Not out of the woods yet...

Si cand credeam ca acest capitol/sectiune din blog it's over and done, dau peste un articol care imi demonstreaza contrariul. Se pare ca strigatele mele, mai mult sau mai putin furibunde, indreptate mai mult sau mai putin inspre divinitate si alte forte supranaturale, nu sunt fara ecou si chiar sunt impartasite de cetatenii mandrei cetati a Iasiului.

Deci oamenii chiar se revolta si iau masuri impotriva celor care nu-si respecta cuvantul...Cine ar fi crezut? Eu nu! Ma obisnuisem sa fiu singurul care se bate cu pumnu-n piept si isi smulge parul din cap ca nu are internet desi am semnat un contract cu luni in urma si sa tot bat pe la usi mai mult sau mai putin inchise sau care putea sau nu fi "unse".

Mai grav pentru eRDeeSh e ca situatia se impute rau in aceasta urbe si s-ar putea sa se lase cu decizii de-a dreptul drastice. Poate si mai prost ar fi ca aceste decizii m-ar lasa pe mine din nou fara internet, ceea ce, cum ati putea banui si nu gresiti, nu imi doresc sub nici o forma sa se intample. Si nu pentru ca as fi dependent de internet, dar, sa fim seriosi, face viata mai placuta si isi dovedeste utilitatea aproape de fiecare data cand ai nevoie de el.

Intr-un fel, am senzatia ca tot noi, utilizatorii, ajungem sa platim prostia crasa a furnizorului care s-a intins mult mai mult decat ii este plapuma, iar acum nu se mai oboseste macar sa formuleze scuze pertinente, in schimb inghite cu lacomie amenzi usturatoare si posibilitatea de a-i fi inchisa pravalia printr-o hotarare venita, poate, tardiv si fara prea mare impact in ceea ce priveste imbunatatirea serviciilor furnizorilor de servicii din orice domeniu.

Si-au "furat-o" unii, intr-un anumit loc, asta nu inseamna ca se creeaza o regula, nici ca sperie pe cineva. Vorba aia, "cu o floare nu se face primavara", si atunci, automat, te intrebi: dar cu ce?

Pai, sa ma gandesc...Oare cum as proceda eu (incercand sa fiu echitabil si pe cat de obiectiv posibil)?

In primul rand nu as sta pe ganduri sa impun interdictia de a mai semna noi contracte (oricum asta trebuia facuta inca dinainte sa il semnez eu pe al meu, acum vreun an si ceva in urma). Este mai mult decat evident faptul ca RDS-ul a renuntat chiar si la a lupta sa faca fata cererii si numarului mare de contracte semnate fara posibilitatea de a le onora la timp, deci aceasta decizie este binevenita cat mai curand.

Apoi, as impune niste schimbari firmei, daca doreste sa isi continue activitatea. Niste obiective clare si precise, cu termene de respectat sub amenintarea permanente si irevocabile inchiderii activitatii pe acest teritoriu. Obiective de genul:

- un minim de angajati pentru fiecare zona, in functie de numarul de abonati existenti, plus o marja din potentialii clienti;

- timpul mediu intre defectiuni sa fie crescut la cel putin 1 luna in termen de 6 luni de la luarea deciziei;

- sa fie asigurata transparenta activitatii fata de consumator, prin informarea lor periodica in legatura cu masurile luate si cu stadiul lucrarilor (mai ales pentru persoanele afectate in mod direct);

- sa fie stabilite regulile in cazul in care furnizorul nu reuseste sa isi respecte obligatiile contractuale (asa cum utilizatorul plateste penalitati in momentul in care nu se achita de sarcini, trebuie sa fie "lovit" si furnizorul, prin regulamentul propriu, fara a mai fi nevoie de interventia Protectiei Consumatorului).

Astea sunt doar cateva din ideile care imi vin acum in minte, nu stiu daca sunteti de acord, dar mi se pare ca pot folosi pentru dezvoltarea unor adevarate obiective, masuri si decizii ce ar putea fi aplicate in cazul de fata, pentru ca, sincer, dupa ce m-am chinuit atat si am rabdat atat fara internet, mi s-ar parea o mare pierdere sa ma vad pus iar in situatia de a alege un alt furnizor care poate avea aceleasi probleme sau cu totul altele, dar cu aceleasi consecinte.

Pe final, as vrea sa spun ca eu, unul, nu am avut probleme cu conexiunea mea la internet. Dimpotriva, sunt chiar multumit. Poate ar trebui sa mentionez ca in zona mea este trasa fibra optica pana la scara blocului, deci nu poate fi vorba de retele vechi de cartier sau alte probleme de genul.

Nu ma indoiesc de existenta clientilor care prind internet dupa cum ploua sau nu afara, asa cum nu ma indoiesc de faptul ca nesimtirea acestei firme trece dincolo de intarzierile cu lunile la instalarea echipamentului pentru internet, cablu sau telefonie, dar pentru mine, cel putin, odata ce am reusit sa imi vad cablu de retea in computator, totul s-a dovedit a fi ceea ce mi-am dorit.

Deci, votul meu merge ca firma sa ramana si sa functioneze, dar sub stricta supraveghere si cu multe obiective de urmat, fara posibilitatea amanarii sau tergiversarii lor. Daca nici asa nu se descurca, atunci chiar inseamna ca trebuie sa ma orientez catre urmatoarea "tortura", dar mi-as dori ca decizia sa se extinda asupra intregii firme, nu doar filialei din Iasi. Am zis!

Dar am si un ultim mesaj pentru suckerii de la eRDeeSh:

Payback is a bitch, isn't it?

Enjoy the little things in life...

Nu stiu daca asta e vreo replica din filme au ba, poate cineva intelept a spus-o la un moment-dat, dar indiferent de sursa si origine, este indubitabil un dicton bun de urmat in viata.

De ce spun asta? Pai, in primul rand, oamenii uita un fapt esential: noi, oamenii, suntem niste „lucruri” marunte. Daca nu ma credeti, incercati sa ne comparati cu infinitul spatiului sau al timpului. Daca va e prea greu, mai reduceti putin scara si uitati-va la imensitatea Universului sau chiar a galaxiilor. Oricum, nu vreau sa tin teorii ce apartin de astrologie, fizica sau alte domenii ezoterice, ci, mai degraba, as vrea sa enumar si sa descriu pe cat pot eu de bine, lucrurile marunte de care m-am bucurat sau de care m-as bucura in orice zi, in fiecare zi.

Sa incepem de la un lucru esential pentru supravietuirea noastra ca specie (ce se vrea inteligenta), cum ar fi...aerul. De cate ori v-ati bucurat cu adevarat de o aroma (si aici nu ma refer la vreun parfum sau orice altceva asemanator), plecand de la mirosul ploii pe pamantul incins, parfumul florilor de primavara si ajungand la mirosul paginilor dintr-o carte? Marturisesc ca nu o data mi s-a intamplat sa ma scufund in aromele ce ma inconjurau, desi, in viziunea mea, acele dati au fost prea putine in comparatie cu ce mi-as dori.

Mai sus am vorbit despre toate aromele pe care le putem mirosi, dar, in goana noastra prin viata, uitam sa o facem. Exista insa momente de neuitat cand inspiri simplul aer rece, uscat, de iarna sau cel racoros si jilav al unei nopti de vara, lipsit de arome, dar fara indoiala, cel putin la fel de expresiv ca o cantoneta ascultata in timp ce luntrasul te poarta pe canalele din Venetia...

Acum imi vine in minte o singura melodie, bineinteles...iar imaginea vizuala e cat se poate de...latina...Sa va dau un indiciu, incepe asa:

”When the Moon hits your eye like a big pizza pie...”

Iar asta ma duce cu gandul la un alt lucru de care ne bucuram prea putin: vazul. Nu ma intelegeti gresit, majoritatea dintre noi pot vedea, mai bine sau mai rau, dar cati stiu sa gaseasca frumosul nu numai in privelistile deja iconice sau care au ajuns sa fie considerate un standard?

Ma refer la toate lucrurile marunte din jurul nostru pe care le ignoram desi trecem pe langa ele zi de zi poate. Exemple? Imediat: daca va ganditi bine, cu totii ati trecut si treceti pe langa o cladire cu o arhitectura deosebita care, poate, la nivelul trotuarului, nu impresioneaza, dar ar fi suficient sa ridicati privirea si sa observati detaliile ce o infrumuseteaza sau sa gasiti ceva ce multi altii inaintea voastra nu au reusit sa vada; de cate ori v-ati uitat pe cer nu ca sa vedeti daca va ploua sau cat mai are soarele pana apune, ci ca sa va bucurati de spectacolul de lumini oferit de un apus sau sa va desfatati privirea cu un feeric cer senin de noapte?; cand ati urcat ultima data pe un deal sau macar pe bloc, doar ca sa priviti luminile orasului in care locuiti?

M-am legat destul de simturile cu care ne-a inzestrat Mama Natura (nu aia de la emisiunea aia de doi bani!) si chiar nu am de gand sa le iau la rand, asa ca voi continua prin niste senzatii sau sentimente pe care le avem sau le putem avea, dar pe care le luam drept un bun dat si nu le acordam importanta cuvenita, cum ar fi...o imbratisare, sentimentul de siguranta pe care ti-l da faptul ca te poti baza pe cineva orice ar fi si cat de greu e sa gasesti acea persoana...bucuria de a savura o conversatie in compania prietenilor sau placerea de a-ti impartasi visele persoanei iubite. Si lista ar putea continua, cred ca va dati seama si singuri acum.

Nu in ultimul rand, as vrea sa va intreb: cati dintre voi apreciaza la adevarata valoare un prieten/o prietena? Iar aici nu ma refer la acei prieteni „instant” sau „de o zi”, asa-zisii „amici” pe care esti la fel de sigur ca pe nisipurile miscatoare. Vorbesc de prietenii de o viata, acei prieteni loiali pe care te poti baza indiferent ca mergi la bal sau la spital. Cineva spunea odata, impartind oamenii:
“There are two types of people: those you raise and those you can raise Hell with!”

Acei oameni alaturi de care nu ti-e frica sa inaintezi indiferent de probleme sau primejdii, acei oameni merita cu adevarat sa fie numiti prieteni si pretuiti ca atare. Prietenia nu este un lucru mic, dar sa te bucuri de ea...este un lucru marunt de care nu toti isi amintesc sa se bucure.

Iar pe final sa nu uitam sentimentul pe care l-as intitula sugestiv “home, sweet home” si care cuprinde mult mai mult decat cei patru pereti + acoperis, si anume, sentimentul ca ai un loc al tau, unde cineva te asteapta sa te intorci si unde te simti in largul tau, fara prea multe cuvinte, fara prea multe explicatii, doar relaxare...siguranta...certitudini.

Drept incheiere, va sfatuiesc sa va ganditi la lucrurile pe care le-am insirat cu stangacie aici si chiar sa adaugati altele, in comentarii, daca simtiti nevoia, iar daca nu, macar cautati lucrurile marunte din viata voastra, pe care ar trebui sa le pretuiti, dar nu o faceti sau nu o faceti indeajuns.

Just think about it...

Peeing

Now I know I haven't been around in a while and maybe you had expected something different from me now, but this will have to do. Because I have found something made of pure genius and I just felt compelled to help spreading it, as it is all just too true and funny at the same time!

So, without further adu, here it is! One of the best man-made articles I could ever stumble upon:

"(Written to a woman who accidentally walked into a men's restroom...)

Please don't feel bad, lady. It wasn't you entering the men's washroom that caused that guy to pee on the guy next to him. Hell, we do that all the time. It's rare for us guys to ever hit what we're aiming for.

Sometimes I go into the washroom, start to pee, and then just start spinning around; just so I'll make sure I hit something.

You see, something you ladies should understand by now is that men's penises have a mind of their own. A guy can go into a bathroom stall because all the urinals are being used, take perfect aim at the toilet, and his penis will still manage to pee all over the roll of toilet paper, down his left pant leg, and onto his shoe. I'm telling ya those little buggers can't be trusted.

After being married 28 years my wife has me trained. I'm no longer allowed to pee like a man, standing up. I am required to sit down and pee. She has convinced me that this is a small price to pay. Otherwise if she had gone to the toilet one more time at night and either sat on a pee soaked toilet seat, or fell right into the toilet because I forgot to put the seat down, she was going to kill me in my sleep.

Now another thing us guys don't usually like to talk about, but because you and I have become such good friends and you think I'm a classy guy, I might as well be candid with you because it's a real problem, and you ladies need to be understanding. It's the dreaded "morning wood."

Most mornings us guys wake up with two things. A tremendous desire to pee, and a penis so hard you could cut diamonds with it. Well, no matter how hard you try, you can't get that thing to bend, and if it don't bend you can't aim, well hell, if you can't aim you have no choice but to pee all over the wallpaper and that damn fuzzy toilet seat cover you women insist on putting on the toilet.

And by the way, when you use those damn fuzzy toilet seat covers, the friggin' toilet seat won't stay up by itself. So that means we have to use one hand to hold up the toilet seat and the other hand to try to control ourselves for that perfect aim.

Now sometimes, when you're newly married, (and I know the guys in here will back me up on this) you think you can get the toilet seat with that damn fuzzy thing to stay up. You jam it back and compress that fuzzy thing until the seat stays there. OK, so you start to pee, but then that compressed fuzzy starts to decompress and without warning that damn toilet seat comes flying down and tries to whack off your weenie.

So us guys will not lift a toilet seat with a fuzzy, it's just not safe. I tried to delicately explain this morning situation to my wife. I told her look, it won't bend. She said, "Sit down like I told you to do all the rest of the time." OK. I tried sitting down on the toilet with "morning wood."

Well, it's very hard to get it bent under the toilet seat, and before I could manage it, I had peed all over the bath towels hanging on the wall across the room. Now, even if you are sitting down and you can get it forced down under the toilet seat, when you start to pee the pee shoots out from the crack between the bottom of the toilet seat and the top of the bowl. You pee all over the back of your knees and it runs down the back of our legs on to that damn matching fuzzy horseshoe rug you keep putting on the floor in front of the toilet.

I have found the only effective maneuver to deal with this morning urinary dilemma is to assume the flying superman position laying over the toilet seat.

This takes a great deal of practice, perfect balance, and split time precision but it's the only sure way to get all the pee in the bowl during the first morning pee.

So you ladies have to understand that us men are not totally to blame. We are sensitive to your concerns about hygiene and bathroom cleanliness, but there are times when things just get beyond our control.

It's not our fault, it's just Mother Nature.Now, if it was Father Nature, there wouldn't have been a problem!"

In the end, all I can say is that I dedicate this to all the women out there that can't get it in their head that peeing underneath, while sitting, is a lot easier than peeing in front, while standing!

Proof of life...

Daca tot e la moda faza asta cu copy/paste, hai sa profit de ea si sa dau un semn ca nu am decedat mortal la vreo intersectie unde se intretaie, peste drum de fostu'. Deci, ca sa revin, desi au preluat-o multi, o sa o postez si eu acilea, pe blog la eu...si anume...statusurile manelistilor:

-Pe turbosistem (available)

-Numar bani (busy)

-la Miss Piranda (stepped out)

-Întorc caseta si vin (be right back)

-Îmi astept dedicatia pe Taraf (not at my desk)

-Ascult muzica la telefon (on the phone)

-Dusmanii pândeste (invisible to everyone)

-Blestem si plâng (offline)

Acu' uitati-va repede in lista si vedeti "care este"...pe turbosistem!

Maxi-ul sinucigasilor

Moto: "In the land of the blind, the one-eyed man is king!"

