincer, e o intrebare la care si eu as vrea sa aflu un raspuns mult mai clar decat anumite supozitii.

Exista, intr-adevar, personaje (asa-numitii “gameri”) care investesc in puteri imense de procesare si calcul pentru a avea o senzatie cat mai apropiata de “realitate”. Apropo de asta, poate cineva ar trebui sa ii anunte ca s-a inventat o chestie de ultima ora…se cheama mediul incojurator si e pe cat de real posibil. Numai ca, trebuie sa recunoastem, de cate ori va avea maniacul sansa sa tina in mana o bazooka cu focoase nucleare si un exoschelet cu armura impenetrabila pe vreo planeta din al nouazecilea sistem solar dintr-o cu totul alta galaxie? Mda. Asa ziceam si eu: putin cam greu si sanse extraordinar de slabe, nu?

Sunt o groaza de utilizatori de PC-uri (Personal Computer, pentru cei carora PC le suna a “Partidul Conservator” si le e lene sa caute pe Google) care au in sistem niste configuratii demne de invidiat, cu multi GB de DDRAM si cu placi video extraordinar de performante, dar care se multumesc sa le foloseasca pentru task-uri de-a dreptul monotone: rulare diferite media (audio, video), creare si gestionare documente si, foarte rar, vreun joc de acum 5-6 ani care necesita nici pe sfert din toata puterea calculatorului.

Nu ma intelegeti gresit, nu ii condamn, dar nici nu ii invidiez. Cu ce ma ajuta sa am 8GB DDRAM2, daca nici macar nu stiu ce inseamna GB sau RAM? Cu absolut nimic! Si atunci de ce sa imi doresc asta?

Sunt sigur ca nici eu nu folosesc macar 50% din trasaturile placii mele de baza care este facuta in asa fel incat sa suporte foarte multe overclock-uri pe RAM si procesor dar pe care eu nu am catadicsit sa le testez vreodata, numai ca, spre deosebire de user-ul care foloseste serverul de la NASA pentru a juca Solitaire, eu sunt, totusi, capabil sa fac distinctia intre un sistem cu 512 MB DDRAM si unul cu 1GB DDRAM2.

Nu ca asta inseamna ca sunt mai destept, ci doar ca sunt...pasionat. Vorba aceea: fiecare cu pasarica lui, desi unii, trebuie sa recunoastem, au cate un stol.

Ma incanta sa vad ca un anumit joc recunoscut a fi cu “cerinte mari” in jargonul gamerilor, ruleaza pe sistemul meu cu toate detaliile posibile fara sa faca macar vreun frame sau cand rulez un joc in timp ce in background ruleaza alte 3-4 aplicatii fara sa simt vreun inconvenient.

Presupun ca la asta se reduce...si poate ar mai fi ceva: stiti cand vine un prieten pe la voi si incepeti sa discutati despre nu stiu ce noua achizitie are el...sa zicem o masina de spalat. Iar voi ii spuneti cu un aer un pic superior “ah, a mea are si....” si, eventual, va faceti autocritica (doar de ochii lumii, ca doar si asta inseamna ca buzunarul vostru e mai adanc decat al prietenului sau ca sunteti dispusi sa va asumati mai multe riscuri decat el) “dar am dat si mai mult cu…”.

Cred ca are si asta o legatura cu pasiunea aceasta si in egala masura are legatura cu faptul ca rareori, daca nu chiar niciodata, nu o sa vedeti o fata pasionata de ceea ce presupune hardware-ul unui calculator. De ce spun asta? Nu pentru ca as fi misogin, desi am fost acuzat de cateva ori, ci pentru ca este un fapt stiut ca baietii, barbatii au un spirit competitiv mult mai dezvoltat decat cel al sexului frumos.

Traducere: in timp ce doi barbati si-ar sparge capul doar ca sa demonstreze care are teasta mai tare, femeile ar chicoti pe langa ei si ar numi toata distractia asta "exces de testosteron".

Dar nu va faceti iluzii fetelor, cum ca ati fi superioare pentru ca asa cum femeile se mandresc cu sanii fermi si mari si fundul lipsit de celulita si cu forme apetisante (vorbesc despre mandria intre ele, nu ca ar recunoaste asa ceva de fata cu vreun mascul), asa ne mandrim si noi cu masini, calculatoare si…cam atat. Nu cred ca am nedreptatit pe nimeni aici. Rezultanta e una singura: barbat sau femeie, patruped (ocazional) sau biped (cu pretentii) cu totii suntem superficiali pana la urma. Si ne mandrim cu ceea ce posedam. Suntem vanitosi. Oricine nu recunoaste asta, ori e preot, ori e rupt de realitate, ori ambele.

Eu incerc sa pastrez echilibrul intre pasiunea mea si ratiunea care imi spune sa nu investesc mai mult decat o fac altii in lucruri mai folositoare. Desi, e un lucru foarte greu. Mai ales cand te ia valul si te cuprinde acea febra a upgrade-ului. Poate intr-o zi voi dispune de resursele financiare care sa imi faca acest upgrade mult mai accesibil si mai putin “dureros” la buzunar, adica sa fie cu nici un fel de sacrificiu, al meu sau al altcuiva.

Pana atunci, ramane sa gasesc echilibrul intre vechea ratiune si noua pasiune.

Le urez si celor cu mai multa pasiune si mai putina ratiune sa deschida ochii si sa vada ca nu in miile de GB ale hard disk-urilor sau in sutele de Watti ale surselor sta fericirea lor, ci alaturi de restul fiintelor care ii inconjoara.

Si, ca sa nu fiu chiar lupul moralist, uneori chiar si eu prefer sa stau in fata calculatorului decat sa port o conversatie, dar incerc sa mentin la minimum aceste intamplari si asa ar fi indicat si pentru restul…pasionatilor.

Pana vom avea cu toti acea tarie de caracter si detasare fata de noile aparitii si a fi in pas cu tehnologia, va zic doar atat: “Let’s game!” Dar aveti grija, ca iata la ce se poate ajunge: