Monday, May 28, 2007

Psihologia NEsomnului




“Diseara ma culc mai devreme ca sa reusesc sa ma odihnesc!” Cam asa incepe totul. Cum se termina? Cu o replica de genul “Fir-as al naibii de ce a trebuit sa ies in oras tocmai aseara si sa beau ca inecatul?” sau, eventual, varianta mai moderata “Mare prost am fost ca tocmai aseara m-am apucat sa ma uit la trilogia Lord of the rings!” si exemplele ar putea continua la modul “and going, and going and going…” precum in faimoasa reclama cu iepurasul pe baza de baterii.

De fapt, unde vreau sa ajung eu? La o problema eterna a omului mai mult sau mai putin muncitor care la un moment-dat sau altul, inevitabil insa, ajunge sa se planga de oboseala si ca nu ii mai ajunge cat doarme. Bineinteles, cauzele pot fi multiple: imbatranirea (corpului si a mintii), munca in exces (sau peste program), stress mare (din partea sefului, a colegilor sau a familiei – eventual a viitoarei familii) etc, etc, etc, dar nu este asa!!! No, sir E! Adevarata cauza este ca te-ai invatat sa te culci la ore tarzii si degeaba te bagi in pat la ora 10 ca oricum nu adormi pana la 12 si te trezesti la 7 chiar daca ceasul suna la 8 jumate sau 9. Intrebarea ramane: deci, ce e de facut?

Pai, avand in vedere ca eu aici m-am gandit sa scriu tocmai ca sa nu adorm, nu am ajuns pana in stadiul de a si dezvolta un raspuns pertinent si cat de cat inteligibil pentru neavizati. Toata faza e ca oricat as scrie eu, nu voi reusi sa trec nici macar peste weekend si sa spun ca m-am odihnit.

Dupa calculele mele de Einstein senil, schizofrenic (ca sa nu mai mentionam de Alzheimer si sindromul Down) si cu doi lobi ai creierului lipsa, mi-ar trebui aproximativ 2 vieti (urmatoarele 2) sa le dorm ca sa revin la linia de plutire in ceea ce priveste somnul. Sau asa imi place mie sa spun. Sau poate chiar asa o fi. Oricum, presupun ca nu o sa aflu. In viata asta, in nici un caz.

Dar, daca ar fi sa analizez un pic mai mult problema asta, as zice ca in psihologia somnului nu trebuie sa planifici! Nope! Mare greseala! Este exact ca in filmele de groaza cand spui ca “ma intorc imediat” asta inseamna ca nimeni nu te va mai vedea decat in compania unui topor in teasta sau in relatii foarte stranse cu un cutit de bucatarie ce vrea sa iti desparta plamanii pentru a te ajuta sa respiri mai usor decat Airwaves. Deci, daca e sa fie o regula in acest sens, nu spuneti: “las’ ca vine ziua de vineri si o sa dorm tot weekendul!”

De ce? Pentru ca in cel mai bun caz o sa aveti noroc daca dormiti macar duminica noaptea vreo 5-6 ore chinuite, pe marginea unei banci din parc in timp ce partenerul de pahar sau de viata isi scuipa si plamanii si ultimele 3 mese peste incaltarile voastre pentru ca sunteti prea bine “amortit” incat sa mai puteti face vreun gest de eschiva si sa va salvati Pumele de 500 de euro (daca aveti, meritati sa patiti asta).

Somnul fuge cand aude chestii de genul “mama, ce somn o sa ii trag”. Trebuie ademenit. Pacalit. Dar nu rugat sau implorat, ca atunci isi da seama ca are o pozitie avantajoasa si iar isi bate joc de tine si te lasa 3 ore sa il astepti numarand playmate-uri, titluri de filme porno sau oi, dupa preferintele sexuale ale fiecaruia.

Un lucru e clar: somnul, precum si femeile de altfel, sunt ca pisicile: nu vin niciodata atunci cand sunt chemate, dar apar negresit cand nu iti este aminte de ele.

Acum imi dau seama ca problema mea nu am rezolvat-o. Aia cu somnul. Aia ca nu ma odihnesc destul. Dar daca vreti, sunt destule exemple aici de ceea ce ar trebui sa faceti ca sa nu adormiti. Numai ca aici e spilul: daca NU vreti (si aici ma refer la situatiile cand chiar NU vreti sub nici o forma sa adormiti gen: asteptati cu ghioaga, maciuca sau, mai nou, cu bata de baseball in mana sa il demascati pe Mos Craciun – ala de ia, nu ala de da – sau trebuie sa asteptati cu motorul pornit vreun prieten sa se intoarca de la banca sau sa inceapa filmul de la ora 00:15, stiti voi care) toate situatiile descrise in care somnul fuge, NU se mai aplica!!! Vorbesc foarte serios! Nu faceti prostia sa incercati poanta cu “hai sa adorm” cand vi se face somn de la prea multe Finante studiate, ca nici macar nu mai apucati sa terminati propozitia!