Cei care nu avem norocul sau nu am fost binecuvantati ca tata sa fie implicat in politica si, in consecinta, nu avem doua perechi de roti si un volan cu care sa ne deplasam in sus si in jos, omorand nevinovati pe trotuar, suntem, bineinteles, nevoiti sa folosim mijloacele de transport in comun sau, cum mi-ar placea sa le denumesc, moartea pe patru roti.

Nu neaparat ca as muri cand merg cu ele, dar sa zicem ca ii inteleg pe cei care au experimentat pe proprie piele ceea ce americanii denumesc in stramosescul grai pe care il citau si grecii “near death experience”.

Nu se poate ca, dintre mojicii care folosesc aceste mijloace de livrare a mortii in grupuri de cate 40, sa fie vreunul sa nu fi spus sau auzit macar o data expresia: “mai incet, dom’ne, ca nu transporti cartofi!”. Sincer, nu inteleg expresia (si fac o MARE paranteza si spun ca nu e vorba ca nu as intelege ca omul zice “frate, cartoful nu pateste nimic daca acum e lipit de bord si peste doua minute se zbate sa isi scoata manerul de la usa din spate dintre “cute”, dar ma refeream…in fine, ziceam si eu, ca desi traiesc aici si, cel mai probabil tot aici – in Moldova n.a – o sa imi putrezeasca oasele, inca raman uimit de cum se traieste si vorbeste in aceasta zona – unii ma uimesc mai mult sau chiar cu mult mai mult decat altii), si revin, si repet ca nu inteleg expresia, dar tare mi-as dori ca, uneori, sa ii condamn pe soferii acestor mijloace de genocid cu optiunea de sinucidere la moarte prin…nu lapidare…prin bataia cu cartofi pana la moarte. DA! Cred ca asta ar fi o metoda perfect adaptata la cazul de fata.

Cum sa nu iti vina sa mergi 4 kilometri pe jos pana acasa cand vezi cum soferul ignora pur si simplu regulile de circulatie, semnele, ceilalti participanti la trafic si chiar minimele norme de siguranta atunci cand se strecoara de-a dreptul milimetric printre un tir si un tramvai, ca sa nu va spun, „dracii” mei, ca ma numar printre putinii (in numar de vreo 12 ca atatia erau in momentul ala cu mine) care au reusit sa mearga la ora 17 si 20 – ca sa nu existe dubii ca ar fi AM sau PM – sa mearga pe contrasens pe Copou in timp ce doua coloane de masini isi asteptau linistite randul sa intre in intersectia de la Fundatie si nu oricum, ci cu ditamai Mercedes Benz Sprinter-ul, vede-i-as usile piese de schimb la cimitirul de masini, iar pe sofer la Socola, odihni-s-ar langa Ralu Pilif (una din doua, sincer nu imi pasa in ce ordine sau cum).

M-am saturat sa ridic rugi fierbinti catre divinitate cand eu nici macar nu cred ca are cine sa le auda inainte sa ma urc in maxi si stiti ce ma streseaza la culme?

Sincer, vorbesc despre renumitul si mult-iubitul maxi 6 (de-al dracu’ nu o sa ii zic asa cum toti cei care au venit de mai putin de jumatate de an in Iasi il stiu, numa’ sa va vad cum va chinuiti sa va dati seama despre ce vorbesc), care, asa cum tot locuitorul acestui mare oras stie, are un mers al lui, propriu si inalienabil, de a merge cu incredibila viteza „mort inainte” cat este la inceputul traseului si accelereaza la warp 10 atunci cand toate benzile de pe toate sensurile, inclusiv trotuarul este ocupat, dar el are de gand sa se „strecoare” printre ceilalti participanti la trafic de parca ar merge cu scuterul, alta inventie de-a dreptul de rahat, care scoate mai mult fum si zgomot decat se misca, dar despre asta poate ma voi lega altadata.

