Back in the game? We'll see about that!

Si dupa lupte seculare, care au durat vreo 9 luni (n-am stat sa calculez exact deci marja de eroare e de +/- 1 an), iata ca minunea se produce! Dupa cate imi dau seama, se pare ca scriu un articol!

De mult timp imi doresc sa revin in..."joc", dar mai mereu ma las pagubas. Ba ca nu am timp, ba ca nu am subiect demn de povestit pe blog, ba ca nu mai stiu ce. Cred ca adevarul e ca sunt prea lenes. Dar daca stau bine si ma gandesc, de cand imi trebuie mie subiect ca sa scriu ceva pe blog? Ca doar e al meu si nu trebuie sa ma justific in fata nimanui si daca tot il am, macar sa il folosesc, pentru ca m-am saturat sa ma uit pe blogurile altora precum copilul se uita in vitrina cu dulciuri!

De cand nu am mai scris, am vazut ca s-a inchis si blogul meu preferat, dar inca sper ca nu e definitiv si irevocabil, ca nu am mai plans de cand eram mic si nu as vrea sa incep acum. Asa ca, pe aceasta cale, imi fac curaj sa-i dau un branci bunului prieten Cosmin, cu mesajul: "Nu te lasa pe tanjeala, ca nu te las eu!"

Cat despre mine, nu fac legamant de sange ca o sa incep sa postez ca nebunul, de 10 ori pe zi cu tot felul de nimicuri, dar sper din tot sufletul ca inceputul e mai greu si sa continui sa poluez internetul cu gandurile mele mai mult sau mai putin alambicate, exprimate mai mult sau mai putin in romana si, de ce nu, poate chiar in olandeza, ca, vorba aia: "When in Rome, do as the Romans!".

Pentru cine s-o mai nimeri pe aici sa vada ce am scris... A bon entendeur, salut!

Not out of the woods yet...

Si cand credeam ca acest capitol/sectiune din blog it's over and done, dau peste un articol care imi demonstreaza contrariul. Se pare ca strigatele mele, mai mult sau mai putin furibunde, indreptate mai mult sau mai putin inspre divinitate si alte forte supranaturale, nu sunt fara ecou si chiar sunt impartasite de cetatenii mandrei cetati a Iasiului.

Deci oamenii chiar se revolta si iau masuri impotriva celor care nu-si respecta cuvantul...Cine ar fi crezut? Eu nu! Ma obisnuisem sa fiu singurul care se bate cu pumnu-n piept si isi smulge parul din cap ca nu are internet desi am semnat un contract cu luni in urma si sa tot bat pe la usi mai mult sau mai putin inchise sau care putea sau nu fi "unse".

Mai grav pentru eRDeeSh e ca situatia se impute rau in aceasta urbe si s-ar putea sa se lase cu decizii de-a dreptul drastice. Poate si mai prost ar fi ca aceste decizii m-ar lasa pe mine din nou fara internet, ceea ce, cum ati putea banui si nu gresiti, nu imi doresc sub nici o forma sa se intample. Si nu pentru ca as fi dependent de internet, dar, sa fim seriosi, face viata mai placuta si isi dovedeste utilitatea aproape de fiecare data cand ai nevoie de el.

Intr-un fel, am senzatia ca tot noi, utilizatorii, ajungem sa platim prostia crasa a furnizorului care s-a intins mult mai mult decat ii este plapuma, iar acum nu se mai oboseste macar sa formuleze scuze pertinente, in schimb inghite cu lacomie amenzi usturatoare si posibilitatea de a-i fi inchisa pravalia printr-o hotarare venita, poate, tardiv si fara prea mare impact in ceea ce priveste imbunatatirea serviciilor furnizorilor de servicii din orice domeniu.

Si-au "furat-o" unii, intr-un anumit loc, asta nu inseamna ca se creeaza o regula, nici ca sperie pe cineva. Vorba aia, "cu o floare nu se face primavara", si atunci, automat, te intrebi: dar cu ce?

Pai, sa ma gandesc...Oare cum as proceda eu (incercand sa fiu echitabil si pe cat de obiectiv posibil)?

In primul rand nu as sta pe ganduri sa impun interdictia de a mai semna noi contracte (oricum asta trebuia facuta inca dinainte sa il semnez eu pe al meu, acum vreun an si ceva in urma). Este mai mult decat evident faptul ca RDS-ul a renuntat chiar si la a lupta sa faca fata cererii si numarului mare de contracte semnate fara posibilitatea de a le onora la timp, deci aceasta decizie este binevenita cat mai curand.