E grele! De-aia ziceam ca e o intreaga psihologie a acestui fenomen.

Acum, parerea mea umila sau umilitoare este ca somnul este una din cele mai mari pierderi de timp (alaturi de vizionatul sesiunilor de golf – care e ca si cum ai incerca sa vezi actul imperecherii la Drosophilla Melanogaster – sau sa numeri tastele unei tastaturi qwerty)! E adevarat! Ganditi-va numai ca pierdem cel putin o treime din viata dormind. Era un studiu care spunea ceva de genul ca o cincime (parca – si, repet: parca) ti-o petreci in baie (daca ar fi sa ne luam dupa timpul petrecut in baie de “reprezentatele sexului slab”, posibil sa ajunga tot la o treime, dar lasam asta pentru moment) cu ce mai ramai?

Cu vreo 5-10 ani din care 9 ti-i petreci la birou si jumatate pe drumul de la birou acasa, iar cealalta jumatate de an petrecuta pe la cozi interminabile. Cam naspa nu? Acum incep sa inteleg de ce la britanici a aparut la un moment-dat un serviciu in cadrul caruia cineva se ofera sa stea in locul tau la cozi, in schimbul unor sume de bani. Pretty ingenious and useful if you ask me! Atata doar ca serviciul respectiv nu ar avea absolut nici o sansa intr-o tara in care sumele bani se “extrag” direct din buzunarul “binevoitorului” fara sa mai fie nevoie de stat la coada. Din punctul asta de vedere, am citit si un slogan foarte bun pentru turisti, mai ales cei germani: “Veniti in Romania! Masina dumneavoastra este deja aici!”

Deci, mai bine o lasam balta si cu somnul, mai ales in tramvai sau prin mijloacele de transport in comun ca au patit-o destui treji fiind, d-apoi o “ocazie” ca asta, nu se rateaza si ne chinuim care pe unde si cu cine putem…sa ne culcam…adica sa dormim. Folosind metode proprii sau mai vechi. Numarat de oi (daca esti Becali sau ruda cu el sau simpatizant de-al lui), de oua (daca esti Nastase – apropo de asta, eu ma intreb daca mi le-a numarat si mie, si, daca da, eu oare nu trebuia sa primesc ceva in schimb ca doar nimic nu e gratis in tara si se mai militeaza si pentru drepturile de autor deci…Nastase, scoate banii, Nastase!), numarat de sticle de vin (daca esti Besexu – tot aici mai poti numara de cate ori te-ai urcat la volan baut si ti s-a falfait de lege sau de cate ori ti-ai bagat picioarele in bunele maniere si ai fost rasist fara sa incerci macar sa iti ceri scuze) sau cati evrei ai asasinat (daca esti Hitler).

Maine, poimaine, ca sa fim in ton cu stirile extra-mega-senzationale de pe Porc TV, o sa aflam ca si somnul este cancerigen (dupa coaja de paine si cartofii prajiti) si va trebui sa gasim solutii si alternative viabile, preferabil ecologice si care sa nu implice teste pe animale sau plante ca sa nu mai fie nevoie sa dormim decat la aia cu trei turle, imediat dupa ce te pupa mama ta rece si te conduce tatal tau cu sapca in mana (mai ales daca esti manelist).

Daca nici tot discursul asta nu v-a adormit, aveti probleme mari si ar trebui sa ma recunosc invins si sa cedez locul unor profesionisti de marca asa cum sunt: Corneliu Vadim Tudor (odata il respectam ca avea curajul sa spuna orice despre oricine si culmea, nu a fost condamnat niciodata din cate stiu eu, dar acum a luat-o prea tare pe aratura si se vede), domnul “tigan imputit” Basexu marinerul fara maniere sau domnul “mai, draga” Ion Triliescu si, daca stau bine sa ma gandesc, orice alt politician de pe scena politica, alaturi de care nu trebuie sa stai prea mult timp ca ajungi sa incepi sa minti si despre cum te cheama in buletin.