Care este logica acestor soferi care pleaca la intervale de minim 15 minute intre ei de se misca cu viteza melcului turbat la inceputul traseului? Sa indrazneasca vreunul sa imi spuna ca fac asta ca sa se adune oameni in statie, ca trag eu de volanul maxi-ului si il alerg pe trotuar cu 100 la ora (ca asta e viteza standard cand isi da seama omul ca nu are cum sa dureze 1 ora jumate o cursa de la cap la cap).

Pai cum nu se aduna oameni daca pana pleaca porcul de la capat dureaza o juma’ de ora? Mai simte nevoia sa mearga – nu pe liber ca ar prinde viteza, ci – in frana de motor ca sa...chiar asa! Ca sa ce? Ca sa te oftice la culme si sa iti inghete mucii-n nas si aeru-n urechi pana vine dobitocul care mai are si tupeul sa nu iti taie bilet?!? Ca sa te invete sa mergi pe jos sau sa te ambitioneze sa iti iei trotineta?

Sunt multe lucruri de spus despre cursele astea care devin o adevarata aventura atunci cand lacomia (de a baga cel putin 50 de oameni intr-o masina care este prevazuta cu 14+1 locuri pe scaune) si teribilismul soferului (care daca nu este, ar trebui sa fie dependent de Need For Speed si goneste prin trafic la fel ca oricare alt conducator...de motocicleta).

Lucruri cum ar fi sa auzi cum iti paraie oasele cand vreun temerar se impinge cu mult avant sa se urce in atmosfera – la propriu – sufocanta din maxi si nu se da in spate de la a arunca vreo batranica din masina atunci cand nu are loc. Lucruri cum ar fi sa te rogi la toti sfintii ca persoana care tocmai a trecut pe langa tine la juma’ de metru si ti-a pus nasul la respect (adica oriunde altundeva decat in directia din care vine ea) sa nu se aseze sau sa se opreasca langa tine, mai ales cand toti cei care urca nu pot face altceva de cat sa se tina cu mainile ridicate de bara care scartie din toate incheieturile, sustinand de doua ori greutatea masinii in carne vie.

Daca voi vedea ca acest mijloc de tortura va disparea din trafic si va fi inlocuit de niste autobuze sau microbuze de stat, voi strange bucuros mana celui responsabil, fie el si Hitler.

Daca nici asta nu va arata cam la ce stadiu de disperare m-au putut aduce aceste doze de fatalitate luate cu regularitate, in fiecare zi lucratoare lasata pe fata Pamantului, atunci nu stiu ce v-ar putea convinge. V-as ura sa ajungeti sa simtiti pe propria piele, dar mi-e ca sunt destui dintre voi care au simtit asta deja si s-ar putea sa imi fie frica sa mai merg pe strada.

Daca aveti de gand sau sunteti constransi sa folositi in continuare maxi-stresul 6, va rog fierbinte sa va faceti testamentul dinainte, ca nu se stie pe mana carui sofer maniac ajungeti si s-ar putea sa va para rau ca nu i-ati lasat si lui ceva...cum ar fi grenada ofensiv-defensiva (ca la Jean Monet), dar, atentie!, nu cumva sa ii lasati si cuiul!!!

Eu planuiesc, daca se intampla sa ajung vreodata sa fiu condamnat la moartea pe scaunul electric, sa am ca ultima dorinta sa il tin in poala pe soferul din seara asta, iar el sa o tina in brate pe o anumita „colega” de camera pe care, spre binele ei, sper sa nu o mai intalnesc...in viata.

Pentru cei care stiu despre ce vorbesc, va doresc noroc si bafta multa in continuare, iar pentru fericitii care nu au treaba cu toate lucrurile astea, bucurati-va si multumiti oricarei forte in care credeti ca nu v-a adus in situatia sa simtiti ca nu gasiti destule injuraturi in limba romana ca sa ii laudati pe unii bezmetici care au impresia ca ii va proteja „forta” ca pe Luke din Star Wars, atunci cand se afla pe sosea!

Numai bine si, cum spune un foarte bun prieten de-al meu, tineti pe dreapta!