Apoi, as impune niste schimbari firmei, daca doreste sa isi continue activitatea. Niste obiective clare si precise, cu termene de respectat sub amenintarea permanente si irevocabile inchiderii activitatii pe acest teritoriu. Obiective de genul:

- un minim de angajati pentru fiecare zona, in functie de numarul de abonati existenti, plus o marja din potentialii clienti;

- timpul mediu intre defectiuni sa fie crescut la cel putin 1 luna in termen de 6 luni de la luarea deciziei;

- sa fie asigurata transparenta activitatii fata de consumator, prin informarea lor periodica in legatura cu masurile luate si cu stadiul lucrarilor (mai ales pentru persoanele afectate in mod direct);

- sa fie stabilite regulile in cazul in care furnizorul nu reuseste sa isi respecte obligatiile contractuale (asa cum utilizatorul plateste penalitati in momentul in care nu se achita de sarcini, trebuie sa fie "lovit" si furnizorul, prin regulamentul propriu, fara a mai fi nevoie de interventia Protectiei Consumatorului).

Astea sunt doar cateva din ideile care imi vin acum in minte, nu stiu daca sunteti de acord, dar mi se pare ca pot folosi pentru dezvoltarea unor adevarate obiective, masuri si decizii ce ar putea fi aplicate in cazul de fata, pentru ca, sincer, dupa ce m-am chinuit atat si am rabdat atat fara internet, mi s-ar parea o mare pierdere sa ma vad pus iar in situatia de a alege un alt furnizor care poate avea aceleasi probleme sau cu totul altele, dar cu aceleasi consecinte.

Pe final, as vrea sa spun ca eu, unul, nu am avut probleme cu conexiunea mea la internet. Dimpotriva, sunt chiar multumit. Poate ar trebui sa mentionez ca in zona mea este trasa fibra optica pana la scara blocului, deci nu poate fi vorba de retele vechi de cartier sau alte probleme de genul.

Nu ma indoiesc de existenta clientilor care prind internet dupa cum ploua sau nu afara, asa cum nu ma indoiesc de faptul ca nesimtirea acestei firme trece dincolo de intarzierile cu lunile la instalarea echipamentului pentru internet, cablu sau telefonie, dar pentru mine, cel putin, odata ce am reusit sa imi vad cablu de retea in computator, totul s-a dovedit a fi ceea ce mi-am dorit.

Deci, votul meu merge ca firma sa ramana si sa functioneze, dar sub stricta supraveghere si cu multe obiective de urmat, fara posibilitatea amanarii sau tergiversarii lor. Daca nici asa nu se descurca, atunci chiar inseamna ca trebuie sa ma orientez catre urmatoarea "tortura", dar mi-as dori ca decizia sa se extinda asupra intregii firme, nu doar filialei din Iasi. Am zis!

Dar am si un ultim mesaj pentru suckerii de la eRDeeSh:

Payback is a bitch, isn't it?

Enjoy the little things in life...

Nu stiu daca asta e vreo replica din filme au ba, poate cineva intelept a spus-o la un moment-dat, dar indiferent de sursa si origine, este indubitabil un dicton bun de urmat in viata.

De ce spun asta? Pai, in primul rand, oamenii uita un fapt esential: noi, oamenii, suntem niste „lucruri” marunte. Daca nu ma credeti, incercati sa ne comparati cu infinitul spatiului sau al timpului. Daca va e prea greu, mai reduceti putin scara si uitati-va la imensitatea Universului sau chiar a galaxiilor. Oricum, nu vreau sa tin teorii ce apartin de astrologie, fizica sau alte domenii ezoterice, ci, mai degraba, as vrea sa enumar si sa descriu pe cat pot eu de bine, lucrurile marunte de care m-am bucurat sau de care m-as bucura in orice zi, in fiecare zi.

Sa incepem de la un lucru esential pentru supravietuirea noastra ca specie (ce se vrea inteligenta), cum ar fi...aerul. De cate ori v-ati bucurat cu adevarat de o aroma (si aici nu ma refer la vreun parfum sau orice altceva asemanator), plecand de la mirosul ploii pe pamantul incins, parfumul florilor de primavara si ajungand la mirosul paginilor dintr-o carte? Marturisesc ca nu o data mi s-a intamplat sa ma scufund in aromele ce ma inconjurau, desi, in viziunea mea, acele dati au fost prea putine in comparatie cu ce mi-as dori.