Dar, daca este vreun profesor in materie de somn sau daca i se cuvine cuiva acest titlu, fara gres va zic acel cineva este ……………....………………………........………….......................………………. (suspans) ....................................................................................... (cate puncte credeti ca pot sa pun?) ........................................………………………...................................................................... (hai, inca putin) .............................................................................. (ca e gratis) …………................................................................ (gata, promit!) ………………………............................. : PARLAMENTARUL!!!

Care? Nu conteaza! They’re all the same! Cu ziarul in mana sau cu laptopul in fata, cu mana ridicata sau pe butonul vecinului, ei sunt maestri in a trage agheoase chiar si in situatiile de criza nationala. Ma intreb ce s-ar intampla daca brusc ar avea un cosmar cum ca salariile lor au fost micsorate si au atins infima valoare de 5.000 de lei (pentru cei care inca mai transforma in lei vechi = 50 bastoane)?


Lasam aceasta discutie filfizonica pe alta data. Deocamdata, va urez un sincer “Somn usor” (asta daca nu sunteti manelisti…sau Basexu – lui i-as ura sa dea mana cu Pilif de la CNA)!


PS: daca noi numaram oi cand vrem sa adormim, oare oile numara Becali cand vor sa adoarma? Va rog, lamuriti-ma si pe mine!







Thursday, May 17, 2007

A piece of my mind...

Thought I was dead, huh? Thought I just left and never shut the door behind me, ehm? Well, you were wrong! Every time you think you might have finally gotten rid of me, I came back with a vengeance! And every time you think I have nothing else to say, I will do my best to prove you wrong, cause that’s what you are: WRONG!

Not my usual self today or maybe I am! Still mad at the world I live in, still have a tooth against every idiot out there that comes across my path and gives me proof of his stupidity.

In case you were wondering, I plan to write this whole shit (not “sheet”) of paper (aka article) in English. Just so you know. Not that I ask your approval or anything. I couldn’t give a rats ass about what you may think about that, but I certainly don’t give a fuck if you’re gonna be like “you’re Romanian, write in Romanian”. Let me tell you three things about that:
1. Fuck you!
2. Fuck being Romanian!
3. Fuck all that!

No, this is not the end! No, you’re still gonna have to put up with me! This is only the beginning! My hatred for all of you that keep on ranting about what I should or shouldn’t do is still here, in my heart, in my soul and it’s just gonna keep growing until you’ll just decide to shut up and let me do my thing as I am shutting up and let you do yours. I don’t care about your beliefs or religion, about what you say or how you say it as long as it’s something worth saying and maybe remembering.

It’s been a long time since I had this urge to write and let my fingers do the talking, my emotions and my thoughts just pouring down onto this blog. Oh, my God, did I miss this! This is my freedom! My freedom to speak my mind and to just let go of everything I always wished to let go of.

And you may think whatever you may like, but another thing is for sure: not gonna stop, not gonna drop, not gonna let it go or give up! I’m here to stay, baby and I will give you all a rap everytime I think it’s necessary!

I just wish my friend felt the same urge to just write! Not only because he feels he has something to say, but maybe just to feel the joy of being able to say whatever about whomever without anyone having to jump with their fuckin’ opinion! Sure, readers may comment, but that’s a different thing! You don’t have to stop and listen, you just have to chose weather to take that comment into consideration or not, weather you feel like answering it or just let it die out and ignore it.

All of you whom have something to say, feel free to comment, feel free to have your own blog! It’s not something I’m letting you do, it’s your right and you should take advantage of it! Remember, people died for this right and it would all just be a waste if you didn’t do something with it!

Don’t worry, there are still many articles cooked up inside my mind that just wait to come out and show you what I am about and what I can do with my word and that is some serious damage! My words are daggers…

This is not my legacy! This is not my last will and testament, this is WAR! War to stupidheads and idiots, war to all of you that won’t let me be me!

Just kidding…or am I?!

Sunday, April 15, 2007

The way overdue “manele” post




Moto: "Privesc cu lupa cum imi sare-n brate supa,
Cand se-aud manele de la taranul de deasupra"...



Pentru toti iubitorii de Guta “Puta de maimuta”, Florin “carnat (orice alt nume de mezel)”, Adi de la “el de acasa” (macar de ar fi singurul care imi face numele de ras, din pacate numai daca il numesc pe predecesorul lui si anume: Adi-juma-de-om “minune – minune, probabil, pentru ca a mai crescut si nu mai e copil” si toti ceilalti “suedezi” amatori de muzica furata de la oamenii cu talent care nu cunosc intelesul cuvantului “gramatica” si nu au auzit in viata lor de dictionar, pentru voi si idolii vostri este dedicat acest articol.