O groaza de lucruri stupide intr-o tara tampita, plina de idioti

Printre toate rahaturile, porcariile, gunoaiele si mizeriile pe care trebuie sa le suportam in Romanica, iata ca se mai gaseste cate unul...(nu spun ce) mai cu mot. Tzacalin Popescu-Cariceanu s-a gandit in infinita-i intelepciune sa mentina cu orice pret (atata timp cat pretul este suportat tot de popor, unitar, ca stat) una dintre cele mai mari ineptii pe care nici un alienat mintal cu deficiente de atentie si Alzheimer nu ar fi putut-o debita: taxa de prima inmatriculare.

Sa vedem logica lor (oficiala/declarata): in Romania intra prea multe masini vechi (deci care polueaza atmosfera). Daca punem o taxa aproape prohibitiva (uneori chiar exagerata si ne-conforma cu realitatea) inmatricularii acestor autoturisme, oamenii vor evita sa le cumpere si se vor indrepta catre masini noi sau, poate chiar (in ultima instanta si cu cutitul la beregata), la Logan!

Logica reala spune asa: taxa respectiva este discriminatorie. De ce? Simplu! Pentru ca in Uniunea Europeana nu exista o asemenea tampenie debitata de un cretinoid cu pretentii de ministru si se creaza astfel o discrepanta intre autovehiculele noi, autohtone (daca pot fi numite autovehicule) si cele second-hand, de import. In esenta, principiile economiei de piata (pe care pretindem ca o avem) nu sunt respectate.

Haideti sa vedem ce sta in spatele logicii declarate: nu imi este foarte clar, dar, stiu si eu ca, in Romanica, interesul poarta fesul. Mai mult decat atat, interesele financiare guverneaza politicul, deci, in spatele acestei decizii nu stau nici miile de locuri de munca pierdute de Dacia in cazul anularii taxei, nici SO grija pentru mediul inconjurator (care tot nu am priceput cum ar fi protejat daca se incaseaza 6-700 de milioane de euro la buget si sunt folositi pentru finantarea celorlalte ministere, in niciun caz pentru Ministerul Mediului).

Adevarul, dragii mei, este ca „cineva” are foarte mari castiguri din partea, sa zicem...Citroen. Tot acel cineva este papusa finantatorilor din lumea automobilelor care isi doresc o piata de desfacere neintinata de second-hand-urile ieftine si poate chiar mai bune (desi nu neaparat) decat, sa zicem...Loganul autohton.

Dar ce ne facem cand logica, fie ea declarata, oficiala, fie ea ascunsa si plina de mister, incalca orice principiu al...logicii?

Va intrebati cum asa? Simplu: respectiva taxa scade pe masura ce vechimea autoturismului creste. Nu ma credeti? Puteti verifica si singuri jucandu-va cu niste valori in acest calculator online.

Deci, sa inteleg, ca daca masina are 2 ani in plus, polueaza mai putin? Poate doar in mintea domnului prim-ministru Soriceanu-grosceanu alias Tzacalin, unde, probabil 4 mai mic decat 3.

Peste toate aceste inadvertente si neconcordante, mai se adauga ceva: un aradean, probabil ca ati citit, a castigat un proces cu Finantele statului roman prin care a dovedit ca taxa de prima inmatriculare auto este ilegala. Tribunalul insusi a decis ca aceasta gogomanie incalca doua tratate europene (inclusiv tratatul de aderare al tarii noastre la spatiul comunitar).

Intrebarea mea este: de ce nu s-a mers mai departe? Nu stiu eu foarte bine cum functioneaza lucrurile astea, dar cineva ar fi trebuit sa se autosesizeze si sa puna in vedere Parlamentului, ca Justitia (aia oarba si cu balanta intr-o mana si sabia in cealalta) e de alta parere decat Legislativul si ca legislativul ar trebui sa isi dea seama ca se contrazice singur prin...nerespectarea LEGII. Cartonas galben, Legislativului.