Mai sus am vorbit despre toate aromele pe care le putem mirosi, dar, in goana noastra prin viata, uitam sa o facem. Exista insa momente de neuitat cand inspiri simplul aer rece, uscat, de iarna sau cel racoros si jilav al unei nopti de vara, lipsit de arome, dar fara indoiala, cel putin la fel de expresiv ca o cantoneta ascultata in timp ce luntrasul te poarta pe canalele din Venetia...

Acum imi vine in minte o singura melodie, bineinteles...iar imaginea vizuala e cat se poate de...latina...Sa va dau un indiciu, incepe asa:

”When the Moon hits your eye like a big pizza pie...”

Iar asta ma duce cu gandul la un alt lucru de care ne bucuram prea putin: vazul. Nu ma intelegeti gresit, majoritatea dintre noi pot vedea, mai bine sau mai rau, dar cati stiu sa gaseasca frumosul nu numai in privelistile deja iconice sau care au ajuns sa fie considerate un standard?

Ma refer la toate lucrurile marunte din jurul nostru pe care le ignoram desi trecem pe langa ele zi de zi poate. Exemple? Imediat: daca va ganditi bine, cu totii ati trecut si treceti pe langa o cladire cu o arhitectura deosebita care, poate, la nivelul trotuarului, nu impresioneaza, dar ar fi suficient sa ridicati privirea si sa observati detaliile ce o infrumuseteaza sau sa gasiti ceva ce multi altii inaintea voastra nu au reusit sa vada; de cate ori v-ati uitat pe cer nu ca sa vedeti daca va ploua sau cat mai are soarele pana apune, ci ca sa va bucurati de spectacolul de lumini oferit de un apus sau sa va desfatati privirea cu un feeric cer senin de noapte?; cand ati urcat ultima data pe un deal sau macar pe bloc, doar ca sa priviti luminile orasului in care locuiti?

M-am legat destul de simturile cu care ne-a inzestrat Mama Natura (nu aia de la emisiunea aia de doi bani!) si chiar nu am de gand sa le iau la rand, asa ca voi continua prin niste senzatii sau sentimente pe care le avem sau le putem avea, dar pe care le luam drept un bun dat si nu le acordam importanta cuvenita, cum ar fi...o imbratisare, sentimentul de siguranta pe care ti-l da faptul ca te poti baza pe cineva orice ar fi si cat de greu e sa gasesti acea persoana...bucuria de a savura o conversatie in compania prietenilor sau placerea de a-ti impartasi visele persoanei iubite. Si lista ar putea continua, cred ca va dati seama si singuri acum.

Nu in ultimul rand, as vrea sa va intreb: cati dintre voi apreciaza la adevarata valoare un prieten/o prietena? Iar aici nu ma refer la acei prieteni „instant” sau „de o zi”, asa-zisii „amici” pe care esti la fel de sigur ca pe nisipurile miscatoare. Vorbesc de prietenii de o viata, acei prieteni loiali pe care te poti baza indiferent ca mergi la bal sau la spital. Cineva spunea odata, impartind oamenii:
“There are two types of people: those you raise and those you can raise Hell with!”

Acei oameni alaturi de care nu ti-e frica sa inaintezi indiferent de probleme sau primejdii, acei oameni merita cu adevarat sa fie numiti prieteni si pretuiti ca atare. Prietenia nu este un lucru mic, dar sa te bucuri de ea...este un lucru marunt de care nu toti isi amintesc sa se bucure.

Iar pe final sa nu uitam sentimentul pe care l-as intitula sugestiv “home, sweet home” si care cuprinde mult mai mult decat cei patru pereti + acoperis, si anume, sentimentul ca ai un loc al tau, unde cineva te asteapta sa te intorci si unde te simti in largul tau, fara prea multe cuvinte, fara prea multe explicatii, doar relaxare...siguranta...certitudini.

Drept incheiere, va sfatuiesc sa va ganditi la lucrurile pe care le-am insirat cu stangacie aici si chiar sa adaugati altele, in comentarii, daca simtiti nevoia, iar daca nu, macar cautati lucrurile marunte din viata voastra, pe care ar trebui sa le pretuiti, dar nu o faceti sau nu o faceti indeajuns.

Just think about it...