In memoria lui Danila Petrisor-Tiberiu cunoscut de colegi si prieteni ca “Tiby” si “Tibita” pentru familie. Pentru acest tanar care a refuzat sa arate vietii cate are de oferit!
According to the country you live in, the circumstances and the nature of your relationships, life can worth more or less. To you, or to others.
Daca nu ati inteles mare lucru din ceea ce am spus mai devreme, nu va speriati! Nu sunteti dislexici! Era doar o tentativa de filosofie asupra valorii vietii care, dupa cum v-ati dat seama, probabil ca a esuat lamentabil.
Si, totusi: ce inseamna viata?
In afara ca este unul din cele mai mari mistere ale lumii contemporane si un lucru foarte greu de definit fara a folosi logica circulara (de tipul: viata este ceea ce traieste), viata este ceea ce ne da capacitatea de a fi fiinte rezonabile si de a cunoaste atatea lucruri pe care, ca obiecte, nu le-am putea percepe. Probabil ca v-am pierdut si aici.
Viata sau, mai degraba, moartea inseamna pentru presa o foarte buna modalitate de a obtine audienta. Singura mea intrebare este: care este limita dintre a-ti face slujba si a patrunde cu forta in viata unor oameni loviti cum nu se poate mai rau de soarta cruda? Unde este limita decentei si unde incepe datoria de a cauta senzationalul? Oare scopul scuza cu adevarat mijloacele?
Daca doriti cu adevarat sa fiti respectati, voi, jurnalistii, incercati mai intai sa aratati minimul de decenta si sa va ganditi totusi la sentimentele oamenilor pe care acum ii vedeti ca simple reportaje de senzatie! Iar daca aveti pretentia ca sunteti profesionisti, asigurati-va macar ca ceea ce scrieti este adevarul si nu va mai dati cu presupusul pentru a ruina si viata altora! In goana voastra pentru senzational relatati multe lucruri din auzite sau cu totul pe langa subiect, de dragul de a avea un articol publicat pe un subiect "incendiar", cand ar trebuie sa simtiti responsabilitatea lucrurilor pe care le dati spre citire publicului. Se cheama integritate si rigurozitate. Pe langa aceste doua lucruri care nu ar trebui sa lipseasca unui jurnalist, se adauga moralitate si decenta. Ati auzit de ele? Parerea mea este ca va lipsesc cu desavarsire! De ce? Simplu:
Cu ce drept incearca reporterul sa bage microfonul in fata unui tata, a unui frate sau a unei mame indurerate de pierderea fiului? Cu “libertatea presei”? Daca asta este cazul, eu zic sa ne intoarcem la comunism! Serios! Atunci reporterii nu aveau alta datorie decat de a prezenta stirile de interes national, nu moartea unui tanar ce avea toata viata inainte. Si in nici un caz durerea care nu cunoaste limite a familiei sale. Despre asta mai puteti citi si aici.
Sa incerc sa fiu mai explicit: acum o saptamana, un tanar, de 23 de ani, se decide, cel mai probabil manat de aburii alcoolului, sa incerce sa zboare de la etajul caminului in care sta. Rezultatul: moarte instantanee la impactul cu solul datorita fracturarii coloanei vertebrale si, probabil, a unei fracturi craniene si multiple hemoragii interne.
Intrebarea: de ce nu a stiut acest tanar sa isi pretuiasca mai mult viata, familia si tot ceea ce il inconjoara? De ce vointa lui de a trai si instinctul sau de conservare nu au reusit sa il opreasca sa faca acest gest nebunesc?
Recunosc, chiar cu cateva luni inainte de a absolvi din minunatul nostru invatamant “superior” simteam deja o neliniste si framantari ale cugetului pentru ca urma cu adevarat sa pasesc in viata. Sau asa credeam eu – ca o sa imi incep in sfarsit viata.
Dar aici nu discutam despre mine, desi nici chiar cele mai negre ganduri in legatura cu viitorul meu vazut din momentul respectiv nu m-ar fi impins de pe pervazul acelui geam de la etajul 3 si atunci din nou intreb: ce l-a putut determina pe jovialul student care tocmai isi terminase lucrarea de licenta si nu mai avea nici o grija, sa faca asa ceva?