Eu stiu ca in Constitutie, exista ceva care se cheama Avocatul Poporului. Aceasta institutie miraculoasa (dupa parerea unora chiar inexistenta in cotidian) ar trebui sa apere, sprijine si sa impuna chiar, interesele poporului roman. Unde este domnul Ioan Muraru (asa il cheama, am aflat si eu de curand de pe acest site facut la misto http://www.avp.ro/) in toata aceasta ecuatie? Probabil in spatele biroului, acolo unde este platit sa stea si sa nu faca nimic din ceea ce scrie in dreptul institutiei sale in Constitutie. Ori asta, ori undeva prin Insulele Canare, intr-o mica vizita de lucru sau poate prin Bali, la schimb de experienta pe banii fraierilor de contribuabili.

Toate acestea fiind spuse, de fapt nu am rezolvat nimic. Am adaugat doar o voce miilor de romani care urla ca din gura de sarpe ca sunt jecmaniti pe degeaba si ca ni se baga pe gat taxe pe care nici macar Parlamentul European nu le aproba, ba, dimpotriva, tine mortis sa le anulam.

Atata timp cat un prim-ministru are tupeul sa spuna ca aceasta taxa este conceputa pentru a proteja mediul, iar pe de alta parte recunoaste ca nici un chior nu a ajuns in bugetul ministerului cu pricina si sa zambeasca fara ca vreun microfon, o camera sau orice alt obiect contondent sa zboare catre mutra lui de demagog manat de interese financiare si meschine, eu nu pot crede ca aceasta este tara in care acum 19 ani poporul s-a ridicat impotriva dictatorului si a facut asa-numita revolutie.

Sa recunoastem: nu suntem altceva decat niste oi, pe care orice dobitoc cu functie de conducere in stat le poate indrepta in ce directie vrea (inclusiv in prapastie) fara ca vreuna sa arate cel mai mic semn de impotrivire.

Vocea poporului este egala cu zero barat, chiar daca se gaseste cineva sa comenteze vreo decizie sau bir pe care stralucitii nostri conducatori o implementeaza volens nolens. Nici macar presa, „a cincea putere in stat”, nu poate face nimic decat sa fie scribul care consemneaza in mod civilizat evenimentele condamnate de un popor intreg.

Mai am o singura intrebare: pana cand? Pana cand ne vom lasa calcati in picioare si sa isi bata joc de noi orice afacerist ajuns in pozitia de ministru? Pana cand vom tolera tupeul cu care ni se spun lucruri de-a dreptul fara sens pentru a motiva decizii cu totul lipsite de logica? Pana cand...?

In momentul de fata sunt multi care ar dori sau care ar face cu mana lor ca prim-dobitocul tarii sa aiba inca un accident de motocicleta din care sa aiba nevoie de spitalizare tot restul vietii. Parerea mea e ca va irositi dorintele de Craciun degeaba, pentru ca daca ar disparea el, nu ar disparea si problema. Adevarul e ca nimic nu ar schimba problema.

Cineva sa ne aduca un despot la conducere, macar atunci am sti de ce traim in bezna si nu ridica nimeni vocea care oricum nu este auzita de nimeni. Asa nu ar trebui sa ne mintim ca avem putere de decizie si ca ne controlam viitorul in timp ce banii invart legea pe orice parte ii convine si de cate ori este nevoie.

Inca ceva: cred ca aceasta taxa nu este nici de mediu, nici fiscala. Cred ca aceasta taxa ar trebui sa poarte numele celui mai fervent sustinator si ar trebui sa fie cunoscuta de toti ca TAXA TARICEANU.

Pe final, ii dedic lui Tariceanu un mic blestem marca George Carlin:

May the forces of evil get confused on the way to your house!

PS: Voi adauga in comentarii o parte din ceea ce au avut de spus alti muritori de rand, contribuabili din aceasta tara fermecatoare, ca raspuns la articolele online ce anunta mentinerea taxei intr-o forma cosmetizata sau nu.

Lav Stori...ce sa mai?

Nu stiu ce as mai putea spune ca au spus-o prea bine baietii astia. Multumesc lui...Dorian ca mi-a "deschis ochii" in privinta acestui clip.