Acum, ca am mentionat cui ma adresez, si cred ca mi-am facut cunoscute si intentiile, sa va “binecuvantez” cu monologul meu!

In primul rand, de ce URASC eu cu toata fiinta mea manelele: pentru ca prin versurile lor nu transmit nici macar un gand inteligent, majoritatea rezumandu-se la a traduce versurile melodiilor originale pe care le copie cu atata nesimtire, iar daca, Doamne fereste, se apuca vreunul sa faca greseala sa “gandeasca”, atunci e jale mare! Incepi sa auzi tot felul de combinatii de cuvinte care se straduiesc, care mai de care, sa sfideze orice regula a gramaticii sau bunului simt, expresii jignitoare la adresa femeilor sau la adresa pretentiilor lor ca ar fi fiinte umane si la adresa noastra care avem pretentia ca suntem cea mai inteligenta fiinta de pe fata Terrei (nu s-ar deschide odata sub picioarele lor sa ii inghita).

In al doilea rand (desi am mentionat si mai devreme), pentru ca majoritatea manelelor (in ultimul timp – TOATE manelele) nu sunt altceva decat plagieri ale unor melodii de succes din industria muzicala internationala, reusind chiar sa ma scoata din sarite cand aud versurile lor de prost gust pe beaturi clasice de hip-hop. Ma intreb daca ar reusi oare sa “manelizeze” asa vreo melodie de la Parazitii. De fapt, e aproape o certitudine ca ar reusi. Ca daca nu s-ar descurca, probabil ca s-ar intoarce la “doctorul” manelelor, nea Costita Ionita-ooooooooooooooooooooooooooooooooof viata si capul lui (lua-le-as pe ambele pe capota tricicletei mele cu reactie) si atunci afacerea ar fi gata incheiata.

Nu mai dau alte motive ca pe urma ma ia garda la intrebari si ma face rasist sau mai stiu eu ce!

Oricum, cu sau fara motive, consider manelele o forma de spalare a creierului (nu-i de mirare ca sunt iubite de atatia tineri la pubertate care cred ca tot ce zboara se mananca si nu au auzit de majoritatea melodiilor originale ce sunt furate pe fata de acesti impostori cu pretentii de artisti si cu fitze de 0,5 bani tona) si o foarte buna metoda de indobitocire (iar aici o sa ii mentionez pe aceeasi tineri “rebeli” care in loc sa isi doreasca sa ajunga fizicieni de renume, militanti pentru drepturile omului sau orice alta meserie cinstita si cu eventuale beneficii in folosul comunitatii, prefera sa se gandeasca la o metoda de a inregistra si ei vreun album in garaj si sa-l dea pe internet ca sa fie miliardari manca-ti-as si sa aiba Mertzanul in curte ca sa aiba cu ce se plimba pe bulevard cu 5 km/h in timp ce asculta versurile super-mega-extra-inteligente ale lui Vali “oooof-vine-vantul-si-mi-ia-casa” Vijelie (sau oricare din lista de mai sus) la un volum cat mai ridicat ca sa vada TOTI lumea ce boxe shukare AM el (probabil asa o sa ajunga sa vorbeasca dupa lectiile intensive de gramatica livrate prin intermediul melodiilor preferate.

Pentru voi, toti cei mentionati in acest articol, mi-as dori ca mamele voastre sa va fi inghitit la nastere, asa cum fac o multime de animale cu bun-simt care nu vor sa umple lumea cu progeniturile lor demne de Cartoon Network. Eu, pe voi (manelisti si iubitori de manele), nu v-as vedea prestand decat pe Animal Planet sau pe Iwishyouweredead.com! Si daca s-ar trezi vreodata Cenzura Nationala a Audiovizualului si ar face pe fata ceea ce ii spune si numele, s-ar apuca sa cenzureze manelele, vere, ca nu se mai poate!!!

Mai mult nu mai zic, nu de frica vreunui “intunecat” ce m-ar alerga cu “SeLe-ul” si cu sabia ninja ca sa ma gadile cu ea pe la urechi, ci pentru ca stiu ca oricum celor care se adreseaza in principal acest articol le e foarte greu sa ma urmareasca si nu vreau sa le mai chinui si eu intelectul cu cuvinte plurisilabice si fraze ce contin de la 2 propozitii in sus!

Minunata zi de sarbatoare va fi aceea cand voi putea spune manelelor, manelistilor si iubitorilor de manele…Odihneasca-se in pace!

Pace voua, cititori ce nu faceti parte din cei mentionati mai sus!


PS: If there was a GOD, “people” like them wouldn’t exist!