Bineinteles ca raspunsul nu il poate detine decat el, din moment ce nu a fost un act cu adevarat voit (avand in vedere ca alcoolul i-a influentat in mod vadit judecata) si, ca urmare, nu a lasat un bilet asa cum ar face-o un sinucigas.
Iata ce este viata: o fractiune de secunda care te impiedica sa vezi toate motivele pentru care merita sa pasesti in continuare pe drumul cautarii implinirii profesionale, sentimentale si, nu in ultimul rand, materiale. Sau cel putin asta a reprezentat pentru el.
Ceea ce ar fi trebuit sa ii arate aceste lucruri a lipsit in acel moment, iar frica de moarte a fost si ea amortita de aburii alcoolului care, fara stirea lui, au preluat controlul. O neatentie care l-a costat foarte scump.
Din punctul meu de vedere, acest tanar, pe care, nu l-am cunoscut personal niciodata, a fost o victima. El a fost cu adevarat aruncat pe geam, dar nu de o mana criminala, ci de mainile invizibile ale unei inventii a omului care, alaturi de tutun si SIDA, nu ar fi trebuit niciodata sa vada lumina zilei: alcoolul.
O inventie cu adevarat diabolica ce este pentru multi o solutie si o problema in acelasi timp. Poate fi vazut ca un refugiu atunci cand esti suparat sau trist, poate fi un mod de a sarbatori atunci cand esti bucuros sau vrei sa te inveselesti. Ceea ce uitam, cateodata, este ca el este responsabil pentru prea multe rele ca sa ne lasam in voia lui indiferent de dispozitia pe care o avem. El poate face lucruri grozave printre care se numara si a uita ca viata este cel mai de pret lucru pe care il avem.
Viata merita traita! Buna sau rea, cu totii suntem constienti ca este un dar al naturii (daca nu al divinitatii) si ca nu trebuie irosit. Cioran spunea: “omul este cel mai scurt drum dintre viata si moarte”, de aceea trebuie sa traim intens aceasta clipa din viata Universului si sa incercam sa o facem eterna prin “mostenirea” pe care o lasam in urma noastra. Fie ca este vorba de capodopere de arta sau pur si simplu, mici lucruri menite sa le aminteasca altora ca am fost, candva parte din viata lor, fie ca vom incerca sa invingem moartea si sa traim prin intermediul odraslelor pe care le lasam sa continue cautarea eterna a fericirii si a scopului pentru care ne aflam pe acest pamant.
Nu multi pot spune cu mana pe inima ca au exact viata pe care si-au dorit-o sau ca au gasit fericirea si implinirea suprema. Majoritatea nici nu isi dau seama ca asta cauta. Si sunt putini cei care isi doresc sa puna capat, intr-un mod abrupt, acestei aventuri pe drumul autorealizarii.
Fiecare vede in mod diferit viata. Si fiecare are un mod propriu de a si-o trai, precum cu totii avem un mod propriu de a muri, desi, cum spunea cineva odata: “cu totii murim asa precum ne-am nascut: singuri”.
Inainte de a face vreun gest necugetat ca al acestui tanar va rog sa va ganditi ca sunt destule argumente pentru a trai si a incerca aventura vietii, desi uneori obstacolele pot parea insurmontabile. In amintirea lui si din respect pentru viata, incercati sa profitati de toate oportunitatile care vi se dau, iar obstacolele vor ceda la un moment-dat sau altul! Tot ce trebuie sa faceti este sa va dati o sansa sa vedeti lumea in care traiti si care va poate ajuta sa va impliniti ceea ce numiti vise. Sfatul meu: nu va multumiti cu visele, atingeti-le!
Sunt sigur ca acest student al vietii daca ar putea, ar regreta ceea ce a facut si, daca i s-ar da o a doua sansa, nu ar mai proceda deloc asa, ba, din contra: ar face ceea ce orice tanar cu viata inainte si-ar dori: si-ar privi destinul in ochi si i-ar spune “Sa incepem!”
Sper sa iti fi gasit raspunsurile si pacea acolo sus si, poate, vei fi iertat de cei din jur si de Cel de Sus! Odihneste-te in pace!
Iar tie, cititorule ce poate cauti raspunsul la intrebarea “What is life?”, iata ce cred eu: Life is what you make of it! Good or bad, easy or harsh, it’s yours to model and to transform into whatever you’ve dreamed of! This is what life is to me, but, in the end, all you should really be asking yourself is:
WHAT IS LIFE TO YOU?
