Life sux and then you die...(part 1)

Pentru toti care cred ca spun un mare adevar cand spun ceea ce am scris eu in titlu, ii rog sa se mai gandeasca o data dupa ce citesc randurile de mai jos:

"Most people think life sucks, and then you die. Not me. I beg to differ. I think life sucks, then you get cancer, then your dog dies, your wife leaves you, the cancer goes into remission, you get a new dog, you get remarried, you owe ten million dollars in medical bills but you work hard for thirty-five years and you pay it back and then -- one day -- you have a massive stroke, your whole right side is paralyzed, you have to limp along the streets and speak out of the left side of your mouth and drool but you go into rehabilitation and regain the power to walk and the power to talk and then -- one day -- you step off a curb at Sixty-seventh Street, and BANG you get hit by a city bus and then you die. Maybe." - David Leary

Another freakin' day on the..."job"...

Moto: "Munca si lipsa de distractie ii fac pe unii ahtiati de munca si pe altii...vaduvi bogati."

Viata e frumoasa cand ai ceva de facut si stii ca mai primesti si bani pe chestiile care le faci, dar ce se intampla in momentul in care nu faci mai nimic si, in consecinta, nu primesti mai nimic? Sau mai ales atunci cand ti se spune ca vei avea parte de tot ajutorul din lume si ti se vor oferi si mijloacele pentru a realiza ceea ce ti-ai propus, dar in momentul in care ai cu adevarat nevoie de un sfat sau o parere, eventual de un mijloc de transport, te trezesti singur cu portofelul tau si din "profitul" imens pe care il ai, mai trebuie sa scazi si cheltuielile? You know what I have to say? Fuck that!

Sunt o fire dinamica. Nu imi place sa stau toata ziua la birou si sa imping hartii sau sa ma plang de dureri de fund de la scaun si in schimbul faptului ca sunt dispus sa "alerg" pentru a castiga ceva, astept seriozitate, sa se respecte cuvantul dat si sa fiu remunerat in consecinta. Doar atat! Cer mult? Nu cred. Poate doar pentru cei care asteapta sa muncesc pe nimic si sa fiu multumit ca am ce face. Cam atat despre locul de munca...

So, a mai trecut un an...

  

Moto: "Trist, dar adevarat...ne-am mai apropiat cu an de doamna cu coasa" - Eu

    Da, dupa cum ar zice un prieten de-al meu, a mai trecut un an. Realizari? Lucruri de care sa fiu mandru? Fapte pe care le regret? Cum ma simt sa fiu "european" (bleah, nici macar cand o zic nu imi place) Vise? Sperante pe viitor? Toate se amesteca pe o singura lista de intrebari si raspunsuri la intrebarile pe care nu le pune nimeni.

      Dar sa revenim la ale noastre: lucrurile au fost, este si vor fi....almanahe! Nu va asteptati la asta, nu? Pai, ce sa zic si eu? Ca a fost si va fi bine? No way! Dar ca am speranta ca vor fi bine...intotdeauna (sper eu).

     Evenimente importante, nu stiu daca am cu ce ma lauda, dar, daca tot e in spiritul zilelor de azi, voi comenta si eu pe marginea mult asteptatului si way overrated-ului revelion. Si anume ce inseamna revelion: o gasca de tineri (indeosebi ca acolo e spuma) se apuca sa cumpere (si mai tarziu sa consume) fara discernamant o cantitate cel putin impresionanta de bautura si sa se "pregateasca" cum stiu ei mai bine sa fuga de acasa ca sa poata consuma in liniste si sa se delecteze cu tigari fara frica de parinti, uneori uitand faptul ca poate chiar a doua zi vor da nas-in-bot cu ei si nici nu se vor prinde ca damful de alcool vine de la mult-iubita odrasla.

     Dar, din moment ce nu tineretul ne reprezinta (thank God!) si nici nu mai facem parte din aceasta categorie, sa ne uitam putin in continuare: noi, astialalti, care nu suntem nici cal, nici magar, nici copchii (cum ar spune acelasi prieten), nici adulti in toata puterea cuvantului, noi, deci, ce facem cu aceasta minunata ocazie?

     Pai, neavand pretentia ca vorbesc in numele tuturor, o sa spun ca fac tot posibilul sa nu intru in jocul "vai, ce bestial a fost rev-ul (revelionul, mai noua denumire prescurtata n.a.) meu" si sa incerc sa am o seara linistita, dar deosebita, fara prea multa agitatie, dar nici chiar de babalac si sa fiu aproape de persoana/persoanele dragi.

     Acestea fiind spuse, o intrebare: credeti ca reusesc? Avand in vedere ca ceea ce tocmai am descris include, din pacate, o buna parte de urmarit emisiuni la TV (aceasta inventie ce nu ne mai da pace cu tot ambilightul si HD-ul si eu stiu ce alta inventie una mai trasnita decat alta) si, bineinteles, tinand ca emisiunile, per ansamblu, lasa foarte mult de dorit, ba, mai mult, mai apar si editii speciale de Craciun (vezi Tradati in/din/pentru dragoste - sper ca am nimerit prepozitia pana la urma, desi nu prea imi pasa) la ce ne putem astepta in noapte dintre ani? La cacaturi de programe stupide, inregistrate, fara vreo noima si fara vreun scop anume decat sa te faca sa disperi ca din 40-60 de canale, nu ai pe ce sa te uiti! Si, ca sa fie cu adevarat o seara reusita, exact pe canalul care il urasti mai mult, acolo pare sa se opreasca de fiecare data telecomanda, uneori nici nu iti dai seama de trecere (intr-atat de bune sunt emisiunile respective incat devin un melanj de glume de prost-gust si personaje care vor care mai de care sa se bage in seama).

      In rest, ce sa zic: de mancat mananci, de conversat, la fel, daca ai noroc mai auzi si o melodie misto in timp ce tot freci telecomanda careia i-ai schimbat deja de 2 ori bateriile in seara respectiva (fiind absolut necesar la cat abuz isi ia), la 12 noaptea urezi la toata lumea "La multi ani!", bagi cateva tone bune de carne in frigiderele operatorilor de telefonie mobila (daca nu ai fost prevazator si nu ai sunat inainte de ora fatidica), eventual, daca mai ai timp, mai vezi si ceva artificii si bei o gura de sampanie/te tragi in poza, iar cand trece extazul efemer al clipei incerci sa iti dai seama ce faci la ora aia asa tarzie fara un calculator sau un program misto la televizor ori vreun scor de batut sau joc de terminat si te dai peste cap sa nu cazi prada somnului sa zica toata lumea ca te-ai bosorogit de tot.

      Va place viziunea asta asupra revelionului? Trist, dar adevarat.

       Na, dar nu disperati! Poate intr-o zi o sa avem si noi programe frumoase de revelion si poate isi vor aminti oameni de televiziune ce insemna un Toma Caragiu, Amza Pelea, Dem Radulescu alias Bibanul, Jean Constantin si multi alti mari artisti, aceia care pe buna-dreptate se puteau considera staruri, nu surogaturile cu impresii si mii de fitze din ziua de azi pe care nu as da nici macar un scuipat!

      In incheiere, va doresc un an cum numai voi vi-l puteti face, sa aveti grija de cei din jurul vostru, dar sa nu va uitati pe voi si sa ne vedem sanatosi si la anul cand poate voi avea ceva frumos de spus despre cum se distreaza "tineretul" si emisiunile de la TV. Pana atunci...expirati usor...